Linkuri accesibilitate

Rigoarea măsurilor de supraveghere creează un climat de isterie, de suspiciune generalizată.




2500 de poliţişti mobilizaţi, controale amănunţite, supraveghere prin camere video: nu e vorba de nişte măsuri excepţionale pentru a preveni vreun atentat terorist ci de condiţiile în care se desfăşoară probele scrise la bacalaureatul de anul acesta.


Jurnal de corespondent: Iaşi



Primul gînd care îţi vine în minte este că Ministerul Educaţiei ştie ce ştie, altfel n-ar fi făcut atîta tevatură şi atîta cheltuială. Frauda a devenit obicei al pământului şi a ajuns să fie practicată de la vîrste fragede, încă înainte de bacalaureat. Pe de altă parte, rigoarea măsurilor de supraveghere creează un climat de isterie, de suspiciune generalizată. Un climat deloc favorabil redactării, cu calm şi luciditate, a lucrărilor scrise.

Chiar şi aşa, cu camere video cu tot, peste 200 de candidaţi au fost scoşi de la prima teză pentru tentativa de a copia. Cum au încercat – ei bine, aici intrăm într-o zonă mai greu accesibilă profanului, o zonă a subtilităţilor tehnice. Se vorbeşte despre ceasuri care afişează texte, despre fiţuici miniaturizate şi cumpărate de pe internet (există, într-adevăr, site-uri specializate în acest sens).

Proliferarea copiatului este o chestiune de mentalitate şi are, totodată, implicaţii culturale mai largi. Un prim factor este, cred, devalorizarea muncii şi a proprietăţii intelectuale. Internetul a marginalizat noţiunea de autor: de pe internet te „serveşti” pur şi simplu, ca de pe rafturile unui hypermarket. De aceea, a devenit tot mai greu să identifici un plagiat, pentru că plagiatorul are la îndemînă practic o infinitate de surse.

În altă ordine de idei, cei care încearcă să treacă un examen prin fraudă au la tot pasul exemple de reuşită socială în absenţa unor repere morale şi profesionale: îmbogăţiţi peste noapte prin afaceri dubioase, agramaţi ajunşi în posturi de conducere, indivizi lipsiţi de coloană vertebrală care se înclină după cum bate vîntul. Pentru ei, şi pentru mulţi alţii, examenul de bacalaureat e o miză prea mică.
XS
SM
MD
LG