Linkuri accesibilitate

Scandalurile politice şi economia cea de toate zilele


Valeriu Prohnitchi (stânga) şi Sorin Hadârcă

Valeriu Prohnitchi (stânga) şi Sorin Hadârcă

Punct şi de la capăt: cu Vasile Botnaru şi invitaţii săi – economiştii Valeriu Prohniţchi şi Sorin Hadârcă.


Pentru că politicieni de cel mai înalt calibru continuă să se acuze reciproc de matrapazlâcuri şi găinării ordinare, ne vedem siliţi să dăm televizorul mai încet, ca să luăm un răgaz şi să ne întrebăm, retoric: oare în capul cui vor ajunge să se spargă oalele? Ghidându-mă de nesecata înţelepciune populară, care ne sugerează că oaia face iar capra trage, m-am gândi să formulez întrebarea emisiunii de astăzi în felul următor: ce vulnerabilităţi economice pot genera scandalurile politice? Sau ce consecinţe pot cauza gesturile neinspirate ale politicienilor, cărora, atenţie, noi, alegătorii, le punem traista în băţ şi-i trimitem în Parlament, la primărie, ori în consiliul raional ca să ne reprezinte?

Aşadar astăzi la masa rotundă a Europei Liberă participă doi analişti şi economişti notorii - Valeriu Prohniţchi şi Sorin Hadârcă.


Punct şi de la capăt cu Vasile Botnaru şi invitaţii săi


Europa Liberă: Scandalurile politice, presupun eu, au repercusiuni în economie. Evident că nu inventăm bicicleta, asta se întâmplă în economiile adevărate. Ascultătorii noştri au la îndemână o sumedenie de exemple: atunci când se întâmplă o criză politică, sau un scandal - reacţionează bursele. Cât de valabilă este legătura asta în cazul Republicii Moldova? Domnule Sorin Hadârcă?

Sorin Hadârcă
Sorin Hadârcă: „Pentru ca să ne aşteptăm la careva fluctuaţii la bursă cu impact major trebuie în primul rând să avem o bursă. Or, în Moldova există instituţia Bursa de Valori, care de fapt nu este suficient de reprezentativă pentru piaţa de capital şi piaţa de capital este îngustă. Poate este norocul nostru. Poate este nenorocul nostru, însă aceste hărţuieli, să le zic aşa, la nivel politic până una-alta rămân în zona politicului şi nu au un efect foarte vizibil asupra economiei. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cursul valutar, de exemplu, când avem alegeri, sau avem blocaje din astea politice nu avem o relaţie foarte clară, adică nu putem să spunem că brusc creşte cursul dolarului din cauza că lumea are incertitudine ce va urma.”

Europa Liberă: Domnule Prohniţchi?

Valeriu Prohniţchi
Valeriu Prohniţchi: „Nu avem o legătură directă între ceea ce se întâmplă în sfera, să zicem aşa, a politicii înalte şi macroeconomie. Deci, ne salvează această adâncime mică a pieţei financiare locale. Aceasta nu înseamnă că nu există anumite aranjamente politice şi ceea ce se întâmplă în anumite sectoare, dar ele sunt destul de localizate ca efect. Şi de fapt, eu nu-mi amintesc ca în ultimii 20 de ani în Republica Moldova să fi fost măcar un singur caz, când un eveniment major din sfera politicului să fi lovit direct în sfera economică. Nu am observat careva şocuri majore în sfera economică cauzate de şocurile din sfera politică. Conexiunile pe care le observăm sunt mai degrabă determinate de faptul că foarte mulţi politicieni controlează în mod direct anumite companii – fie fiind acţionari, fie numind directorii pe anumite criterii politice. Deci această legătură unilaterală era valabilă mai ales în anii 90. Acum vedem şi un fenomen invers, în care marii businessmeni influenţează politica.”

Europa Liberă: Şi dacă ne referim la un monopol concret, de exemplu cel privind carnea, importul de carne. Deci, politicienii, cineva anume, care deţin monopolul, controlul asupra acestor importuri, influenţează direct situaţia portmoneului meu. Sau nu, domnule Prohniţchi?

