Linkuri accesibilitate

O patroană de alimentară care își confundă vînzătoarea cu o sclavă.



În preajma biroului Europei Libere din Chişinău este o alimentară micuţă al cărei client am fost mereu în ultimii 4-5 ani. Am tot cumpărat în acea alimentară biscuiţi, plăcinte, apă minerală, fructe şi lactate, şi, dacă stau să mă gîndesc mai bine, am lăsat mulţi gologani acolo. Ei bine, fiindcă eram un oaspete frecvent al magazinului, mai şi discutam uneori în fugă cu vînzătoarele despre tot felul de lucruri, despre vreme, despre preţuri, despre perspectivele tinerilor.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan


Foarte jovială şi sfătoasă, emanînd o căldură sufletească copleşitoare, era mai cu seamă o vînzătoare între două vîrste numele căreia nu-l pronunţ din motive pe care le veţi înţelege imediat. Într-una din zile, vînzătoarea aceasta mi-a mărturisit, cu vocea tremurîndă, că o duce foarte greu, că are doi copii pe care nu-i poate întreţine, că salariul pe care îl primeşte e destul de modest şi că e deseori cuprinsă de disperare.

Mi-a trecut imediat prin minte gîndul că un asemenea personaj suferitor ar putea să ţină un jurnal săptămînal la

Europa Liberă, că ar putea sensibiliza ascultătorii noştri. Pe deasupra, vînzătoarea ar fi fost răsplătită pentru efortul ei cu un onorariu. Zis şi făcut.

Am vorbit cu colega mea responsabilă de jurnale, i-am dat vînzătoarei bucuroase o carte cu jurnale să vadă cam cum au scris precedenţii invitaţi ai Europei Libere. După vreo două săptămîni, mergînd la alimentară, am aflat că vînzătoarea citise cartea şi e gata să-şi depene propria poveste în studioul nostru. Urma să-i spun ziua exactă în care să vină la biroul nostru.

Am intrat deci într-o zi în alimentară nu doar să cumpăr nişte produse, ci şi să-i comunic cînd şi unde să vină. Am aşteptat răbdător să-mi vină rîndul, pînă cînd în mica alimentară rămăsesem numai eu şi încă un cumpărător. În momentul în care am vrut să-i zic vînzătoarei adresa biroului nostru, a apărut ca din pămînt o doamnă nerăbdătoare, supărată, blazată, înţepată, care mi-a cerut pe un ton ultimativ să nu perturb munca vînzătoarei. I-am spus patroanei, căci asta era doamna supărată, că am de rezolvat o problemă personală de 2 minute. Unde mai pui că în magazin nu prea mai erau cumpărători.

Dar patroana era de neînduplecat. Ea mi-a cerut să las în pace vînzătoarea, să-mi rezolv problemele personale după orele de muncă. Tonul cu care îmi vorbea şefa alimentarei era de-a dreptul inacceptabil. I-am reproşat acest lucru, dar m-am conformat. Am vrut să-i dau o carte de vizită vînzătoarei şi să plec, dar aia, speriată, schimbată la faţă, nu mai voia nimic, nici nu mai voia să audă de jurnale. Plecînd de acolo, i-am spus patroanei că intransigenţa ei exagerată o lipseşte de un client fidel.

Fireşte, admit că am bulversat din temelie viaţa acelei alimentare, dar, pe de altă parte, am avut impresia că patroana aia nu doar că nu ştie să fie delicată cu clienţii, ci şi îşi confundă vînzătoarea cu o sclavă.
XS
SM
MD
LG