Nimic nu e niciodată veșnic cîștigat în relația fragilă dintre cultură și politică, iar timpurile renascentiste par un soi de paradis utopic, în comparație cu prezentul, dominat de cultul efemerului și al efemeridelor, de surogatele online și, foarte adesea, de lipsa totală de apetit cultural, pentru a nu spune direct incultură, a elitelor politice.
Ultimul exemplu în materie îl oferă Olanda, o țară cu o reputație mai mult decît respectabilă în domeniul artelor și a promovării lor. Coaliția de centru-dreapta aflată la putere și „bardul” ei Geerd Wilders au propus și au avansat o moțiune vizînd tăierea, de la 1 ianuarie 2013, a bugetului instituțiilor culturale ale țării cu 200 de milioane de euro, la ora actuală echivalentul unui sfert din totalul bugetului.
Proporția, 25%, contrastează teribil cu obiectivul general al guvernanților olandezi de a reduce cheltuielile publice în medie cu 16%. Și, cum o afirmă toți comentatorii de presă, pentru a adăuga și mai mult la mizeria ce se prefigurează pentru lumea artelor, guvernul a anunțat că va mări de luna aceasta TVA-ul pentru biletele de concert și de spectacole, de la 6 la 19%.
Populismul și incultura își dau mîna. Exceptate de la această măsură, ce va face arta accesibilă doar unor categorii previlegiate, sînt doar biletele la filme, la... grădinile zoologice și la evenimentele sportive.
O imensă mișcare de protest, cu participarea a zeci de mii de oameni și intitulată semnificativ „Marșul pentru civilizație” s-a desfășurat în ultimele zile ale lunii iunie, în ajunul dezbaterii parlamentare a moțiunii guvernului.
Protestul a urmat altuia, din noiembrie trecut, de aceeași amploare și desfășurat sub emblema „Olanda strigă în favoarea artei”. Atunci oficialitățile anunțaseră că mărirea TVA-ului ar fi urmat să intre în vigoare la 1 ianuarie.
Rezultatul inițial a fost o recomandare de compromis, avansată de Consiliul Artelor, structură guvernamentală consultativă, pentru o reducere a subvențiilor cu numai 125 de milioane, în loc de 200, și punerea ei în aplicare treptat, între 2013 și 2015. De regulă, recomandările acestui organism sînt acceptate dar, de data aceasta, Ministerul culturii a refuzat, menținînd decizia guvernului, pe care a supus-o Parlamentului cu titulatura: „Mai mult decît calitate: o nouă viziune pentru politica culturală”.
Directorul timp de 30 de ani a Nieuwe Kerk, o celebră biserică istorică din Amsterdam în care se desfășoară regulat concerte și expoziții, și fondator și managerul unui mult lăudat Muzeu Ermitage în capitala Olandei, a anunțat că își dă demisia din ambele funcții, jignit și exasperat de termenii unei scrisori a ministrului culturii care îi cerea „să gîndească mai mult ca un om de afaceri”, decît ca o personalitate culturală.
Consecințele reducerilor bugetare se anunță dramatice, chiar dacă guvernanții au decis să menajeze într-o măsură cîteva dintre instituțiile cu mare renume internațional, cum sînt Orchestra Concertgebouw, Rijksmuseum și Netherlands Dance Theatre, ultima companie devenită faimoasă grație în special coreografului Jiri Kylian. In rest, Netherlands Theatre este confruntat cu închiderea, Academia Regală de Arte, veche de 140 de ani, cu decimarea, iar Institutul Olandez de Istorie a Artei, cu mare prestigiu internațional, este amenințat să fie comasat cu Muzeul Regal.
La fel de prost se anunță viitorul pentru compania extrem de populară Nationale Reiseopera, ce nu va rezista unei tăieri a bugetului de 60%. Dirwctoul ei a anunțat deja că nu mai pune în scenă Tetralogia lui Wagner, pentru anul omagial 2013. Cele mai scumpe bilete ale acestei companii itinerante costau 50 de euro, simpla creștere a TVA-ului ridicînd acum prețul la suma, greu de plătit pentru publicul companiei, de 75 de euro.
In aceeași categorie intră și orchestrele de mare calitate grupate sub autoritatea ce guvernează posturile de Radio din Olanda, între care Orchestra din Rotterdam, fiind previzibilă lăsarea pe drumuri a cîtorva sute de instrumentiști și afectînd întreaga generație tînără de compozitori și absolvenți ai Academiilor de Muzică.
Populismul și amalgamurile politice sînt unanim considerate devastatoare pentru una din țările europene cele mai inovatoare și cultivate în domeniul artei. Cu atît mai mult cu cît demagogicul îndemn de a apela la sponsori și filantropi cade pe un teren total nepregătit, în măsura în care nu există și o legislație compensatoare cu reduceri sau scutiri de impozite pentru cei chemați să vină în ajutorul artelor.
Iar celor care se întreabă, poate, de ce atîta atenție pentru criza din Olanda, este util să li se amintească faptul că ea este premonitorie pentru situația din fostele state comuniste din centrul și răsăritul Europei, acolo unde legislației încă tatonante i se adaugă frînele birocratice și corupția ce grevează actul și bugetele culturale în mai toate sferele artelor.