Valeriu Prohniţchi: „Aceste monopoluri, la care v-aţi referit Dumneavoastră, au ca efect direct menţinerea la nivel înalt a preţurilor şi evident că aceasta subţiază mult veniturile cetăţenilor. Anumite fie aranjamente corupte, fie decizii nu tocmai inspirate au influenţă asupra bunăstării cetăţenilor.”

Europa Liberă: Eu mi-am propus să vorbim despre această legătură tocmai pentru ca oamenii, atunci când îşi dau votul pentru cineva anume, să înţeleagă că există această legătură. Pentru că cei care, de exemplu, boicotează alegerile, de fapt, nu sunt conştienţi de posibilitatea de a schimba viaţa lor în bine. Şi de asta mă gândeam, domnule Hadârcă, să vorbim pentru aceşti oameni.

Sorin Hadârcă: „Da, aveţi dreptate aici, însă sunt mai multe lucruri de spus. În primul rând votul nu este singura modalitate de a interacţiona şi a influenţa politicul. Mai ales că, bine, în Moldova este un caz aparte, când alegerile se întâmplă mai des decât este normal.”

Europa Liberă: Oricum e tardiv.

Sorin Hadârcă
Sorin Hadârcă: „Oricum e tardiv şi alegerile sunt întotdeauna limitate. Putem să comparăm situaţia asta cu o analogie din mediul de afaceri, guvernanţii sunt directorii, poporul este acţionarul şi atunci când directorul nu face treabă, îl concediezi şi angajezi altul.”

Europa Liberă: Mai greu la „Franzeluţa”.

Sorin Hadârcă: „Şi în sfera politicului este din nou mai greu, fiindcă trebuie să numeşti altul, din cineva care iată că reprezintă elita politică din Republica Moldova. Aici alegerile sunt limitate, de aceea să mizezi pe acest vot nu este suficient. Eu cred că sunt multe şanse de izbândă pentru cetăţenii simpli să exercite presiuni asupra guvernării, manifestându-se activ ca societate civilă, cerând să aibă acces la informaţie, cerând să li se dea explicaţii, cerând să fie conectaţi la procesul de luare a deciziilor. Cred că această filieră are foarte multe şanse, fiindcă există din păcate în Republica Moldova şi foarte multe întrebări. Să luăm ca exemplu aceste monopoluri, la care v-aţi referit anterior. Înţelegem din punct de vedere economic cum se produc ele. Da, dacă este o concurenţă foarte mică pe piaţă, sunt câteva companii, care controlează preţurile, de aici avem preţuri exagerate, înţelegem că atâta timp cât nu se face nimic cu protecţia concurenţei, situaţia nu se va schimba radical. Adică calea aceasta administrativă de a impune careva limite la tarife ea nu schimbă regulile de joc deoarece conservează acest număr limitat de jucători pe piaţă. Or, în acest domeniu noi spunem tradiţional: da, din cauza că preţurile nu coboară, probabil există monopoluri, însă nu avem puterea de a verifica şi de a exercita dreptul nostru la informare, uitându-ne, să zicem, cine sunt acţionarii companiilor, ce cotă de piaţă au aceste companii, care este concurenţa între ele. Dacă aceste companii ar fi listate la bursă, am avea o informaţie vizuală despre preţul acţiunilor companiilor respective, am avea acces la nişte rapoarte de audit, care să arate care sunt acţionarii companiei, am putea face foarte multe lucruri cu această informaţie. Am putea să vedem dacă există planuri economice, sau dacă există nişte piramide de proprietate. Până la urmă toate aceste elemente ţin de o singură întrebare: este la noi o economie de piaţă funcţională? Există concurenţă? Sau nu există? Situaţia nu cred că este foarte strălucită la acest capitol.”

