Linkuri accesibilitate

Arsenal e victima propriului succes de public și a propriului insucces competițional.



Arsenal este victima propriului succes de public și a propriului insucces competițional.

Lovitură liberă cu Traian Ungureanu


Traian Ungureanu
Ar fi pentru prima oară că un mare club european e victima sezonului de transferări. Arsenal pierde jucători în serie și din toate pozițiile. După căpitanul echipei, Cesc Fabregas, care finalizează negocierile cu Barcelona în cursul acestei săptămîni, Clichy se pregătește de debut la Manchester City, Nasri e gata să semneze contractul cu Manchester United iar jucători ca Arshavin, Rosicky și Walcott încep să își calculeze viitorul.

Practic, toată lumea care îmbracă încă tricoul lui Arsenal e gata să îl schimbe, la apariția primei oferte decente. Nu e clar cîtă lume bună va începe noul sezon la Arsenal dar e destul de clar că echipa încîntătoare din sezoanele trecute nu va mai apărea în teren.

Arsenal e victima propriului succes de public și a propriului insucces competițional. Povestea acestei contradicții a început acum 16 ani, odată cu sosirea lui Arsene Wenger, un antrenor francez fără palmares dar plin de idei radicale. Wenger a făcut din Arsenal o echipă-experiment, care consacră jucători în loc să îi cumpere. Curajul și intuiția lui Wenger au adus în echipă jucători necunoscuți sau subevaluați, în mare lor majoritate foarte tineri, dotați, entuziaști și lipsiți de experiență.

Rezultatul a venit imediat: o echipă extrem de proaspătă și spectaculoasă, o echipă care joacă ofenisv, înscrie mult, cîștigă meciuri dar nu poate cîștiga campanii, adică trofee. Arsenal a devenit populară dar a rămas fără trofee. Echipa a făcut meciuri memorabile, a bătut clar Barcelona, a reinventat jocul pe contre în Anglia și a ratat tot.

Arsenal n-a mai cîștigat de șapte ani nici una din competițiile engleze sau europene la care a participat. La început, eșecul a fost înțeles ca ultimul eșec înaintea succesului inevitabil. Încet-încet, acest ciclu a devenit tipar fix și echipa lui Wenger a continuat să joace și să piardă la fel de frumos. Psihologic, aprecierile unanime combinate cu lipsa de rezultate totală au dezvoltat o frustrare profundă.

Echipa a început să dea semne de nervozitate și tot mai mulți jucători au îndrăznit să pună la îndoială ideile lui Wenger. La începutul acestei veri, frustrarea a atins limita maximă și așa au început primele cereri de transfer. Odată deschisă fisura, restul a venit de la sine. Întrebarea următoare e dacă experimentul Wenger va trăi ultimul sezon la Arsenal.

O poveste nu tocmai diferită urmărește naționala Argentinei. Mereu favorită la titlul mondial și mereu dotată cu superstaruri, Argentina nu reușește să iasă din bucla care o conduce spre eșecuri răsunătoare. Ultima Cupă Mondială a fost un dezastru integral. Ieri, încă o apariție dezastruoasă soldată cu un 0-0 norocos în fața Columbiei. Argentina a intrat în teren cu cea mai bună echipă, i-a împins în față pe Tevez și Messi și a jucat previzibil. Columbia a scăpat de două ori pe contre și a ratat ușor victoria. Antrenorul Sergio Battista a încercat să explica dar a reușit să demonstreze că nu poate explica. Climatul general e confuz în fotbalul argentinian. Sezonul trecut s-a încheiat cu singurul lucru pe care toată lumea îl credea imposibil: cel mai iubit și mai titrat club argentinian a retrogradat, Pentru prima oară într-o istorie de 110 de ani River Plate va juca în divizia secundă.
XS
SM
MD
LG