Există un soi de frămîntare, de nelinişte, de zbucium în societatea moldovenească provocate de imposibilitatea alegerii preşedintelui ţării. Timp de doi ani de zile întîlnesc mereu oameni răvăşiţi de faptul că nu avem un preşedinte ales de Parlament.
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
O precizare mi se pare importantă din capul locului. Oamenii aceştia tulburaţi-panicaţi sînt cu precădere politicieni, funcţionari, membri ai unor partide, ziarişti, analişti şi onegişti. Simplii muritori sînt copleşiţi de problemele cotidiene şi nu prea au timp să reflecteze la alegerea preşedintelui.
Iar discursurile oamenilor îngrijoraţi, care nu mai contenesc de doi ani de zile, sînt uneori de-a dreptul apocaliptice. Dacă stai să le asculţi cu luare aminte, ai putea lesne să-ţi iei lumea în cap, să-ţi faci bagajele şi să evadezi din Moldova. Există aici nişte trubaduri ai apocalipsei care ne descriu mereu scenarii înfiorătoare ce derivă din inexistenţa unui „prezident” cu acte în regulă. Ei ne avertizează mereu că un stat fără un preşedinte ales de parlament e pe buza prăpastiei, că nealegerea preşedintelui creează o instabilitate care alungă investitorii. Dacă nu putem alege preşedintele, nu mai putem face nimic, absolut nimic, strigă trubadurii colapsului. Cum să soluţioneze o putere slabă conflictul transnistrean şi cum să pară ea credibilă în ochii europenilor?
Ei bine, eu înţeleg, fireşte, că nealegerea preşedintelui e o problemă. Gravitatea ei însă mi se pare că e exagerată de cohorta panicaţilor şi răvăşiţilor. Da, acum avem un preşedinte-interimar, da, asta e regretabil, dar amintiţi-vă ce viaţă a fost în Moldova pe vremea preşedinţilor votaţi cu brio. Eu aş zice că acum n-o ducem mai rău.
Apoi să constatăm că multe din problemele cotidiene ale oamenilor nu au nici în clin, nici în mînecă cu alegerea preşedintelui. Unele din ele sînt cronice şi nici un fel de preşedinte votat nu le va soluţiona dacă clasa politică în întregime şi populaţia nu-şi vor modifica obişnuinţele.
Şi mai e ceva. Noi dacă avem acum un preşedinte-interimar ar trebui doar să ne lamentăm şi să nu mai facem nimic? Să aşteptăm cu înfrigurare epoca în care preşedintele va fi votat? Sau poate e mai bine totuşi să lăsăm lamentaţiile şi să facem ce se poate de făcut. La urma urmei, chiar şi preşedinte-interimar are nişte pîrghii prin care se poate dedica muncii de edificare a ţării. Păi, s-o facă cu prisosinţă.
Cred că îngrijorarea asta legată de nealegerea şefului statului e sterilă şi contraproductivă. Şi dacă nu ar exista aici în genere Preşedinţie ce ar trebui să facem? Să aşteptăm sfîrşitul lumii?
