Linkuri accesibilitate

Mihai Tașcă: „Atâta timp cât SIS-ul nu este supus unui control civil, noi nu cunoaștem ceea ce ni s-a pus la dispoziție”.



Intrate anul trecut în custodia Arhivei Naţionale, dosarele victimelor represiunilor comuniste de la SIS şi MAI au devenit accesibile şi pentru public zilele trecute, în ajunul comemorării victimelor celui de-al doilea val de deportări din 1949. Ceea ce înseamnă că fostele victime sau rudele acestora pot merge şi vedea acum aceste documente. Discutăm în această dimineaţă despre importanţă momentului cu istoricul Mihai Taşcă.

Interviul matinal la Europa Liberă: cu Mihai Tașcă despre limitele și dificultățile cercetării istorice în arhivele fostului KGB

Discutăm în această dimineaţă despre deconspirarea dosarelor privind victimele represiunilor comuniste cu istoricul Mihai Taşcă, care se află în studioul nostru şi pe care îl vom ruga mai întîi să accepte să audiem împreună un fragment din discuţia pe care am avut-o în ajun cu domnul Anton Borş, unul din primii cetăţeni care a mers zilele acestea la arhivă şi s-au interesat de dosarele de acolo.

Anton Borș: „De 66 de ani aștept chestia asta să se întâmple. Mama unde se ducea mă duceam și eu. În sfârșit
Dosare KGB transferate la Arhivele Naționale

Arhiva Națională a găsit procesul verbal despre tatăl meu. M-au așezat la masă, m-au închis acolo cu cheia ca să nu mai pădrundă cineva, probabil se tem și acum. Și eu am stat acolo și am răsfoit. A fost foarte greu, e scris mărunt și eu nu prea văd.

Mi-am făcut niște note din dosarul lui tata, Petru Borș. Că l-au arestat, câți ani, care a fost cauza arestului, martorii i-am aflat. 33 de pagini de text. În 1945 a fost arestat și a fost dus și împușcat pe undeva. Am aflat că acei din Chișinău i-au dat 5 ani de pușcărie. El s-a întors din România, că el a fost în România, lucra la gară la Galați. A venit în Basarabia, s-a întors acasă și a venit ca ocupant. El avea aici 9 copii, dar a venit ca ocupant acasă, vrasăzică. El lucra la gară, umbla cu trenul, era un fel de însoțitor de vagon. A murit pe drum, când l-au dus.

Eu am trăit în toți acești ani cu frica în sân, mă temeam, intram în pământ de rușine că știam că tata nu-i de vină și noi nu putem face nimic. La universitate am dat 24 de puncte din 25, dar punctajul de trecere era 19. Eu cu 24 n-am intrat dar pe urma mi-au lămurit de ce n-am intrat. Eu am scris în curriculum-ul meu că tata a fost judecat. Daca mor acum trebuie sa le spun și la cele două surori, că ceilalți au murit, să le spun și lor că iată tata cât fost judecat că nu dădeam de urma lui pe unde se află și pe unde a fost.”

Europa Liberă: Dle Taşcă, bună dimineaţă. Am auzit ce îi determină pe oamenii simpli să vrea să ţină în mână un astfel de dosar. Este oarecum firesc pentru ei s-o vrea, pentru că în spatele fiecărui document de acesta se află drame omeneşti. Ce valoare are însă pentru dumneavoastră, cercetător cunoscut pentru publicațiile despre această perioadă, ce valenţă, ce importanţă istorică are această desecretizare?

Mihai Taşcă:
„Bună dimineața. Mai întâi aș vrea să precizez că dosare ale persoanelor supuse represiunilor politice se află în mai multe locuri. Circa 25 de mii de dosare se alfă la arhiva SIS, alte 50-60 de mii se află la arhiva MAI, dosare nu știm câte se află la Curtea Supremă de Justiție și încă un fond de 48 de mii de dosare din nou se află la SIS, deci noi încă nu cunoaștem câte astfel de dosare și câte astfel de drame mai putem afla.

Ceea ce s-a întâmplat în zilele acestea, atunci când s-a făcut public, că în sfârșit aceste dosare pot fi văzute și de cei care au pătimit, este o consecință a primelor acțiuni ale statului Republica Moldova din 1990, atunci când s-a adoptat legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice. Păcat că această transmitere și această deconspirare are loc cu 20 de ani mai târziu, întrucât statul Republica Moldova, timp de 20 de ani a ascuns și a protejat crimele și secretele unui stat care se face vinovat de acestea și care nu mai este pe fața pământului. Am avut atâtea guverne care nu au îndrăznit să pună subiectul în discuție.

Iată în scurtul mandat pe care l-a avut domnul Ghimpu și-a luat această misiune de transmitere. În ce privește istoricul, istoricul și-a făcut meseria, chiar și pe timpuri, când n-a fost accesul, au apărut zeci și sute de articole și studii. Odata cu transmiterea acestor dosare și accesul la dânsele, istoricul are la îndemână un fond de documente care îl va ajuta să precizeze anumite istorii din viața unor oameni.”

