Linkuri accesibilitate

D. Cheianu-Andrei: „Majoritatea părinților își lasă copiii singuri, fără instituirea vreunei forme de protecție”.




Ce necesităţi au copiii rămaşi în grija rudelor de părinţii plecaţi la muncă peste hotare, au căutat să afle un grup de experţi. Concluziile lor se regăsesc într-un prim studiu despre nevoile acestor copii. Discutăm în această dimineaţă cu Diana Cheianu-Andrei, sociolog şi coordonatoarea studiului.

Interviul matinal Europa Liberă: cu Diana Cheianu-Andrei

Europa Liberă: Doamnă Cheianu, aţi coordonat un prim studiu despre necesităţile copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor care, se pare, nu au putut să-şi găsească un loc de muncă aici, în ţară. De ce a fost nevoie de un astfel de studiu si de ce ar fi utila aceasta cercetare?

Diana Cheianu-Andrei:
„În primul rând vreau să menționez că migrația populației este una în evoluție, și evident că situația copiilor care rămân acasă este una care se schimbă. Studiul nostru a încercat să prezinte complexitatea acestei probleme, schimbările care au apărut în ultimii ani, nu numai referitoare la copii, ci si la persoanele vârstnice, care rămân și ele singure. Fie care au în grijă nepoți, fie rămase singure în voia sorții, cu problemele care apar.

Necesitatea studiului a fost de a arăta efectele pozitive și negative ale migrației și de a încerca sa propunem dezvoltarea unor politici care să prevină sau să elimine efectele negative prin măsuri de protecție, atât a copiilor cât și a vârstnicilor. În acest sens vreau să spun că am creat un parteneriat, studiul a fost realizat în conformitate cu necesitățile Ministerului Muncii, Protecției Sociale și a Familiei și a fost finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare, Organizația Internațională pentru Migrație și Fondul ONU pentru Populație.”

Europa Liberă: Care ar fi cele mai importante concluzii la care ați ajuns?

Diana Cheianu-Andrei:
„În primul rând, aș vrea să spun că migrația influențează diferit copiii care rămân acasă. Avem efecte diverse, în primul rând vreau să menționez impactul psihologic, care afectează toți copiii și vârstnicii, și acest impact psihologic în studiul nostru este prezentat și în dependență de vârstă, pentru că este una atunci cand copilul la 12-14 ani rămâne singur, și e cu totul altă situație cand ei rămân singuri de mici. Este o altă situație cand parinții revin o data la 3 luni sau cel puțin o dată în an și avem situații în care părinții vin și mai rar, o dată la 5 ani, sau chiar au dispărut pe parcursul ultimilor 10 ani, familia nu știe nimic despre ei.

Impactul social nu este unul mai puțin impotant, pentru că în cazul copiilor avem schimbări la nivel de frecvență școlară, reușită școlară, la unii situația se îmbunătățește, la alții, din contra, situația devine una mai dificilă. Impactul economic: situația acestor copii este una mai reușită, din punct de vedere financiar acești copii își pot permite mai multe lucruri, dar, iarăși, nu trebuie să absolutizăm, pentru că avem și copii care, necătând la faptul că părinții au migrat, ei nu trimit resurse financiare, ei chiar au disparut și situația lor este una extrem de grea și de dificilă, sunt situații chiar când copiii îndură foame.

Noi am încercat să prezentăm toate aceste probleme începând, inca o dată zic, cu efectele psiho-sociale, cu efectele asupra educației... Vreau să zic o problemă foarte importantă: impactul migrației asupra sănătății copiilor, pentru că această problemă este abordată mai puțin, dar devine și va fi una prioritară probabil pentru următorii ani, pentru că acești copii singuri își administrează medicamentele, mai greu sau doar în cazurile cele mai dificile ajung la medicul de familie, pentru ca nu are cine sa-i îndrume. Din acest punct de vedere sanatatea viitoarei noastre generații este una care ar trebui să ne preocupe.”

Europa Liberă: În acest caz, cand copiii își administrează singuri medicamentele, nu frecventează școala, ei totuși au fost lăsați în grija cuiva. Cum pot fi responsabilizați cei în grija cărora au fost lăsați acești copii?

