Linkuri accesibilitate

Peste 200 de persoane arestate în Siria după protestele anti-prezidențiale din localitatea Hama


Activiştii sirieni spun că armata a arestat sute de oameni în oraşul Hama din centrul ţării, care a fost săptămâna trecută scena unui protest amplu împotriva preşedintelui Bashar al-Assad. Medicii spun că trei oameni au fost ucişi.
Potrivit martorilor oculari, la Hama au sosit luni dimineaţa cel puţin 30 de autobuze cu militari, care au percheziţionat numeroase locuinţe, au operat arestări iar în câteva cazuri au deschis focul.
Organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului estimează că au fost arestate cel puţin 250 de persoane.
XS
SM
MD
LG