Europa Liberă: Dar genul ăsta de informaţie, la care vă referiţi Dumneavoastră, este posibil într-o economie de piaţă veritabilă, unde oamenii de afacere sunt şi oneşti, sunt transparenți, sunt deschişi. În condiţiile noastre, cel puţin judecând după exemplele pe care le avem la îndemână, oamenii de afaceri sunt foarte obscuri. Uitaţi-vă, acest exemplu Plahotniuc, în schimbul informaţiilor autentice, publicului îi este servit folclor. Domnule Prohniţchi.

Valeriu Prohniţchi
Valeriu Prohniţchi: „Eu cred că este o problemă nu doar faptul că nu ar exista informaţie. Bănuiesc că există informaţii. Avem o problemă fundamentală cu felul în care funcţionează instituţiile în Republica Moldova. Dacă instituţiile ar funcţiona, atunci aceste cataclisme politice probabil n-ar avea un efect atât de mare asupra aceluiași nivel al preţurilor. Oamenii având probe că anumite pieţe sunt victime ale unor aranjamente anticoncurenţiale, ar merge cu aceste probe în judecată şi probabil ar avea câştig de cauză, ceea ce în Moldova nu se întâmplă, din păcate, deoarece să spunem lucrurilor pe nume şi judecătorii de multe ori sunt membri ai unor clanuri economice.”

Europa Liberă: Dar haideţi să vorbim în exemple concrete. Iată, s-a făcut o tentativă de a-i prinde cu oca mică pe vânzătorii de produse petroliere. Cred că consumatorii de produse petroliere, ţăranii în mod special, care cumpără motorină, ar avea suficiente motive să se arate îngrijoraţi. Niciodată nimeni nu a intervenit de o manieră cum spuneţi Dumneavoastră, să-şi facă dreptate în justiţie. De ce?

Valeriu Prohniţchi: „Pentru că oamenii nu au încredere în justiţie. Noi perpetuăm o tradiţie care s-a consolidat în prima jumătate a anilor 90, când dreptatea se făcea altfel, nu în justiţie. Azi dreptatea se face având, de exemplu, conexiuni politice, sau având un judecător în buzunar.”

Europa Liberă: Vreau să mai analizăm o situaţie, ca să ajungem la conexiunea între politic şi economic, având eu în vedere viaţa de zi cu zi a oamenilor. Istoria cu maşinile de import cu plăcuţe străine. Pornind de la această situaţie, cum răspundem la întrebarea: este politicul în serviciul omului?

Sorin Hadârcă şi Valeriu Prohniţchi
Sorin Hadârcă: „Pornind de la această situaţie cred că nu putem cred că să ajungem la un răspuns concludent. Există o problemă majoră în Republica Moldova, este cumva de la sine înţeles că pe anumite segmente statul mai închide ochii şi pe alte segmente există această formă de economie semitransparentă. Or, în momentul în care statul încearcă să schimbe echilibrul, apare această repulsie şi brusc intră în vizor probleme care altfel erau trecute cu vederea. Aceste persoane trebuie bineînţeles să achite taxele care se cuvin, însă este un efect psihologic – adică dacă li s-a permis atâta vreme să nu o facă, cum adică, brusc eu trebuie să vin şi să plătesc. De aici se declanşează un lanţa aşa de revoltă, care aduce în discuţie tot felul de probleme: da ce face statul pentru mine? Cum îmi asigură el educaţia? Cum îmi asigură grădiniţele? Că probleme sunt foarte multe. Asta cred că e impresia generală a publicului, că atunci când încerci să abordezi o problemă de acest gen este ca şi cum ai deschide cutia Pandorei, fiindcă deja trebuie să vorbeşti foarte onest despre multe lucruri la care statul la drept vorbind clachează.”

