Linkuri accesibilitate

„Dacă ne-ar veni mintea la cap” sau jurnalul săptămînal al lui Valentin Guțu.




Valentin Guțu s-a născut la 18 iunie 1948 în satul Ulmu, raionul Ialoveni. În 1974 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Ion Creangă” din Chișinău. În 1974-1976 a activat în calitate de redactor la Radioul Republican și la redacția reclamă a Ministerului deservirii sociale a republicii. În 1976 – 1978 a fost pictor la uzina „Semnal” din capitală. Până în 2006 a lucrat în calitate de maistru superior la grădina zoologică din Chișinău. Apoi a fost sculptor și pictor la firma „Iacobaș construct” din municipiu. Actualmente e pensionar, dar mai activează în câmpul muncii.

Luni

De dimineață mi-i greu pe suflet. Ceva inexplcabil mă apasă ca o piatră pe inimă. În general, sunt deprins cu asemenea stări, deoarece viața întreagă mi-a trecut mai mult sub semnul lor.

Epuizând programul zilei de muncă, spre seară am plecat la pădure. Vai, ce bine e să te afli de unul singur în mijlocul naturii! Natura mă ințelege – ea îmi e și medic, și frate, și soră, și prieten... Azi a câta oara ea mi-a readus echilibrul sufletesc. Dar iarași – vai! Acest vai e pentru natură, căci ecologia... Doamne! Oare cât o să ne batem joc de natură?!

Marți

Mi-am revenit. La locul de muncă – nimic deosebit. Avem un colectiv minunat. Sunt stimat și mă simt aici ca într-o imaginară familie, de care, de fapt, duc lipsă. Drept ca uneori atmosfera „familiei” nu este exclus sa mi-o înnoureze directorul-adjunct, adică șeful meu direct, un puștan de vreo 45 ani, care astfel încearcă sa dea de știre despre existența sa, și rar când obiecțiile sale au o bază cât de cât reală.

Atunci eu se întâmplă să mai uit de educația mamei și răspund cu ironie sarcastică și argumente în defavoarea săgeților lui. („Iartă-ți, mama, fiul, care așa și n-a mai însușit preceptul biblic: „Dacă te lovește pe obrazul stâng, întinde-i-l și pe cel drept” și din această cauză îi răspunde adversarului cu aceeași monedă. Toți copii ți-au fost ca copiii, numai eu, mezinul mi-am cultivat un spirit rebel”.). Atunci copilul în cauză, care, de fapt, nu e om rău, dar nici nu duce lipsă de unele devieri în comportament, își umflă pieptul, de parcă ar vrea sa zică ceva, face stinga-nprejur și atât îl mai văd. Nu intră în obiceiul său să-și ceară scuze. Dar păcat – pierde tare mult, căci din cauza dată și din altele fluctuația cadrelor la întreprindere e lucru obișnuit.

După lucru plec la un cunoscut, bun patriot al neamului, care mă rugase o săptămână în urmă să-i pictez ceva pe un perete din apartament. Trebuie să-mi onorez promisiunea, căci el pleacă din nou în Italia, unde s-au căsătorit toate cele trei fiice ale sale, și unde sunt stabilite cu traiul, unde i se află soția și unde a muncit și el patru ani, iar la Chișinău a revenit doar pentru a-și mai revedea gospodăria, lăsată în grija neamurilor, prietenilor, cunoscuților. Am făcut , însă, rău că nu-l preîntâmpinasem de planificata mea sosire, căci aștepta oaspeți. Am decis să nu le încurc.

M-a pus în gardă adresarea premierului Vlad Filat către popor. Intuiesc ceva neașteptat și neplacut. Am impresia că se încearcă a se pune cruce Alianței pentru Integrare Europeană, că reforma in justiție va rămâne numai in cuvinte, că deja s-a decis ca adevărul despre evenimentele din aprilie 2009 să fie ferecat cu nouă lăcăți, iar organizatorii și criminalii să nu fie trași la răspundere, că în cauza pentru care au pledat tinerii și în tinerii înșiși s-a scuipat cu nerușinare. Să dea Domnul să nu am dreptate. Dar cum să nu-mi vină un asemenea gând odată ce din nou se pune vulpea șefă la găini, și lupul – paznic la oi?!

