Linkuri accesibilitate

Cultivarea convingerii că statul trebuie să întreţină cetăţenii are consecinţe dramatice-monstruoase.


Nu ştiu dacă mai există în Europa o maşinărie statală mai grijulie decît cea numită Republica Moldova. Statul moldovenesc pare de departe cel mai ocrotitor, grijuliu, atent. El are grijă de toate, de pensionari, de aziluri, de orfelinate, de şomeri, el luptă cu corupţia şi cu favoritismul zi şi noapte. Mai mult, în ultimii 20 de ani, statul moldovenesc a avut mereu o pronunţată predilecţie pentru protecţia socială.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan


„Oamenii nu trebuie lăsaţi în voia sorţii! Oamenii trebuie ajutaţi! Statul e dator să ajute poporul! Votaţi-ne pe noi şi vă vom ajuta, vom rezolva toate problemele voastre!”. Aţi auzit cumva asemenea sloganuri? Eu le aud deja două decenii rostite răspicat de politicienii autohtoni. Şi cu toate acestea, cetăţenii moldoveni trăiesc în cea mai săracă ţară din Europa.

Ce se întîmplă de fapt? E o contradicţie la mijloc? Nu, totul e în firea lucrurilor. Sloganurile altruiste-colectiviste cu care ne bombardează politicienii nu sînt în mod obligatoriu soluţii pentru problemele noastre cotidiene. Dimpotrivă, cultivarea convingerii că statul trebuie să întreţină cetăţenii are consecinţe dramatice-monstruoase, dezvaţă populaţia să-şi poarte ea însăşi de grijă, distruge spiritul de solidaritate în societate. Îmi amintesc şi acum de omuleanul care şi-a adus din provincie mama bătrînă şi bolnavă şi a lăsat-o pe scările clădirii Guvernului. De ce? Păi, să-i poarte statul de grijă, că altcineva nu are cum s-o facă.

O grijă permanentă a statului moldav ocrotitor e şi controlul preţurilor. Doamne fereşte preţurile să obijduiască oamenii! Statul e mereu pe fază şi pedepseşte răulenii neobrăzaţi care umflă nejustificat preţurile. Cu toate acestea, preţurile autohtone cresc pe mică de ceas şi sînt deseori de-a dreptul astronomice, concurînd cu cele europene şi americane.

Aflu deunăzi că Centrul Anticorupţie a început controlul brutăriilor din nordul republicii care au majorat preţul pîinii cu 50 de bani. Mărturisesc că în acest caz grija structurilor de stat mi se pare prea exagerată. E la mintea cocoşului că o pîine nu mai poate costa astăzi 2-3 lei. Nu e acesta preţul ei real. La Chişinău pîinea costă uneori chiar şi 10-15 lei.

Înţeleg că există oameni sărmani pentru care şi majorarea preţului pîinii cu 50 de bani e o mare problemă. Numai că ce politică economică e aceea care ţine în şah brutăriile, impunîndu-le preţuri mici, de dragul grijei pentru oameni?

Dacă statul e atît de îngrijorat de starea oamenilor sărmani, nu are decît să-i ajute pe aceşti oameni săraci cu compensaţii. Dar să-i ajute pe cei cu adevărat sărmani, nu pe barosanii care mimează viaţa grea.
XS
SM
MD
LG