Valeriu Prohniţchi: „Iată această istorie cu plăcuţele demonstrează că noi suntem victimele unui contract social pervers, în care statul se face că nu vede că există corupţie, iar cetăţenii nu manifestă cerinţe prea mari faţă de stat. Iată, din momentul în care statul parcă se trezeşte şi vrea să facă puţină ordine, brusc parcă şi cetăţenii se scutură şi devin mai exigenţi. Parcă ar spune: bun, noi vă plătim aceste impozite, dar ce obţinem în loc? Pe de altă parte această istorie într-adevăr nu este foarte concludentă, pentru că eu aş fi dat dreptate, spre exemplu, unor fermieri sărmani, care ar fi venit să facă proteste în Piaţa Marii Adunări Naţionale. La acele proteste, însă, erau băieţi care arătau destul de şmecheri, cu o bunăstare evidentă. Deci, oamenii pur şi simplu s-au deprins că mult timp într-un fel încălţau acest stat.”

Europa Liberă: Exact, dar statul a creat condiţii pentru aşa ceva. Cel care a lăsat portiţa asta deschisă, trebuie să-şi asume răspunderea, nu?

Valeriu Prohniţchi: „Corect, dar undeva a trebuit de rupt acest cerc vicios, acest contract social pervers, el nu poate dura mult. Cineva până la urmă trebuie s-o facă.”

Europa Liberă: Când spuneţi contract, aveţi în vedere mai curând o mică înţelegere, aşa.

Valeriu Prohniţchi
Valeriu Prohniţchi: „Da, o înţelegere neformală.”

Sorin Hadârcă: „Da, un fel de a face din ochi şi de a crea nişte condiţii.”

Europa Liberă: Cum era pe timpuri în colhoz, de unde şi vine proverbul sovietic: „În colhoz pe dealul mare, cine fură acela are.” Preşedintele colhozului îşi dădea foarte bine seama şi ştia foarte bine cine cară noaptea cu sacul grâul sau răsărita de pe deal, dar asta intra în retribuţia minimă pe care o asigura el ca să nu se indigneze colhoznicii.

Valeriu Prohniţchi: „În societatea moldovenească pot fi identificate multe asemenea modele. Am preluat şi păstrăm acest model. Spre exemplu, statul în linii mari nu ar fi foarte interesat să reducă corupţia în sistemul educaţional, pentru că aceste intrări private în sectorul educaţional de fapt asigură venituri mai mari pentru învăţători, care la modul normal ar fi trebuit să fie asigurate de stat.”

Europa Liberă: Ca şi la doctori.

Valeriu Prohniţchi: „Ca şi la doctori, evident. Ca şi în multe alte sectoare. Deci, într-un fel statul se face că închide ochii, se face a nu vedea că există corupţie în diferite sectoare, în diferite domenii, dar pe de altă parte parcă ar spune: că nu vă fac nimic, dar nici voi nu cereţi prea multe de la mine.”

Sorin Hadârcă
Sorin Hadârcă: „Şi este adevărat că acest contract social, la care s-a referit Valeriu funcţionează. În societatea moldovenească există o toleranţă faţă de corupţie destul de mare. Lumea nu vine să se plângă cu voce tare, fiindcă fiecare este pe alocuri prins într-o oarecare relaţie simbiotică cu factorii ăştea de corupţie.”

Europa Liberă: Adică sunt beneficiari.

Sorin Hadârcă: „Sunt beneficiari, sunt clienţi ai acestui sistem.”

Europa Liberă: Iarăşi, vorbind despre deciziile neinspirate, nu neapărat şocurile, dar deciziile neinspirate, luate de politic, care se răsfrâng asupra omului concret, omului care merge la piaţă, să-şi cumpere un kilogram de carne sau o pâine. În noua formulă de guvernare există decizii neinspirate? Sau întârzierea unor decizii care provoacă asemenea vulnerabilităţi la nivelul consumatorului de rând, a omului care trebuie să se descurce? Domnule Prohniţchi, ce credeţi că ar trebui să facă şi nu fac guvernanţii ca să uşureze viaţa omului?

