Cine vrea să înțeleagă lumea comunistă, așa cum a fost și așa cum supraviețuiește, trebuie să facă exact asta: să înțeleagă lumea comunistă, nu teoriile și impresiile din afara lumii comuniste. Nimic nu poate înlocui experiența vieții sub comuniști sau sub continuatorii lor.
Jurnal de corespondent: cu Traian Ungureanu (Londra)
Prima lecție e chiar lumea comunistă, adică observația simplă care spune că tot ce ține de comunism nu e o variantă mai mult sau mai puțin diferită a lumii, ci o lume în sine. Cine n-a avut prilejuil să guste calitățile acestei lumi poate învăța cîte ceva dacă se ține de realitate și se abține de la impresii. Puțini o mai fac azi și rezultatul e un munte de închipuiri false despre ce a fost comunsimul și despre ce e, de pildă, Rusia, spațiul care continuă experiența comunistă, într-o variantă pe naivii docți o confundă cu democrația.
Profesorul e același: Stalin. Remarca lui „moartea unei persoane o tragedie, moartea unui milion de persoane e statistică” stă în picioare. Tradiția sovietică merge mai departe în Rusia și ne dovedește din cînd în cînd că o tragedie vizibilă e o tragedie, o tragedie înconjurată de minciună e un scandal iar o suită de tragedii înconjurate de minciună sînt o banalitate.
După submarinul Kursk, după masacrul de la Beslan, după masacrul de la Teatrul Nord Est din Moscova și alte tragedii îmconjurate de minicuna oficială a guvernului democratic rus, nu mai e loc de conmpasiune și nici măcar de interes.
Duminica trecută, un vas de pasageri hîrbuit s-a scufundat în Volga. 100 de oameni s-au înecat. Agențiile oficiale ruse au mințit cît le-a stat în putință și au raportat calm că au murit una sau două persoane. Adevărul a ieșit la iveală. Nimeni nu mai e, însă, intersat. Prea multe tragedii înecate în minicună devin statistică, numără doar ticăloșia de beton și trec neobservate. Pentru că nu aduc nimic nou, în afara de greață.