Linkuri accesibilitate

Un nou raport TI sugerează că Moldova este una din cele mai corupte ţări europene şi, totodată, cea mai puţin coruptă în CSI, după Georgia.


Parlamentul a început astăzi dezbaterea unei strategii pentru combaterea corupţiei, la o zi după ce preşedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy le-a spus autorităţilor moldovene că Uniunea Europeană aşteaptă rezultate în această luptă. Votul asupra strategiei este aşteptat mâine, iar unul din elementele centrale poate fi excluderea pedepsei penale pentru darea de mită – o propunere făcută de liderul liberalilor Mihai Ghimpu pentru a încuraja cetăţenii să-i desconspire pe funcţionarii care estorchează bani. Dezbaterile coincid cu un nou raport dat publicităţii de organizaţia „Transparency International”, care monitorizează şi atrage atenţia asupra corupţiei la scară globală. Raportul cuprinde, ca de obicei, şi un clasament al ţărilor lumii în funcţie de gradul de percepţie a corupţiei. Mircea Ţicudean începe de la locul Moldovei în clasament:

Transparency International: Un nou raport anual asupra corupţiei


Raportul „Transparency International” sugerează că Republica Moldova este una din cele mai corupte ţări europene, aflându-se la scară globală pe locul 105, împreună cu state ca Algeria, Argentina, Kazahstan şi Senegal.

Pe de altă parte, Moldova este percepută ca una din ţările cele mai lipsite de corupţie din Comunitatea Statelor Independente, unde un scor mai bun decât ea are numai Georgia.

Potrivit clasamentului percepţiei corupţiei, cele mai puţin corupte ţări din lume sunt Danemarca, Noua Zeelandă şi Singapore.

Vecina de la vest a Moldovei, România, este clasată pe locul 69, iar cea de la est, Ucraina, pe locul 134, urmată după încă vreo 20 de locuri de Federaţia Rusă.

În Uniunea Europeană, ţările cele mai corupte, potrivit raportului, sunt Italia, România, Bulgaria şi Grecia.

Raportul „Transparency International” sugerează că statele cele mai corupte din lume sunt Irak, Afganistan, Mianmar şi Somalia.

Studiul dat astăzi publicităţii menţionează Republica Moldova nu doar în clasamentul internaţional al corupţiei, ci şi cu câteva exemple de corupţie – sau, dimpotrivă, de combatere a ei, mulţumită semnalelor de alarmă trase de organizaţie.

„În urma unui raport din 2010 alcătuit de TI Moldova, care semnala riscuri de corupţie în sectorul naţional energetic, guvernanţii de la Chişinău au elaborat o nouă strategie care să mărească eficienţa sistemului”.

Riscurile semnalate de reprezentanţii locali ai organizaţiei, se spune în raport, erau legate de lipsa de transparenţă în furnizarea şi transportul energiei, influenţa unor grupuri de interese, distribuirea inechitabilă a alocaţiilor de energie şi accesul neadecvat al publicului la informaţii privind energia.

Moldova este pomenită de asemenea printre ţările unde oamenii sunt cei mai obişnuiţi să dea mită furnizorilor de servicii.

Chiar dacă nu este dat un procentaj exact pentru Moldova, din raport reiese că în regiunea ei, adică în CSI, 32% din respondenţii unui sondaj de opinie spun că au dat mită în schimbul unui serviciu pentru care se percepe şi un preţ legal.

Pentru comparaţie, procentul celor care dau mită pentru servicii este de numai 5% în Uniunea Europeană şi în America de Nord.

Moldova se remarcă şi prin corupţia din sistemul de sănătate: personalul din spitale, se spune în raport, susţine că în Moldova se cere mită în mod aproape automat pentru îngrijirea medicală care este, teoretic, gratuită.
XS
SM
MD
LG