Valeriu Prohniţchi
Valeriu Prohniţchi: „Cred că primul exemplu la care m-aş referi este politica de subvenţionare în agricultură. Este un domeniu extrem de sensibil, în care decizia este una cu două tăişuri şi dacă aceste decizii care sunt adoptate nu sunt clar comunicate publicului, atunci oamenii au percepţia că sunt înşelaţi. Din motive de constrângeri bugetare evidenter, statul alocă tot mai puţini bani pentru subvenţii în agricultură. Fermierii percep acest lucru ca o trădare. Această reducere a volumului subvenţiilor alocate pentru agricultură este din punctul meu de vedere o decizie proastă. Ea ar putea să fie corectă din punct de vedere economic, dacă noi o explicăm ca atare publicului şi acordăm preferinţe doar pentru subvenţionarea investiţiile de capital în agricultură, dar ea este o decizie proastă din punct de vedere a economiei politice, pentru că fermierii sunt votanţi importanţi şi evident că influenţează şi voturile altora.”

Europa Liberă: Dar cel puţin s-a renunţat la practicile vicioase de acum câţiva ani, când anumită clientelă din agricultură era favorizată. Cei care erau mai apropiaţi de piramida puterii beneficiau de tot felul de scutiri şi de avantaje, nu?

Valeriu Prohniţchi: „Este adevărat, dar şi acum au apărut altă categorie de nemulţumiţi. Atunci când nu există o comunicare clară a politicilor către recipienţii acestor politici, oamenii întotdeauna rămân foarte nemulţumiţi. Oamenii evident că întotdeauna sunt nemulţumiţi, dar cel puţin se poate de explicat că avem anumite priorităţi. Priorităţile, spre exemplu, ar fi să păstrăm tinerii cu aptitudini antreprenoriale în sfera agricolă, pentru că altfel această sferă agricolă nu are sorţi de izbândă pe termen lung. Putem să urmărim discuţiile care aveau loc, spre exemplu, între ministrul Agriculturii Bumacov în vizitele dumnealui în raioane în care oamenii în vârstă, care veneau la aceste întâlniri, întrebau: da de ce numai tinerii? Da pe noi cui ne lăsaţi?

Europa Liberă: Domnule Hadârcă, cum aţi răspunde Dumneavoastră, ce decizii politice întârzie?

Sorin Hadârcă
Sorin Hadârcă: „Bine, aici vorbesc ca un economist cu înclinaţii liberale: în primul rând caut să văd dacă nu ar funcţiona piaţa mai bine. Deci, dacă piaţa nu produce rezultatul dorit, atunci este cazul să intervină cumva statul. Însă foarte des premizele în Moldova sunt greşite. Şi se spune că în primul rând trebuie să intervină statul şi după aia vedem dacă merge sau nu merge. Ca să nu par foarte vag la acest capitol voi zice la ce mă refer. Este calea administrativă de a reglementa tarifele în diferite zone. Acest lucru este oarecum legitim atunci când este vorba de monopoluri şi acest lucru este în detrimentul societăţii, atunci când există efectiv o piaţă. Calea administrativă produce nişte impacturi adverse, cum ar fi deficitul, sau limitarea concurenţei, fiindcă pune imediat nişte bariere de intrare pentru cei care vor să acceseze liber această piaţă şi să devină jucători pe această piaţă. M-aş referi la situaţia de pe piaţa medicamentelor. E adevărat, preţurile au coborât, într-un fel miza politicii, lansată de stat a fost întrucâtva atinsă, însă pe anumite zone nu poţi procura medicamentul vital şi lucrul ăsta nu face parte din rezultatul scontat. Nu cred că este un gen de rea voinţă faptul că se merge pe acest scenariu administrativ, cât pur şi simplu posibil că lipseşte puterea asta de a gândi outside the box, adică de a vedea atunci când stai să alegi între o opţiune de intervenţie politică şi alta, care sunt de fapt toate opţiunile, care sunt impacturile acestor opţiuni. Poate o cale mai raţională şi mai de succes ar fi fost liberalizarea anumitor segmente ale pieţei.”

