Linkuri accesibilitate

Statele Unite și UE critică Ucraina pentru procesul intentat fostului premier Iulia Timoșenko


Statele Unite şi UE au criticat judecarea fostului premier din Ucraina, Yulia Tymoshenko, acuzată de abuz de putere.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al Statelor Unite, Victoria Nuland, a spus că procesul început ieri la Kiev pare să fie „motivat politic” şi îndreptat împotriva opoziţiei. Nuland a spus că atunci când este judecat liderul principalului partid de opoziţie, procesul nu are cum să nu creeze suspiciunea că este motivat politic.
Iar ambasadorul UE în Ucraina, Jose Manuel Pinton Teixeira, care a asistat vineri la deschiderea procesului, a spus că el ar avea loc în „condiţii inumane”.
Procurorii afirmă că fostul premier ar fi provocat bugetului de stat pierderi de 190 de milioane de dolari semnând un acord de achiziţie a gazelor la preţuri socotite de acuzare prea ridicate. Timoshenko consideră că acuzaţiile sunt politice şi s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului că ar fi victima persecuţiei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG