Linkuri accesibilitate

Franţa recunoaşte că a înarmat rebelii din Libia


Franţa a devenit prima ţară din NATO care recunoaşte că a înarmat rebelii din Libia. Colonelul de armată Thierry Burkhard a spus astăzi că luna acesta militarii francezi au paraşutat arme unei unităţi a rebelilor încercuită de trupele guvernamentale în vestul Libiei. Ofiţerul francez a spus că rebelii au primit arme de asalt, mitraliere, lansatoare de grenade şi muniţie. Între timp, Marea Britanie a confirmat că rebelii libieni au primit bani de la donatori pentru a plăti salariile funcţionarilor de stat în zonele pe care le controlează. Ministrul de externe britanic William Hague a spus că ajutorul pentru salarii a fost de 100 de milioane de dolari.
XS
SM
MD
LG