Europa Liberă: Dar până se normalizează economia, relaţiile de piaţă, ce facem cu monopolurile fireşti, cum ar fi Termocomul. Efortul disperat al primăriei de a rentabiliza cumva funcţionarea acestui sector exact seamănă cu antereul lui Arvinte.

Sorin Hadârcă: „Aici este important să se separe şi să se contabilizeze corect lucrurile, adică tariful care este calculat, el trebuie să prezinte un tarif care acoperă costurile întreprinderii. Faptul că întreprinderea este eficientă sau nu este eficientă e o chestiune foarte serioasă, care trebuie adresată în mod individual. Adică atunci haideţi să facem nişte investiţii şi să vedem ce exact nu merge, fiindcă evident, dacă sunt pierderi în sistem, dacă clădirile nu sunt eficiente din punct de vedere a păstrării agentului termic, nota noastră de plată se umflă într-un mod iraţional. Deci tarifele trebuie să fie atâta cât să acopere cheltuielile, însă mai departe statul trebuie să vadă cum soluţionează problema oamenilor, care nu pot să facă faţă acestor tarife. Calea corectă este să-i ajuţi pe cei care sunt în situaţia cea mai disperată şi atunci este soluţia acestui ajutor social, care este bazat pe ţintirea veniturilor. Dacă veniturile sunt sub o anumită categorie atunci statul trebuie să vină şi să ajute. Şi lucrul acesta se probează pe diferite căi, nu se acceptă doar o declaraţie – eu primesc puţin, însă sunt şi căi indirecte de a aprecia dacă venitul este acela care este declarat. Are maşină de lux? Ate televizor, are nu ştiu ce. Şi lucrurile astea cât de cât funcţionează, însă, cum ziceam, fiecare problemă trebuie rezolvată acolo unde este locul ei. Atunci când intervine politica asta quasi-fiscală, când statul zice: eu n-am nici o idee cum să rezolv situaţia respectivă, pur şi simplu interzic Termocomului să majoreze tarifele, preţurile trebuie să fie ieftine. În felul ăsta nu fac decât să camuflez o problemă, s-o ascund sub covor şi să aştept cu anxietate când va veni momentul, când Termocomul pur şi simplu va falimenta şi atunci va trebui să fac o încercare de a restabili sistemul de la zero. Astfel de situaţie era de fapt dominantă pe parcursul a foarte mulţi ani în Republica Moldova şi anume această cale quasi-fiscală, de a ascunde, de a camufla nişte costuri, punându-le pe cârca unei companii, care evident nu poate să le facă faţă mult timp, şi a dus la situaţia existentă.”

Europa Liberă: Dar şi invers – oamenii au senzaţia că economia de piaţă înseamnă să le pui în cârca lor întreprinderea aşa cum este ea nerentabilă astăzi, sau profitabilă peste măsură. Nici aşa nu este corect. Exact cum aţi spus Dumneavoastră, trebuie să rupem, cum a spus Valeriu, acest contract pervers şi să despărţim întreprinderea, livratorul de căldură de problema omului, care are de plătit o factură.”

Valeriu Prohniţchi
Valeriu Prohniţchi: „Acest exemplu al Termocomului este extrem de concludent din punct de vedere al impactului pe care poate să-l aibă o decizie populistă, păstrată pe parcursul deceniilor. Eu bănuiesc că dacă noi imdeiat, la începutul anilor 90 am fi adoptat o politică realistă a tarifelor, probabil că Termocomul nu ar fi ajuns în aşa o stare economico-financiară. În mare măsură situaţia de azi a Termocomului de azi este consecinţa faptului că unei întreprinderi care are de fapt scop economic, i-a fost pus în cârcă un obiectiv de protecţie socială. Şi această abordare ea persistă încă şi la actuala guvernare. Chiar ieri am citit un comunicat al Ministerului Agriculturii, postat pe site-ul acestui minister, în care ministerul încearcă să explice publicului că toate aceste tentative de majorare a preţului la pâine sunt absolut nefondate şi că ministerul va interveni, inclusiv pe cale administrativă, dacă va fi necesar pentru a păstra preţul la pâine. Este din nou o abordare fundamental greşită. Nu poţi să pui pe seama brutăriilor publice sau private un obiectiv de protecţie socială. Pâinea evident că este un produs social important, mulţi oameni nu şi-l pot permite la preţul de cinci lei, dar sunt oameni care pot să şi-l permită şi la preţul de 15 lei. Costul real de producere a unei franzele nu este nici pe departe de 2,80 de lei sau trei lei, pe care se insistă.”

