Linkuri accesibilitate

Menţinerea unui climat democratic, continuarea reformelor şi privatizărilor, respingerea tentaţiilor de restauraţie cu iz sovietic în cultură, limbă, istorie, ar da credibilitate orientărilor Moldovei pe plan extern.




1 iulie 2001

Editorialul săptămânii
de Nestor Ratesh

Voronin, politica vițelului deștept și ecuația credibilității.

Republica Moldova a devenit săptămâna aceasta membră a Pactului de stabilitate sud-est european. La Bruxelles, cu acest prilej şi cu o zi mai devreme la Consiliul Europei, preşedintele Voronin a afirmat vocaţia europeană a ţării sale în două discursuri memorabile. Întrevederi cu lideri occidentali, inclusiv cu secretarul general NATO, au ilustrat o politică externă cu accente noi şi remarcabile.

Discursurile au adus o pală de aer proaspăt în retorica liderului comunist Voronin, destul de greu imaginabilă cu câteva luni în urmă când noi guvernanţi de la Chişinău curtau Moscova, creând impresia că venirea comuniştilor la putere ar putea însemna reintrarea Moldovei în orbita rusească. În discursurile menţionate, Rusia nici nu a fost direct menţionată, doar o singură referire aluzivă la ea, într-un context nu prea curtenitor, fiind făcută când preşedintele moldovean a cerut retragerea trupelor si muniţiei străine din Transnistria.

Cu câteva săptămâni mai devreme, ministrul de externe Cernomaz se angaja la Washington, într-un exerciţiu de redefinire a opţiunilor guvernului, explicând mai direct decât o făcuse vreo altă oficialitate moldoveană că aderarea la uniunea Rusia-Belarus, prezentată înainte şi imediat după alegeri ca o prioritate a noii puteri, nu a fost altceva decât o lozincă electorală a partidului la putere. Este o evoluţie care nu este surprinzătoare dar a cărei credibilitate urmează a fi demonstrată.

Nu-i surprinzătoare pentru că exista de la început un filon pragmatic în atitudinea preşedintelui Voronin. Chiar a doua zi după scrutinul din februarie, el descria politica externă pe care avea intenţia să o desfăşoare cu un proverb foarte grăitor: viţelul deştept, suge la două vaci. Nu era prea greu de priceput ce avea în vedere: s-a gîndit întâi la Moscova, spre care îl îndemnau efuziunile nostalgice, dar a găsit o vacă cu ugerul cam secătuit. E greu de văzut ce a obţinut acolo , dacă a obţinut ceva. Acum se încearcă vaca apuseană, spre care, să nu uităm, s-a îndreptat şi Rusia.

Guvernul moldovean are o problemă urgentă şi gravă: anul viitor trebuie să ramburseze o tranşă uriaşă din datoria sa externă. Dacă ar fi să o achite, ar consuma 70 la sută din întregul buget al ţării pe 2002. O povară imposibil de dus mai ales că şi anul acesta, rambursarea datoriei va lua 40 la sută din buget. Alegerea este între a intra în încetare de plată, deci a se declara falimentar, sau a obţine o re-eşalonare a datoriei, astfel încât tranşa scadentă anul viitor să fie împărţită pe mai mulţi ani. O re-eşalonare, însoţită de ajutoare financiare, ar putea păstra economia moldoveană pe linia de plutire. Şi păsuirea la plata datoriei, şi ajutoarele ar trebui să vină mai ales din Occident.

E deci logic să întorci faţa spre Europa şi să curtezi Apusul.
Oricine înţelege că într-o situaţie care nu-ți lasă nici o alegere, faci ce trebuie, nu ce-şi spune inima. Între altele şi de aici provine problema de credibilitate a politicii externe a noului guvern. A spune una la Moscova şi alta în Occident creează riscul de a nu fi crezut nicăieri. Şi nu este numai ce spui, este şi ce faci mai ales pe plan intern.

Menţinerea unui climat democratic, continuarea reformelor şi privatizărilor, respingerea tentaţiilor de restauraţie cu iz sovietic în anumite domenii cum ar fi cultura, limba, istoria, reprimarea tentaţiilor de monopol al puterii, eliminarea discursului nostalgic ar da credibilitate ultimelor orientări în politica externă.

Nu ignorăm, desigur, că Rusia este principala piaţă de desfacere a produselor moldoveneşti. Nici faptul că principalele surse de energie vin tot de acolo. In plus, de Moscova depinde rezolvarea crizei transnistrene. Dar a avea relaţii bune cu Rusia nu însemnă a redeveni vasalul ei.
Or, un segment important al Partidului comuniştilor din Moldova crede că eşti cu atât mai comunist cu cât te laţi mai tare în braţele Moscovei. Este greu de înţeles de ce a fi de stânga, chiar comunist, înseamnă a fi pro-rus.

Care este legătura doctrinară, doar Rusia nu este condusă de comunişti? În orice caz, din ecuaţia credibilităţii face parte şi prezenţa unei fracţiuni radicale care crede că, în pofida evidenţei, Rusia este salvarea iar Occidentul, anatemă.

Preşedintele Voronin era recent citat aş fi definit propria dilemă în felul următor: ca lider de partid tind spre stânga, chiar mai mult decât radicalii, însă ca şef al statului înţeleg din ce în ce mai mult că radicalismul va aduce ţării un rău ireparabil. Poate că de capacitatea domnului Voronin de a soluţiona această dilemă va depinde în bună măsură credibilitatea politicii sale externe ...”
XS
SM
MD
LG