Linkuri accesibilitate

Prins în capcana nepopularităţii, partidul lui Traian Băsescu speră să scape ghiftuind câinii de pază ai democraţiei cu bucăţi din foştii şi actualii corupţi.


Familia Popescu este bântuită de fantomele trecutului iar marii inchizitori de la Direcţia Anticorupţie au decis să le tămâieze conturile ca să înlăture spiritul rău al corupţiei. Un milion de euro îi costă pe cei doi Popeşti exorcismul propriei averi. Comisia de Control a Averilor de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ar fi declanşat investigaţia încă din 2005, la cererea procurorului general. Şase ani a durat să descopere că pâinea albă a fostului ministru Dan Ioan Popescu este scoasă din miezul economiei negre.

Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb


Ca şi Dan Voiculescu, actualul său şef de partid, dl Popescu ameninţă să meargă la CEDO pentru a-şi găsi dreptatea. Dl Popescu este victima colaterală a mai multor războaie. Primul este cel declanşat de unii ambasadori occidentali care acuză instituţionalizarea corupţiei, în special în ultimul mandat al lui Ion Iliescu. Pe atunci, dl Popescu era stăpân peste industrie şi ştia cum să facă din circuitul banilor prin economie un cerc vicios. Magistraţii de la Curtea Supremă cred că pe biroul său, şi mai ales, după cum se spune, pe dedesupt au trecut marile contracte, lăsând aluviuni din care a crescut averea fostului ministru. Chiar dacă e făcută din resturi, averea dlui Popescu l-a plasat mereu în topul celor mai bogaţi 100 de demnitari.

Al doilea război pentru care dl Popescu a îmbrăcat cămaşa condamnatului este gherila dintre partidul la putere şi celelalte partide. Comentatorii politici spun că ministrul Laszlo Borbely e şi el victima lunetiştilor din partidul lui Emil Boc. Prins în capcana nepopularităţii, partidul lui Traian Băsescu speră să scape ghiftuind câinii de pază ai democraţiei cu bucăţi din foştii şi actualii corupţi. Cu toate acestea, PDL a plonjat prea adânc în smârcurile politice şi ar trebui să se întoarcă la suprafaţă în reprize, nu deodată, că-i plesneşte azotul în sânge. În plus, pentru a fi verosimilă, luptei cu corupţii îi lipseşte puterea exemplului personal. Oamenii lui Emil Boc pozează, în continuare, cu sabia necruţătoare a anticorupţiei deasupra capului şi cu trâmbiţa la gură. E un război pe care nu-l pot pierde: adversarul este dezarmat. Doar să nu-şi taie degetele, beţi de putere cum sunt.

Al treilea război în care cade victimă dl Popescu este cel personal dus de Traian Băsescu. Acesta vrea să scrie proiectul de reformă constituţională cu sângele corupt al adversarilor politici. Emil Boc anunţa acum câteva zile că, după modificarea Codului Penal, va fi posibilă confiscarea averilor ilicite. Decizia Înaltei Curţi demonstrează că această procedură era posibilă de acum cel puţin şase ani. Cum să nu se simtă singularizat dl Popescu? Sunt pline arhivele statului de declaraţii de avere dubioase.

Acolo, în conturile funcţionarilor şi politicienilor s-a închegat hemoragia unui stat pe care foamea demnitarilor l-a îmbolnăvit de hemofilie. Faptul că toporul a căzut cu atâta precizie peste portofelul dlui Popescu ne face să credem că mâna care-l foloseşte şi mai ales coada lui fac acest gest doar pentru a impresiona publicul printr-un sacrificiu de complezenţă. E posibil, aşadar, ca dl Popescu să fie o victimă a mult-mai-complexului război de imagine prin care partidul lui Emil Boc vrea să ne sugereze că autorii dezastrului actual sunt lupii moralişti în alte partide. Pe de altă parte, toată lumea ştie că, dacă în instituţiile publice şi prin sediile partidelor s-ar întări paza, mulţi ar pica şi bacalaureatul acesta.

Cum să nu se simtă discriminat şi abuzat dl Popescu când, într-o ţară ai cărei cetăţeni recunosc în proporţie de 60 la sută că au dat mită, el singur spală imaginea atâtor instituţii anticorupţie? Cum să nu protesteze vehement când este victimizat într-o perioadă în care e tot mai greu să distingi între clanurile de mafioţi şi aleşii locali iar parteneriatul public-privat a atins o intimitate anatomică? Pe vremea lui, corupţia era doar acneea juvenilă de pe faţa puterii: abia ce se vindea flota, primarii făceau primul milion şi-şi atribuiau, prin intermediari, primele terenuri. Furturile din acea perioadă încap cu uşurinţă într-o licitaţie trucată de la ministerul dezvoltării de azi.

Corupţia era atât de lipsită de nuanţe şi sensibilitate artistică! Marile contracte erau mai mici decât mita care se dă acum pentru asfaltarea unui kilometru de drum naţional, companiile de stat încercau cu greu să supravieţuiască încăpuşate de firmele de partid şi de stat. Astăzi statul e proprietar doar pe uriaşele datorii ale companiilor de stat iar acestea se pot juca pe unde vor cu fondul de salarii şi cu investiţiile. Iar directorii şi politrucii de la diverse paliere ale statului şi-au aprobat salarii atât de mari că le e lene să mai fure. Cum să nu protesteze la CEDO de vreme ce însuşi şeful statului se încurcă dacă trebuie să explice dispariţia celor peste 200 de nave din Flota comercială pe când era ministrul transporturilor?

De ce ar accepta dl Popescu să fie considerat corupt când mulţi dintre succesorii săi au folosit reţetele din mandatul său şi nici măcar nu i-au mulţumit? Cum să nu se simtă dl Popescu persecutat când actualii demnitari sunt cu multe zerouri mai valoroşi decât el şi când mita se ia acum pe ştatul de salariu, nu prin parcări, în condiţii de semiclandestinitate, cum era pe vremuri?
XS
SM
MD
LG