Linkuri accesibilitate

Opinii ale locuitorilor Chişinăului despre mesajul premierului Vlad Filat către ţară.



Cum vede „strada” spectacolul ce se desfăşoară cu un nou avînt pe scena politică din Moldova, cu atît mai mult cu cît declaraţiile de ieri ale premierului vin după convorbirile pe care acesta le-a avut cu societatea civilă. A căutat să afle Alla Ceapai.


Vox populi: Cine blochează guvernul?



„Nu ştiu ce blochează ei între dînşii - tot se mai mănîncă un pic”.

„Singuri sunt de vină, şi nu cred că e vina lui PL sau PD, ei dacă au făcut alianţa. Unul dă vina pe doi, altul dă vina pe ceilalţi doi.”

„Liberal-democraţii, dacă ei au ieşit la aşa nivel, deodată trebuiau să se apuce de lucrările mai esenţiale în justiţie, procuratură, dar eu nu am observat acolo transformări deloc, aşa ştiţi, de văzul lumii.”

„Nu sunt chiar 100 de procente de acord, dar totuşi am unele obiecţii. Partidul Liberal nu am nimic, dar la Partidul Democrat avem obiecţii, într-adevăr sunt nişte rezerve. ”

„Sincer să vă spun este un dezastru, nu este o atîrnare serioasă în guvern. Şi da într-adevăr sunt nişte piedici, anumitor persoane, anumitor partide.”

„Ei la comunişti, comuniştii la dînşii, că e PD, că e PLDM, nu au ce face.”

„Alianţa scîrţie şi să înţeleagă că numai uniţi împreună ei fac ceva, dar fiecare aparte, să mă scuzaţi, sunt nişte nulităţi. În caz contrar, dacă nu or găsi ei limbă comună, apoi se aşteaptă ceea ce s-a produs în fabula „Racul, broasca şi o ştiucă”.

„Alianţa asta este ca o familie, ei între dînşii trebuie să rezolve toate problemele şi în lume să nu scoată toate bîrfele unul despre altul. Trebuie să rezolve între dînşii, fără ca să ştie nimeni şi să facă ca ţara să se dezvolte, dar nu că PL-ul a spus aşa, dar PLDM-ul a spus aşa.”

Europa Liberă: Domnul Filat a spus că dacă nu se ajunge la un compromis, îşi dă demisia. Ar fi asta o soluţie, după părerea Dvs.?

„Eu nu aş crede că asta e o soluţie”.

„Preşedinte nu avem şi dacă demite şi guvernul - nu ştiu, cred că nu e bine”.

„Desigur dacă nu se ajunge la o înţelegere trebuie să demită nu, nu văd care ar fi altă variantă.”

„Nu nu cred că este o decizie bună şi aşa noi stăm într-o confuzie în guvern, nu avem preşedinte.”

„Mai bine s-ar uni toţi împreună, că fără comunişti oricum nu o să facă nimic, nu vedeţi că se mănîncă unul pe altul. ”

Europa Liberă: Dar discuţiile pe care le duce Vlad Filat cu domnul Voronin?

„S-ar putea să fie o surpriză „a la Roşca”.”

„Totul depinde de mentalitatea lui Filat. Voronin asta a folosit aşa că nu are altă ieşire. Dacă el vrea să-şi continue nu politica da business-ul atunci se va uni cu Voronin, o să se ducă pe calea lui Roșca şi Filat”

„Totuşi am încredere că Filat o să se descurce fără Voronin”

„Filat ar trebui să facă ori cu unii, ori cu alţii, ori să-i adune pe toţi împreună şi să ia o decizie, să aleagă preşedintele.”

„În primul rînd să nu fie alegeri anticipate, ori să facă un referendum ca preşedintele să fie ales prin vot direct.”

„Cred că nu o să fie rezultate nici cu alegeri, nici fără alegeri, că poporul acum e foarte turmentat.”
XS
SM
MD
LG