Linkuri accesibilitate

Fundaţia germană „Quadriga” renunţă la acordarea premiilor pentru democraţie din acest an, criticată pentru intenţia de a-l decora pe Vladimir Putin


Fundaţia germană particulară „Quadriga” a anunţat că renunţă la ceremonia de acordare a premiilor fundaţiei în acest an din cauza criticilor primite pentru intenţia de a-i acorda premiul premierului Rusiei Vladimir Putin. Fundaţia îşi exprimă îngrijorarea faţă de criticile din mass media şi din partea politicienilor privind opţiunile democratice ale premierului Putin. Laureaţi ai acestui premiu au fost în trecut şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, fostul preşedinte al Cehiei Vaclav Havel şi foştii cancelari Helmut Kohl şi Gerhard Schroeder. Havel a ameninţat că dacă premierul de la Moscova primeşte ordinul, el îl va înapoia, deoarece acest premiu se acordă celor care au adus servicii democraţiei. Într-un interviu în 2008 cu ziarul cehesc Lidove Noviny, Vlaclav Havel a caracterizat regimul premierului Vladimir Putin drept „un nou tip de dictatură periculoasă – o grupare de KGB-işi şi mafioţi care au acces la putere”.
XS
SM
MD
LG