Linkuri accesibilitate

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko acuză magistraţii că ar fi „marioneta” preşedintelui Viktor Ianukovici.



La un tribunal din Kiev a avut loc astăzi o nouă înfăţişare în procesul fostului premier ucrainian Iulia Timoșenko, acuzată de abuz de putere într-o înţelegere cu Rusia pe tema gazelor naturale, din 2009.


Procesul împotriva ex-premierului Ucrainei a fost amânat până la 4 iulie



Procurorii spun că ar fi păgubit statul cu 190 de milioane de dolari şi riscă să fie condamnată la 10 ani de închisoare.

Astăzi, în faţa camerelor de luat vederi care transmiteau şedinţa tribunalului în direct, Timoșenko s-a arătat sfidătoare şi combativă, refuzând să se ridice în picioare la intrarea judecătorului Rodion Kiriev. Timoșenko a spus că oamenii se ridică în picioare la tribunal, dar locul unde se află ea nu este tribunal, ci o farsă.

Timoșenko s-a plâns apoi că instanţa i-a ignorat toate cererile, după cum a ignorat şi constituţia ţării. Lidera opoziţiei ucrainiene şi-a repetat acuzaţia că procesul este motivat politic şi în spatele lui se află preşedintele Victor Ianukovici.

„Acesta nu este tribunal, ci departament al administraţiei prezidenţiale, iar dumneavoastră îndepliniţi un ordin politic”, a spus Timoșenko.





Acuzata a refuzat să-i răspundă judecătorului când i s-a adresat direct, iar Kiriev a părut adesea intimidat de declaraţiile ei dure. La o audiere de săptămâna trecută, Timoșenko ceruse ca judecătorul să fie înlocuit.

La scurt timp după tirada fostului premier, judecătorul a suspendat şedinţa până la 4 iulie, spunând că apărarea are nevoie de timp pentru a studia acuzaţiile.

Dar la ieşirea din sală Timoșenko a declarat presei că nu are de gând să meargă la tribunal la 4 iulie, întrucât la acea dată se va afla în Statele Unite şi va depune mărturie într-un un proces pe care ea l-a pornit împotriva magnatului ucrainean al energeticii Dmitro Firtash.

Agenţia DPA scrie însă că Timoșenko are interdicţie de călătorie şi că în ultimele luni a fost împiedicată de procurori să meargă nu doar în străinătate, ci şi în oraşe de provincie din Ucraina.

Timoșenko şi Firtash se ceartă de mult pe tema deciziei fostului premier de a transfera în vistieria statului sute de milioane de dolari obţinuţi din gazele naturale administrate de companiile oligarhului.

La ieşirea din şedinţa de astăzi, Timoșenko a fost întâmpinată de 200 de suporteri ai partidului său. Unii dintre ei şi-au ridicat corturi în faţa tribunalului, probabil în amintirea protestelor din timpul aşa-numitei revoluţii portocalii.

Ieri, într-un interviu televizat, preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, a spus că Timoșenko foloseşte la tribunal „o metodă de apărare pur politică” şi că el doreşte ca procesul să fie „deschis şi transparent”.
XS
SM
MD
LG