Luni
Merg dimineaţa la serviciu fără prea mare chef. De două luni, direcţia primăriei Chişinău, unde activez în calitate de conducător auto, a devenit un calvar pentru mine. Am refuzat să depun cerere de concediere, aşa cum mi-a cerut noua şefă a direcţiei, la numai o săptămână după ce a fost numită în funcţie, şi de atunci sunt supus la tot felul de controale şi zilnic trebuie să scriu explicaţii peste explicaţii.
Jurnalul săptămînal al lui Marin Bogonovschi
Înţeleg că fiecare şef vrea să aibă şoferul său, care să nu scoată în vileag ce şi cum face. Însă cum rămâne cu drepturile mele de salariat şi de cetăţean al acestui stat? Şi asta o face reprezentantul unui partid din alinaţa de guvernământ, pentru care eu mi-am tot dat votul la alegerile din ultimii ani. Încercările mele de a apela la instituţiile statului pentru a-mi apăra drepturile au eşuat. Inspecţia Muncii a venit, a discutat cu şefa şi mi-a răspuns oficial că nu s-au constat încălcări şi că pot să-mi apăr drepturile în instanţa de judecată. Sindicatul Lucrătorilor din serviciul public mi-a răspuns că nu mă poate apăra, pentru că lucrătorii primăriei Chişinău nu sunt membri ai acestui sindicat. Şi eu care plătesc, fără să vreau, cotizaţii sindicale de 20 de ani, am rămas cu buza unflată. Poate să cer restituirea banilor care s-au reţinut sub formă de cotizaţii sindicale, dacă sindicatul tot nu-mi apără drepturile?
Marţi
La serviciu nimic nou. Stau toată ziua în automobilul meu. Nu am alt loc de muncă, pentru că garajul şi automobilul de serviciu sunt sigilate de două luni. Nu primesc niciun ordin de la şefă. Se vede că nu a găsit motive pentru a mă concedia forţat şi m-a lăsat în pace. Seara decidem cu soţia că ar trebuie să-mi iau concediu medical pentru a sta cu fiica de 4 ani, care are angină.
Miercuri
Merg cu fiica să dăm analizele medicale. De obicei, le facem la un centru medical privat, pentru că la policlinica de sector trebuie să aştepţi zile întregi până obţii un bilet pentru analize sau pentru consultarea la medicul specialist. Alegem centrul medical privat, chiar dacă trebuie să plătim, mai mult pentru faptul că eşti tratat cu bunăvoinţă, nu stai la cozi interminabile şi nu trebuie să suporţi văicărelele medicului că uite ce salariu mic are şi ce volum de muncă trebuie să facă.
Joi
După aproape 4 zile în care a avut febră, astăzi – fiica mea s-a înviorat. Discutăm ca între maturi. Despre viaţă. Mă întreabă de ce maturii lucrează aşa de mult. Se referă la maica-sa care este angajată în câteva locuri şi mai lucrează şi acasă până după miezul nopţii. Nu ştiu ce să-i răspund. Nu e normal să lucrezi pe câteva salarii şi să nu-ţi ajungă banii să acoperi toate necesităţile familiei. Împreună analizăm ofertele de muncă.
Caut ceva în sectorul privat, pentru că la stat nu prea face să lucrezi, dar nici oferte nu sunt. Studiile pe care le-am făcut, de tehnician în aviaţia civilă, nu mă prea ajută. Nu sunt locuri vacante. În anii ʼ90, pe valul mişcării naţionale, am revenit in Moldova din Rusia, unde aveam loc de muncă bineplătit. Acasă însă nu am putut să lucrez conform calificării profesionale pe care o aveam. Reprofilarea şi lucrul în organele de poliţie nu mi-au adus satisfacţie.
Vineri
În oraş sunt ambuteiaje. Trebuie să pierd mai mult timp ca de obicei ca să ajung cu automobilul dintr-un sector în altul al oraşului. Maşinile parcate neregulamentar pe carosabil îngreuează şi mai mult traficul. Şoferii înrăiţi clacsonează şi se înjură unii pe alţii. Poliţia, calmă, este preocupată de şoferii grăbiţi, care depăşesc limita de viteză.
La televiziuni, politicienii din alianţa de guvernământ, se cearta şi se acuză reciproc de tot felul de interese dubioase. Problemele omului simplu nu se regăsesc în discuţiile politicienilor.
Sâmbătă
În sfârşit reuşim să ieşim din aglomeraţia oraşului şi să ne bucurăm de aerul curat de la ţară. Mergem la părinţi şi ajutăm rudele la culesul coacăzei şi zmeurei. Mâine e zi de piaţă şi ei trebuie să reuşească să vândă roada şi să facă nişte bani. Ploile din ultimele zile, deşi erau necesare, au cam stricat roada şi cei de la ţară sunt întristaţi. Dar, dar nu se lasă prea mult pe tânjeală, pentru că o zi de vară, cum spune proverbul, hrăneşte un an.