Miercuri

La lucru – o zi obișnuită. O zi senină. Sufletu mi s-a pătruns și el de seninătatea zilei.

După epuizarea programului – fuguța la cunoscutul meu. Am terminat desenul chiar mai repede decât îmi închipuisem. După aceasta, la un pahar de vorbă, îl întreb, pe cât timp pleaca în Italia. Mi-a spus că și-a planificat vizita pe două săptamâni, dar nu-i exclus sa ramana pentru o lună sau chiar în doi ani. Are deja acolo depusă cererea pentru obtinerea cetățeniei. Mi-a prezentat un document, care confirmă că „ispășește” termenul de cenz, iar peste 3 ani, cînd va fi cu cetățenia în buzunar, nu va mai încălzi aerul prin Basarabia, ci se va stabili acolo. Știindu-l de patriot convins, am îngăimat: „Probabil, și de acolo vei vota pentru careva din partidele noastre democratice”. A urmat răspunsul: „Niciodată! Fiindcă toate partidele de aici se gândesc numai la propria înavuțire, dar nu la cei care le votează.”

Joi

Încă în timpul Uniunii Sovietice, pe la sfârșitul anilor '70, reflectând despre degradarea limbii și despre perspectivele economice degradante ale sistemului mă gîndeam că e nevoie de întreprins ceva, dar ce anume și cum nu-mi puteam inchipui, căci nu-mi puteam imagina căderea colosului sovietic.

Azi, când regimul sovietic a disparut, în loc să fiu martorul rezolvării problemelor arzătoare, mă framîntă aceleași întrebări. Oare cine-i vinovatul? Sunt convins că mulți ar spune: cei de la conducere. Eu însă le-ași riposta: „Dar cine i-a ales acolo, dacă nu noi, „prostimea”?”. Iau cuvintul prostimea in ghilemele. Dar cam de ce l-ași monitoriza cu ghilemelele, doar am impresia că, luând în considerare naivitatea, credulitatea noastră proverbială, cuvântul enunțat merită să fie „independent”. Vai, și cuvântul independent l-am luat in ghilemele. N-am încotro, dacă la noi chiar și noțiunile de bază ale societății – anume independență și suveranitate – nu mi le imaginez a fi rostite fără ironie, adică inchistate între aceste nevinovate semne de punctuație. Și ici o ghilimică, dincolo o ghilimea, mai încolo un ghilimel, apoi un ghilimioi – ne pomenim cu intreaga noastră viață între ghilimele. Ce-am meritat, aceea avem.


Vineri

Dimineața, după exercițiile obligatorii de gimnastică, îmbuc la repezeală și – tiva! la lucru. Pe drum savuram presupusele bucurii din week-end la pescuit, căci sunt un pescar inrait și-mi place la nebunie acest sport relaxant. După o zi petrecută pe malul unui râu sau lac mă simt ca reînviat din morți. Ar fi bine dacă ași putea să mă deplasez prin oraș cu ochii închiși, dar aceasta e imposibil, deaceea mi se aruncă în priviri inscripțiile agramate cu niște greșeli strigătoare la cer. Tabloul ăsta îl urmăresc zilnic.

Premierul Vlad Filat spusese în campania electorală că se vor lua măsuri pentru ca publicitatea stradală să fie scrisă corect. Dar câte numai nu spune omul în campania de cucerire a minții electoratului?! Carul tot acolo a rămas.
E drept că, de când sunt partidele proeuropene la conducere, masele largi ale populației, care erau ”poligloate”, au uitat unele limbi. Și aceasta e spre bine. De exemplu, pe timpul guvernării rămășițelor sovietiste în Basarabia se vorbea în limba maternă, limba moldovenească, limba noastră, limba mamei, limba fratelui, a surorii și altele. Acum se vorbește ”moldovenește” și românește.

Dacă ne-ar veni mințile la cap, ne-am da seama că „moldoveneasca” nu există și am vorbi numai româna. Zic dacă ne-ar veni... Deoarece, fiind „inteligenți” ni-i capul plin cu atâtea și atâtea, încât deseori în el nu mai rămâine loc și pentru minte.

Ei, dar ziua mea de muncă a rămas în istorie și îl rog pe Domnul să ne dea minte și mâine mie succes la pescuit!
XS
SM
MD
LG