Diana Cheianu-Andrei:
„Întrebarea este una foarte importantă. Situația actuală din Republica Moldova evidențiază câteva momente. Primul, foarte puțini părinți din cei care pleacă institutie tutela legală asupra copilului. Se adresează la administrația publică locală și pe parcursul unei perioade se stabilește o persoană responsabilă din punct de vedere juridic pentru îngrijirea copiilor care rămân în Republica Moldova.

În cazul unor probleme medicale, datorită faptului că avem instituită această formă de protecție, situația acestor copii este, să zicem, mai bună, pentru că într-o anumită măsură ei sunt protejați. Dar numărul acestor copii care au instituite tutelele și care au stabilită o persoana care, din punct de vedere juridic, își asumă responsabilitatea pentru creșterea, educarea și îngrijirea acestor copii este foarte mic.

Majoritatea părinților își lasă copiii singuri, adică fără instituirea acestei forme de protecție, copiii rămân pur și simplu în grija vecinei, dar care nu este responsabilă juridic, sau în grija buneilor, care, iarăși, sunt rude apropiate, dar în cazul unor intervenții medicale urgente buneii nu pot să semneze sau sa-și aducă contribuția pentru sănătatea acesor copii, pentru că îngrijitorii legali sunt părinții care se află peste hotare. Din acest punct de vedere clar că în ultimul timp s-au făcut încercări pentru ca părinții să instituie această tutelă legală, dar avem lacune la acest capitol.

Cei care pleacă în Israel, într-un fel sunt obligati de legislația acestei țări, documentul este necesar pentru a fi angajați și pentru a avea contractul de muncă, în rest, ceilalți, într-un număr foarte mic instituie această formă de protecție a copilului, pe care il lasă în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Este limpede. Din ce spuneți dumneavoastră, cel mai des copiii rămași acasă stabilesc mai greu relații cu semenii, au o situație școlară mai proastă... Cine ar putea, în acest caz, să le vină în ajutor?

Diana Cheianu-Andrei:
„Cel puțin nu putem să menționăm responsabilitatea unui singur specialist. Vreau să menționez că aici e nevoie de o colaborare. În primul rând este important ca să fie instituită funcția de psiholog în cadrul școlilor. Această funcție nu este doar pentru a oferi servicii copiilor care au rămas singuri în urma plecării părinților peste hotare, pentru că sunt și alte probleme la nivelul școlii, de relaționare între semeni, și fără doar și poate că aici problemele sunt specifice, dar acest specialist ar putea să ajute copiii la atenuarea unor efecte psihologice negative, pentru creearea unui climat afectiv de relaționare în cadrul școlii și chiar pentru a identifica și a preîntâmpina unele situații mai dificile.

Studiul nostru arată că sunt copii rămași fără îngrijirea părinților sau în grija unui părinte care au, să spunem, tendințe suicidale, în virtutea multiplelor probleme cu care se confruntă, avem și abuzuri sexuale, nu mai zic de abuzul fizic. În acest caz, acest specialist ar putea identifica și direcționa acești copii, și poate chiar preveni unele situații.

În afară de psihologul școlar sau psihologul la nivel de comunitate, este necesară implicarea mai activă a asistentului social. Implicarea asistentului social eu o văd în evidența acestor copii la nivel de comunitate, o situație foarte clară, câți copii sunt rămași fără îngrijirea părinților, și evaluarea situației acestora. Sunt copii care au nevoie, spuneam anterior, doar de aceste servicii psihologice, dar sunt și copii în alte grupuri de risc, și atunci asistentul social ar trebui să cunoască această situție și să direcționeze.

Importantă este și cunoașterea situației de către medicul de familie, în special în cazul copiilor de vârstă foarte mică care rămân singuri, cel puțin pentru a aduce un control și pentru a vedea care este situația sănătății acestor copii, și nu mai puțin importantă este, să zic așa, și o implicare mai activă a pedagogilor școlari în acest sens.”
XS
SM
MD
LG