Europa Liberă: Chiar astăzi dimineață citeam în Adevărul un articol publicat de dumneavoastră despre locurile unde au fost execuțiile, unde au fost împușcați basarabenii în acele timpuri. Iata un prim exemplu, în care deschiderea acestor arhive face mai lesnicioasă și munca dumneavoastră ca istoric.

Mihai Taşcă:
„Este un prim exemplu din cele cateva sute

de mii care ar putea avea loc. Vă spuneam că noi cunoaștem numărul total de dosare care se află în arhive. Cu regret nu am avut acces pana acum la aceste dosare, speram ca în continuare să ne fie puse la dispoziție aceste dosare pentru a scris asemenea articole.”

Europa Liberă: Credeți că odată cu apariția în spațiul public a informației documentare despre nedreptatea care s-a făcut atunci multora dintre conaționalii noștri, oamenii vor începe să se uite altfel la ceea ce s-a întamplat? Pentru că avem o țară în care o bună parte din populație este nostalgică după timpurile sovietice.

Mihai Taşcă:
„Cred că odată cu publicarea dosarelor, oamenii își vor aduce aminte de Siberia și Kazakhstan, alții își vor aduce aminte de foame, o altă categorie, mai tineri, vor cunoaște mai bine istoria noastră. Referindu-ne la cei care încă mai votează cu cei care până mai ieri au fost la putere, să nu uităm că guvernul suvietic a avut grijă să strămute în Republica Moldova o categorie de populație care cu regret iată că se mai uită în trecut.”

Europa Liberă: Din câte înțeleg cercetătorii nu pot încă să scrie o cerere ca să poată vedea aceste dosare, este adevărat?

Mihai Tașcă

Mihai Taşcă: „Este adevărat, întrucât la acest moment sunt câteva impedimente. Mai întâi există legea cu privire la informația cu caracter personal, există și un centru care face exces de zel atunci când este vorba de informația cu caracter personal. Dânșii înțeleg într-un mod această lege, eu în timpul cat am scris articole în presă am avut cu ei de furcă de multe ori, chiar și mi-au intentat și două dosare. Bine, am reușit să demonstrez că am dreptul să public, dar atâta timp cât există legea asta cu informația cu caracter personal și atâta timp cât acest centru face exces de zel, noi încă nu putem să vedem aceste dosare.”

Europa Liberă: Adică nu puteți publica ceva fără acordul omului sau care este problema?

Mihai Taşcă:
„Centrul și legea spune că nu putem publica informația care ar spune ceva despre o persoana, numele, prenumele și așa mai departe.”

Europa Liberă: Se prezumă că această informație e un bun ce aparține proprietarului?

Mihai Taşcă:
„Da, dar mai există și legea cu privire la accesul la informație, care spune că datele din buletin nu sunt date cu caracter personal. Și este ilogic să scrii despre o persoană care a comis o faptă eroică sau care a fost dus în Siberia fără să-l numești. De exemplu nu poți scrie despre Pan Halippa sau despre un alt om care a avut de suferit de pe urmele regimului comunist fără să-l numești.”

Europa Liberă: Credeți ca toate dosarele secrete ale fostului KGB vor deveni vreodata accesibile?

Mihai Taşcă:
„Ne-am dori, dar nu cred în aceasta, întrucât nimeni încă nu cunoaște câte dosare se află la SIS. Atâta timp cât SIS-ul nu este supus unui control civil, noi nu cunoaștem ceea ce ni s-a dat, ceea ce ni s-a pus la dispoziție.

Știm că la SIS și în alte părți au fost arse mii de dosare în anii ‘90. Atâta timp cât nu se cunoaște ce fel de dosare și câte sunt în aceste depozite putem avea surprize.”

Europa Liberă: Bănuiesc că odată cu această deconspirare multe dintre victimele regimului sovietic vor putea merge acum în instanță cu probe, vor putea face dovada că au fost deposedați de averi, banuiesc că acolo sunt și niște inventarieri ale deposedărilor. Autoritățile s-ar putea confrunta la un moment dat cu o avalanșă de cereri de retrocedare. Cum credeți că ar trebui să reacționeze, care va fi reacția autorităților?

Mihai Taşcă:
„Multe din dosare s-au făcut mai subțiri decât erau în 1945. Am discutat cu foarte mulți din cei care au asemenea dosare si au spus ca din dosare au disparut anumite foi. Apoi, nu toate deportarile au avut la bază un act scris. În fine, de ce să nu se meargă în instanță ca fiecare să-și ceară drepturile care le-au avut? Nu cred că este o problemă pentru statul Republica Moldova, dar este doar un subiect care trebuie odata și odată rezolvat.”

Europa Liberă: Care ar trebui să fie următorii pași?

Mihai Taşcă:
„Să se transmită toate dosarele la Arhiva Națională, să se facă un inventar, să se facă publice, să se dea voie nu doar celor care au avut de pătimit dar și istoricului și ziaristului la aceste dosare și poate să se meargă până la aceea să se constituie un institut al studierii regimului comunist.”
XS
SM
MD
LG