Europa Liberă: Bine, dar poate Ministerul Agriculturii are în vedere şi nişte pârghii, altele decât să le dea peste mână brutarilor. De exemplu, iarăşi să interzică exportul, să facă un supraplus de făină, care să conducă la micşorarea preţurilor la făină. Poate asta are în vedere?

Valeriu Prohniţchi: „Domnule Botnaru, orice intervenţie administrativă, în mod inevitabil cuiva dă peste mână. Pentru că dacă interzici exportul de cereale, loveşti în fermierii care produc grâu, sau în exportatorii care au achiziţionat grâul şi au contracte de livrare pe termen lung. Inevitabil în cineva loveşti.”

Europa Liberă: Ok, şi atunci să ne întoarcem de acolo unde ne-aţi dus – cineva poate să plătească şi 15 lei, cineva nu poate să plătească nici cinci lei. Ce-i de făcut?

Valeriu Prohniţchi: „Sorin a spus deja – avem nevoie de o protecţie socială foarte bine ţintită, ca oamenii care cu adevărat sunt săraci, să beneficieze de plăţi serioase de protecţie socială din partea statului. Să avem o politică de protecţie socială generoasă, dar eficientă, pentru ca oamenii care cu adevărat au nevoie de aceşti bani din buzunarul public, să-i primească. Iar cei care nu au nevoie de ei, care s-ar isprăvi şi fără transferurile respective, să nu-i primească. Altfel noi doar consolidăm acest contract social, la care m-am referit mai sus şi într-o zi va exploda undeva, va exploda într-o manieră incontrolabilă. Se observă asemenea tendinţe.”

Europa Liberă: În concluzie, deci nu avem scandaluri zgomotoase care să producă şocuri economice, în schimb avem şocuri politice latente. Iată am identificat de exemplu, intervenţiile administrative în cazul Termocomului, sau în cazul costurilor la pâinea cea de toate zilele. De ce nu este suficient de hotărâtă noua putere ca să meargă pe calea economiei de piaţă?

Valeriu Prohniţchi: „Probabil din cauza că noua putere nu este integral nouă şi din cauza că sunt elemente ale vechii puteri, care încă influenţează modelul de guvernare. Există oameni, există grupuri de interese care câştigă din situaţia în felul în care ea era ieri şi nu din reformele care se propun.”

Europa Liberă: Câştigă când spuneţi cum? Electoral? Sau chiar financiar?

Valeriu Prohniţchi: „Câştigă financiar, economic, evident. Atunci când competiţia este limitată pe anumite pieţe, monopoliştii sau companiile care deja există pe aceste pieţe au supraprofituri foarte grase.”

Europa Liberă: Adică cine stă călare pe ţeavă, profită. Domnule Hadârcă, Dumneavoastră cum explicaţi nedorinţa sau lipsa receptivităţii la rigori de piaţă?

