Linkuri accesibilitate

90 000 de dosare au fost prescrise în 2010 din diverse motive.



Bulgaria face mari eforturi că convingă Occidentul că nu vrea să rămână pe vecie o ţară coruptă în care mafioţii îşi dau mâna cu politicienii. Despre un nou raport despre starea justiţiei bulgare relatează de la Sofia Petio Petkov.

Justiția bulgară continuă să fie confruntată cu grave probleme. După cum a recunoscut în ultimul său raport anual Consiliul Suprem de Justiție, 90 000 de dosare au fost prescrise în 2010 din diverse motive. Oricum este un progres - în 2009 numărul dosarelor prescrise a fost 140000, a remarcat procurorul general Boris Velcev.

Reprezentanți ai opoziției de dreaptă au avertizat însă că un număr atât de mare de dosare prescrise echivalează cu zeci de mii de criminali nepedepsiți. Situația se complică de faptul că aderarea țării la zona Schengen a fost amânată având ca motiv rezultatele slabe în combaterea corupției și crimei organizate. După cum a avertizat ex-premierul și lider al dreptei parlamentare Ivan Kostov, în aceste condiții în luna iulie ne putem aștepta la un raport de monitorizare negativ.

Procurorul șef Velcev a declarat că cei 1200 de subalterni ai săi trebuie să controleze în mediu un număr de 100 de dosare pe an. Pentru reducerea numărului de dosare prescrise, Velcev a recomandat decriminalizarea infracțiunilor mai ușoare și redirecționarea lor către organele administrative.

Procurorul șef a avertizat că cele 77 de organe de control de stat funcționează ineficient. Anul trecut la bază semnalelor primite de la aceste organe n-au fost formulate decât 85 de acte de acuzare. Organele fiscale deasemeni rămân pasive în fața numărului mare de infracțiuni ce au lipsut bugetul de venituri în valoare de căteva sute de milioane de euro pe an. În schimb a crescut cu o treime numărul cazurilor de ascultare fără ca aceasta să ducă la un număr mai mare de sentințe.

Ex-premierul Kostov a declarat că în condiții de criza și cu aproape 100 000 de dosare prescrise pe an procurorii și judecătorii continuă să primească cele mai mari salarii printre funcționarii de stat la care se adaugă și prime ce pot depăși în unele cazuri câteva zeci de mii de euro.
XS
SM
MD
LG