Linkuri accesibilitate

Grațierile președintelui Lupu (Adevărul).




Pavel Păduraru scrie în Timpul că reprezentanții comuniști din Consiliul Municipal Chișinău vor bloca toate iniţiativele primarului Chirtoacă şi vor adopta decizii doar în detrimentul chişinăuienilor. Vor urmări să aducă la deznădejde alegătorii, pentru ca apoi să pună în cârca lui Chirtoacă propriile decizii meschine, după care să anunţe poporul: „L-aţi ales pe Chirtoacă, răbdaţi! Sau daţi-i vot de neîncredere”. Şi oamenii îi vor crede, fiindcă, din păcate, o mare parte a electoratului habar n-are ce înseamnă CMC.

Constantin Tănase recunoaște că a fost un adept declarat al menţinerii AIE-2 atâta timp cât această construcţie politică promitea să fie o locomotivă ce ar asigura promovarea reformelor şi modernizarea Moldovei. În Timpul scrie că nu mai crede astăzi că Alianţa mai poate juca acest rol. Din păcate, liderii ei au transformat această structură politică într-o arenă în care ei apar, succesiv, în roluri de clovni şi gladiatori. Ba ridică poalele şi se scuipă, ba apar pe cai albi luptând cu balaurii corupţiei.

Ziarul Capitala publică informații detaliate despre proaspăt numiții directori interimari ai direcțiilor Arhitectura și Transport. Alt articol este despre situația stațiilor de așteptare a transportului public și construcțiile neautorizate. Tot acolo gasiți informații despre amplasarea punctelor medicale mobile în Chișinău pe durata perioadei calduroase.

Și unul din cele mai interesante articole din Adevărul este despre femeile care l-au impresionat pe președintele interimar Marian Lupu. Acesta până acum a grațiat deja nouăinfractori, șapte din ei femei, care au fost condamnați pentru crime oribile, furturi sau înșelăciuni. Din Adevărul aflați detalii referitoare la fiecare persoană iertată.
XS
SM
MD
LG