Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Bulgaria: Confiscarea proprietăţilor ilicite se amână


Boiko Borisov
Boiko Borisov

Parlamentarii bulgari s-au opus votării unei legi ce ar fi permis confiscarea proprietăţilor dobîndite din activităţi criminale.



Într-un mod cu totul surprinzător, Parlamentul de la Sofia a respins proiectul de lege privind confiscarea proprietăților dobândite din activități criminale. Proiectul este considerat a fi baza reformei în justiție lansată de guvernul Boiko Borisov.

Eșecul se datorează absenței unui număr mare de deputați din partidul centrist „Cetățeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei”. Numai 71 din totalul de 240 de membri ai Parlamentului au votat în favoarea proiectului. Împotrivă au fost 95 de reprezentanți ai opoziției și independenți.


Jurnal de corespondent: Sofia



Toate partidele parlamentare, cu excepția centriștilor, au avertizat că proiectul de lege care permite confiscarea, înainte de pronunțarea sentinței definitive la cazul penal respectiv, a unor proprietăți ce depășesc echivalentul a 76.000 de euro, este anticonstituțional.

Organizații pentru apărarea drepturilor omului consideră că în baza legii vor putea fi confiscate și proprietăți înregistrate pe numele unor persoane neimplicate în activități criminale. Legea ar permite verificarea proprietăților și conturilor bancare ale persoanelor ce nu-și pot justifica sursele de venit – de pildă cei care lucrează într-un mod ilegal în străinătate sau în economia gri din Bulgaria unde patronii nu declară decît o parte din salariile reale.

Perioada analizată va fi de pînă la 15 de ani, în timp ce organele de stat păstrează documentația fiscală pe o perioadă de numai 5 ani.

Ministrul justiției, Margarita Popova a respins acuzațiile, amintind că după ce a fost redactat de trei ori în decurs de un an proiectul de lege a primit avizul Comisiei de la Veneția. Legea va fi supusă din nou votului Parlamentului, după ce va fi modificată, a anunțat premierul Boiko Borisov.

Vechea comisie de stat pentru stabilirea bunurilor dobândite din activitate infracțională nu a obținut rezultatele așteptate, dar în schimb a fost implicată în scandaluri de corupție și conflicte de interese.
XS
SM
MD
LG