Linkuri accesibilitate

AIE - luna de miere în alegerile locale


În alianţa de guvernământ mica lună de miere a alegerilor locale s-a terminat. Liderii se acuză de trădări şi planuri diabolice.


La numai câteva zile după ce au anunţat că vor semna un acord de cooperare la nivel local, care să întârească alianţa de la centru, două partide din coaliţia de guvernământ se ceartă în public. Liderul democrat Marian Lupu a avertizat în această dimineaţă că partidul liberal-democrat al premierului Vlad Filat ar vrea să facă alianţă cu comuniştii. Declaraţia lui Lupu vine după ce Filat a spus că prim-vicepreşedintele democraţilor, Vlad Plahotniuc, ar manevra din umbră „multe lucruri urâte care se întâmplă în ţară”. Tot astăzi, democraţii şi liberal-democraţii s-au acuzat reciproc că ar colabora în ascuns cu comuniştii la nivelul administraţiei locale. Mai multe despre certurile din alianţă, de la Lucia Diaconu.


De ce se clatină alianţa?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:36 0:00
Link direct



Tensiunea din sînul Alianţei pentru integrare europeană, la părerea analistului Anatol Ţăranu, trădează incapacitatea celor trei partide de la guvernare să promoveze reforme profunde.

Anatol Ţăranu
Anatol Ţăranu: „Faptul că reformele nu pot fi promovate în tempoul şi intensitatea necesară vorbeşte despre aceea că nu toate componentele Alianţei în egală măsură sînt apte pentru a promova aceste reforme. De aici aceste conflicte, de aici aceste tensiuni. Ceea ce face premierul Filat, şi această acţiune coincide perfect cu reîntoarcerea sa de la Bruxelles, ceea ce dă motive de a crede că o anumită doză de încurajare pentru această acţiune el a primit-o acolo, în Occident. Eu cred că partenerii noştri occidentali privesc cu mare îngrijorare situaţia din Republica Moldova, şi ei poate şi mai bine decît liderii noştri politici înţeleg că nici o reformă nu este posibilă în condiţiile cînd nu se respectă regulile democraţiei, cînd nu există o economie liberă, cu o concurenţă loială, cînd această concurenţă este înlocuită cu un monopol şi cu protecţionism.”

Analistul Bogdan Ţîrdea califică schimbul de replici acuzatoare dintre PLDM şi PD drept „o tentativă a unor actori de a distribui portofoliile în interiorul alianţei, portofoliile inclusiv ministeriale. Al doilea este lupta pentru preşedinte. Al treilea este lupta pentru controlul corporaţiilor economice de stat: Moldtelecom-ul, Franzeluţa şi Combinatul de tutun. Şi a patra filieră este controlul asupra verticalei puterii judecătoreşti.”

Bogdan Ţîrdea
Bogdan Ţîrdea prezice că disensiunile vor duce inevitabil la nefucţionalitatea alianţei, dar nu sprijină ideea despre o posibilă alianţă a PLDM cu Partidul Comuniştilor:

„Preşedintele nu va putea fi ales chiar dacă la Curtea Constituţională există judecători influenţaţi şi preşedintele neputînd fi ales, alianţa va deveni totalmente nefuncţională.”

Directorul agenţiei Info-prim-neo Valeriu Vasilică nu acreditează nici el ideea reconfigurării Alianţei, dar nu exclude o coaliţie între comunişti şi oricare componentă a actualei alianţe după eventuale alegeri parlamentare anticipate.

Valeriu Vasilică
Valeriu Vasilică: „Lucrurile în formă oficializată nu au cum să se schimbe. Nu se poate crea peste noapte o coaliţie de guvernămînt la nivel central. Nu cred că e posibil să se creeze o altă coaliţie la nivel local. Pentru că iarăşi vor exploda lucrurile. Nu se vor întîmpla lucrurile în următoarele zile pentru că mai rău, zic, mai nu este unde. O mică speranţă mi-a lăsat faptul că astăzi aceste spirite înfierbîntate nu au lăsat să se declanşeze mai departe. A ieşit unul din liderii AIE şi a făcut aluzie că uite astăzi este foarte fierbinte, s-ar putea ca peste cîteva zile să se mai răcească afară. Dar iarăşi, sîntem sătui de lucrurile astea. Nu atît e vorba de un sentiment subiectiv. Este erodarea în continuare a şansei noastre. ”

Europa Liberă: Dumneavoastră sugeraţi că alianţa va funcţiona mai departe, chiar dacă scîrţîie...

Valeriu Vasilică: „Va funcţiona, cu părere de rău nu am de unde mă aştepta la mai bine. Dar va funcţiona pînă la nişte alegeri anticipate, pe care se părea pînă azi dimineaţă că le-am putea evita, că ei se vor înţelege între ei, se vor înţelege şi cu comuniştii, şi le vor pune pe toate la cîntar şi vor alege un şef de stat. Acuma nu văd de unde ar putea fi evitate”, conchide analistul Valeriu Vasilică.
Previous Next

XS
SM
MD
LG