Linkuri accesibilitate

În ţara asta se aruncă o groază de bani în vînt pe tot felul de munci mediocre, de mîntuială, nu ne place să facem ceva temeinic din prima încercare.



La Botanica de jos e o porţiune de drum de 150 de metri care leagă străzile Titulescu şi Cetatea Chilia. Am mai scris despre ea. Porţiunea aia a fost meru hopuroasă, mocirloasă, găurită parcă de bombardamente. Puţini dintre localnici mai sperau ca va fi refăcută.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan

Nişte speranţe vagi au început a pluti în aer anul trecut, cînd microbuzele de pe ruta 135 au început eroic să facă slalom pe bucata aia de drum înfundat. Trecerea prin acel loc era o adevărată încercare pentru călătorii vîrstnici. Maxi-taxi-urile săltau parcă propulsate de nişte trambuline.

Ei bine, în preajma alegerilor parlamentare din noiembrie 2010 au apărut acolo nişte lucrători apatici în salopete şi au asfaltat în cîteva zile porţiunea de drum catastrofală. M-a bucurat enorm efortul autorităţilor, însă şoferii păţiţi m-au readus repede cu picioarele pe pămînt. Ei mi-au spus că s-a asfaltat ca de obicei, adică de mîntuială. Cuvintele lor s-au adeverit aidoma presupunerilor vizionarilor. După alegeri, asfaltul s-a spulberat, iar gropile şi denivelările au revenit în forţă.

Nimeni nu a mai crezut că se va mai întreprinde ceva. Şi totuşi, în mod miraculos, lucrătorii au mai venit a doua oară şi au asfaltat din nou porţiunea execrabilă. Şi de această dată asfaltul s-a dovedit a fi fragil, nisipos şi nesigur. După a doua tentativă eşuată, localnicii începuseră să facă cu ou şi cu oţet autorităţile. Cele două asfaltări ineficiente erau văzute ca o sfidare a cetăţenilor.

Au mai trecut cîteva luni şi un nou miracol s-a produs, provocînd o imensă frămîntare în cartier. În mod incredibil, lucrătorii au apărut a treia oară şi au asfaltat iarăşi porţiunea proastă. A treia asfaltare pare parcă mai solidă, mai serioasă. Oamenii au ieşit de prin case şi au pipăit cu piciorul asfaltul celei de-a treia tentative. Mărturisesc că m-am uitat şi eu îndelung la asfaltul recent. Se pare ce s-a lucrat mai profesionist acum. Dar, fireşte, nimic nu poate fi sigur în spaţiul nostru ciudat-miraculos.

Concluziile le vom trage peste cîteva luni. Una însă poate fi formulată deja astăzi. În ţara asta se aruncă o groază de bani în vînt pe tot felul de munci mediocre, de mîntuială. Nu ne place să facem ceva temeinic din prima încercare. Noi sîntem putrezi de bogaţi şi avem bani să încercăm la nesfîrşit...
XS
SM
MD
LG