Linkuri accesibilitate

Din aproape orice unghi de vedere o priveşti, instituirea legitimaţiei de maghiar pentru cetăţeni ai unor ţări străine este o soluţie neobişnuită şi chiar nefericită.



24 iunie 2001

Editorial.
de Nestor Ratesh

Tensiunile româno-maghiare.

Foarte controversata lege adoptată săptămîna aceasta de Parlamentul Ungariei a creat tensiuni în relaţiile romano-ungare într-un moment dintre cele mai nepotrivite pentru ambele ţări. Dacă Ungaria are nevoie să importe forţă de muncă, cum a sugerat premierul budapestan Orban, problema poate fi cu siguranţă soluţionată fără conflicte inutile.

Migraţia puterii de muncă este un fapt de viaţă comun în toată Europa şi ea are loc şi între Romania şi Ungaria, fie prin acord bilateral, fie pe cai nereglementate. Dacă Ungaria vrea să sprijine minorităţile maghiare din ţările vecine o poate face în fel şi chip, de fapt o şi face, fără a recurge la acţiuni unilaterale care trezesc resentimente şi crează animozităţi.

Pentru a se asigura că cei care beneficiază de avantajele pe care le oferă sunt chiar persoanele pe care le vizează, deci etnicii maghiari, autorităţile ungare pot găsi modalităţi de verificare destul de facile într-o vreme a computerelor, consultînd, de pildă, baza de date pe care UDMR-ul spune că o are, sau creîndu-şi propria bază de date.

Din aproape orice unghi de vedere o priveşti, instituirea legitimaţiei de maghiar pentru cetăţeni ai unor ţări străine este o soluţie neobişnuită şi chiar nefericită. Cînd măsura este luată unilateral, fără consultări şi fără implicarea autorităţilor statului în care se vor elibera legitimiaţiile, ea poate echivala cu o eroare nu lipsită de importanţă.

Într-o zonă în care sensibilităţile naţionale sunt încă foarte acute, iar suspiciunile încă larg răspîndite şi exacerbate de interese politice, o înţelepciune elementară dictează prudenţă şi anticiparea efectelor unor măsuri care sunt de natură să zdruncine relaţiile interetnice într-o ţară vecină sau raporturi bilaterale încă dominate de neîncredere.

Legea adoptată la Budapesta nu este înţeleaptă şi mai curînd crează probleme decît le rezolvă. Căci un impuls naţionalist într-o ţară agită impulsurile naţionaliste în cealaltă ţară. Este exact ce s-a întimplat.

Reacţia din Romania a fost disproporţionată, iar retorica ascuţită un pic suspectă. Ameninţarea cu denunţarea unor acorduri bilaterale sau, mai nou, o pornire a unei vagi definite campanii în legătură „regenerarea unor stări de spirit care nu au fost benefice celor două ţări”, am citat dintr-o declaraţie de aseară a preşedintelui Iliescu, depăşesc limitele unei supărări justificate.

De fapt, efectele practice sunt minime, într-o măsură considerabilă legea ungară va confirma o situaţie existentă. Exportul de forţă de muncă în condiţiile economice actuale din Romania poate fi benefic, atît sub raportul micşorării şomajului cît şi sub raportul creşterii veniturilor populaţiei, indiferent dacă este vorba de etnici maghiari sau de romani.
Chiar şi ideea legitimaţiilor de maghiar poate fi substanţial diluată în tratativele ce vor trebui să aibă loc în vederea aplicării ei efective pe teritoriul Romaniei.

Excesele retorice par mai curînd o tentativă a partidului de guvernămînt de a folosi prilejul pentru a-şi regenera cartea de vizita naţionalistă insistent cultivată în timpul campaniei electorale şi apoi, sub presiunea realităţii puterii, trecută într-un plan secund. Nu prea vedem unde stă înţelepciunea acestui demers pentru că popularitatea PDSR-ului, devenit PSD este la cote foarte înalte, iar interesele sale reale, ca partid de guvernămînt, se găsesc întru totul în alt parte.

Este interesul integrării euro-atlantice ţării, iar sprijinul Ungariei, membra a NATO și membră în devenire a UE, la odată, cu siguranţă mult mai apropiată decît cea la care poate spera Romania este indispensabil. Apoi interesul primirii partidului însuşi în Internaţionala socialistă, unde, de asemenea, conta pe susţinerea Partidului Socialist din Ungaria, ca sa nu mai vorbim de interesul stabilităţii guvernării sale, în care scop, parteneriatul cu UDMR nu are alternativă.

Ambele ţări vor recunoaşte curînd că nu pot înainta pe calea polemicii şi intensificării tensiunilor. Presa internaţională a fost critică faţă de ambele ţări.
Apare clar că UE a evitat să ia o poziţie în diferendul romano-ungar şi va încerca probabil să medieze o înţelegere. După o săptămînă de certuri, Budapesta şi Bucureştiul vor trebui să se aşeze la masa tratativelor. Ar fi fost preferabil ca acest lucru să se întîmple înainte de adoptarea legii respective. Nu e prea tîrziu nici acum.
XS
SM
MD
LG