Linkuri accesibilitate

7.07 - București: PNCȚD în criză după demisia lui Andrei Marga.


Andrei Marga

Andrei Marga

„Motivele reale ale acestei demisii cred că sunt lupta care este dusă în interiorul partidului cu foştii ofiţeri ai fostei poliţii politice.”





7 iulie 2001

Actualitatea Romanească. (Moderator: Liana Ionescu; corespondent: Andrea Pora).

PNCȚD în criză după demisia lui Andrei Marga.

Revenim la momentele dramatice din PNTCD. Demisia lui Andrei Marga de la preşedinţia partidului i-a luat prin surprindere pe liderii ţărănişti, care s-au întrunit de urgenţă într-un birou naţional de conducere. Argumentele domnului Andrei Marga şi reacţiile liderilor ţărănişti, în relatarea Andreei Pora.

Demisia lui Andrei Marga are loc pe fondul disensiunilor dintre fosta conducere a partidului, care a acceptat cu greu pierderea puterii şi „noua gardă”. Neînţelegerile au ieşit la iveală în mai toate ocaziile: congres, votarea noului statut, şedinţele biroului naţional de conducere, declaraţii oficiale contradictorii.

S-a ajuns pînă acolo încît, Dudu Ionescu, a cerut ca lui Andrei Marga să i se retragă dreptul de a mai da declaraţii, după ce acesta a susţinut necesitatea autosuspendării din partid a lui Radu Sarbu şi Ioan Muresan, lideri care afectau imaginea PNTCD prin acuzele de corupţie care li se aduceau. Marga susţine că deşi s-au făcut cîţiva paşi în reconstrucţia partidului orice decizie era blocată de BNC, unde gruparea Dudu Ionescu, Mureşan, Opriş, Sarbu deţinea majoritatea.

A. Marga: „Per total trebuie să spun foarte direct evoluția a fost continuu blocată. Fiecare pas înainte s-a făcut cu eforturi inimaginabile din afară. Evoluţia blocată se datorează multor factori. Aș menţiona aici doi: primul a rezultat din congres un Birou Naţional de Conducere care era majoritar opus schimbărilor, ceea ce a îngreunat enorm fiecare decizie...”

Pe de altă parte cei din tabăra rivală afirmă că Marga a condus în mod dictatorial partidul, că s-a desolidarizat exact de cei care luptau împotriva actualei puteri, lideri aleşi în mod democratic de Congres şi care se bucura de popularitate în rîndul partidului.

Dudu Ionescu: „Domnia sa credea că se bate cu pumnul în masă într-o democraţie şi se reziolvă toate peste noapte?! Politica e altceva. Nu suntem într-un minister în care putem să dăm ordin. Domnia sa nu şi-a îndeplinit un anumit mandat. Care e mandatul ala ?! Că eu nu înţeleg - să dea afară nişte oameni care au fost aleşi de Congres?!”

Andrei Marga a făcut de fapt tot ce a dorit în partid, spune la rîndul său Radu Sarbu: a schimbat organizaţiile judeţene punînd în funcţii de conducere oameni aleşi pe criterii arbitrare şi de fidelitate faţă de el, dar mai ales nu a înţeles că reconstrucţia unui partid se bazează pe solidaritate. [...]

Motivul real al demisiei, ne declară Calin Cătălin Chiriţă, este faptul că foştii ministeriabili nu au reuşit să îşi depăşească frustrările şi să înţeleagă că au pierdut.

C. C. Chiriţă: „Motivele reale ale acestei demisii cred că sunt lupta care este dusă în interiorul partidului cu foştii ofiţeri ai fostei poliţii politice. Foarte uşor îi putem depista. faptul că în 1990, cu taote că erau de generaţie cu mine stăteau tot timpul la sediul central fără a merge la un loc de muncă, astazi se ascund în fundaţii, fie în Bucureşti, fie în Ploieşti.”

Evident se ridică întrebarea ce se va întimpla cu PNTCD de acum înainte. Andrei Marga spune că şi-a dat demisia şi din dorinţa de a debloca situaţia. Ceilalţi afirmă că din punct de vedere al imaginii este un lucru neplăcut, dar că abia de acum înainte se vor putea pune bazele realei reconstrucţii.

Dudu Ionescu şi Radu Sarbu sunt de părere că trebuie ales prin vot secret un preşedinte interimar, după care, să se organizeze în cel mai scurt timp un congres extraordinar. Pe de altă parte, potrivit prevederilor statutare, prim vicepreşedintele Vasile Lupu ar urma să ocupe această funcţie interimară, pînă la congres. Andrei Marga a trimis în acest sens o recomandare biroului de conducere. Ea a fost însă refuzată. Lucru previzibil, avînd în vedere animozitatea cu care este privit Vasile Lupu, dar şi dorinţa lui Dudu Ionescu de a deveni preşedintele PNTCD după eşecul usturător de la congresul trecut.

În tot cazul, demisia lui Andrei Marga din fruntea PNTCD aduce mai acut ca niciodată în actualitate problema destinului acestui partid, a drumului pe care va merge, a posibilităţii sale de redresare şi de revenire pe scena politică.
XS
SM
MD
LG