Sorin Hadârcă
Sorin Hadârcă: „Eu cred că aici este şi o concurenţă între partidele politice. Avem o guvernare din coaliţie, în care din păcate concurenţa nu se realizează pe seama la „cât de mult am reuşit să facem bine”, ci „cât de mult rău am oprit din ceea ce fac alţii”. Mă rog, poate fi tratat şi ca o glumă, deşi nu este amuzant deloc. Mi se pare că agenda publică este alimentată în permanenţă cu anumite chestiuni, care seamănă să fie din zona scandalului, din zona problematicii. Şi un efect pentru publicul larg este că la un moment dat poate să apară şi o oarecare apatie faţă de această zonă a politicului şi oamenii să fie pur şi simplu descurajaţi să creadă într-un viitor ceva mai bun. Mi-am dat seama despre acest lucru, vorbind cu o colegă, care s-a întors din străinătate şi pur şi simplu încercam să trec în revistă ce s-a mai întâmplat în Moldova. Şi de fapt, pe fonul a toate aceste scandaluri care se întâmplă şi s-au întâmplat în Moldova, mi-a fost foarte greu să-mi amintesc un lucru bun. Cu siguranţă că lucrurile astea bune există, pur şi simplu ele sunt umbrite. Un lucru bun este faptul că exporturile au crescut. Un lucru bun a fost că economia este în creştere. Sunt cred că nişte fenomene, care se întâmplă în paralel şi care parcă nu ne-ar interesa.”

Europa Liberă: Un lucru extraordinar care s-a întâmplat, iată am ajuns în Parteneriatul pentru Democraţie o ţară exemplu, o ţară cu şanse de a fi exemplu pentru alţii. Lucru pe care l-a văzut Departamentul de stat şi mai puţin s-a observat pe interior. Am să vă cer pe final un sfat, o reţetă pentru noua-vechea guvernare. În situaţia în care au de făcut lucruri nepopuliste, chiar neplăcute şi dureroase, cum ar fi – ne-am referit la Termocom, preţul pâinii, sau de exemplu reforma în învăţământ, recomandată de Fondul Monetar Internaţional, care spune pe şleau că am întârziat cu cel puţin un deceniu. Cum să pună în aplicare reforme dureroase, dar fără să fie luaţi în furci?

Valeriu Prohniţchi: „Taxaţi, fără să fie taxaţi de electorat.”

Europa Liberă: Da. E posibil aşa ceva?

Valeriu Prohniţchi
Valeriu Prohniţchi: „Eu cred că da. În primul rând politicienii nu trebuie să considere că oamenii sunt extrem de proşti, sau conservatori, sau închistaţi. În esenţă electoratul este mult mai deschis şi mai deştept. Deci, politicienii ar trebui să comunice şi să fie transparenţi. Dacă o reformă este în mod obiectiv necesară, ea va trebui implementată. Dacă nu azi, mâine. Cu cât mai mult o amânăm, cu atât mai dureros va fi efectul ei final.”

Europa Liberă: Vorba cu tăiatul cozii pisicii, da?

Valeriu Prohniţchi: „Da, iată exemplul cu reforma întârziată în sfera educaţională este unul extrem de concludent. Această reformă demult trebuia să înceapă. Şi de fapt primele măsuri în domeniul reformei sectorului educaţional a fost adoptate încă în 2008, multe obligaţii au fost asumate încă în 2008. Din cauza că actualul Guvern nu ştie să comunică adecvat starea de lucruri, primeşte toate petrele în propriul cap.”

Sorin Hadârcă: „Sunt totalmente de acord. Cred că un sfat pentru actuala guvernare ar fi să nu se ferească de problemele sensibile. Chiar şi pe exemplul reformei în sistemul educaţional – oricum există rezistenţa la schimbare şi atunci este exact momentul potrivit pentru a fi foarte fermi – de ce o facem, cum o facem, care sunt obiectivele noastre, ce o să avem după ce o facem. Adică, trebuie să fie nişte discuții veritabile pe această temă.”

*
Vasile Botnaru: Doamnelor şi domnilor, am ajuns la finalul emisiunii de astăzi, la care au participat analiştii economişti Valeriu Prohniţchi şi Sorin Hadârcă. Ne reauzim duminica viitoare. Până atunci ne puteţi asculta zilnic dimineața si seara, sau citi şi eventual vedea pe Internet, iar sâmbătă o să vină ziua de bilanţ a Valentinei Ursu, după care eu, Vasile Botnaru, o să vă invit să o luăm de la capăt. Pe curând.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG