Linkuri accesibilitate

Un interviu cu Vadim Pistrinciuc, ministru adjunct al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.


Serviciile de aşa-numită asistenţă parentală profesionistă vor deveni accesibile, cel puţin pentru o parte din copiii lipsiţi de îngrijire părintească, în încă 11 raioane, pe lângă Chişinău, Cahul, Ungheni şi Soroca. Ce presupun aceste servicii alternative de tip familial, de ce este nevoie de ele şi cine se poate, în măsura în care se poate, bucura de această asistenţă? Îl vom asculta în această dimineaţă de dl Vadim Pistrinciuc, ministru adjunct al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Europa Liberă: Pentru început să facem nişte precizări pentru cei care ne ascultă. Republica Moldova este una dintre ţările în care numărul copiilor abandonaţi din diferite motive este tot mai mare sau, a avut, cel puţin, tendinţa de a deveni tot mai mare. În mod tradiţional, aceşti copii sunt duşi la case de copii, gimnazii internat, şcoli auxiliare… Acum se caută soluţii noi, mai potrivite pentru drama acestor fiinţe umane. Aşa-numita asistenţă parentală profesionistă este una dintre aceste soluţii şi e practicată în unele localităţi din Republica Moldova din 2000. Mai întâi, într-o frază – două, ce este, de fapt această asistenţă?


Interviul matinal EL: cu Vadim Pistrinciuc despre asistenţa parentală profesionistă


Vadim Pistrinciuc: „Este de fapt un serviciu alternativ, dvs. corect ați spus despre posibilitățile care existau, și anume despre faptul că copiii rămași fără îngrijire părintească erau duși în instituții rezidențiale, case de copii, școli-internat sau școli auxiliare. Acest serviciu este unul alternativ, care oferă posibilitatea de a îngriji copilul într-o familie. Însă nu în familia lui biologică dar într-o familie de plasament. Persoanele sunt identificate pentru a fi asistenți parentali profesioniști, primesc și o mică instruire.”

Europa Liberă: Pare a fi ca și democrația, domnule ministru, cea mai proastă soluție, cu excepția tuturor celorlalte?

Vadim Pistrinciuc:
„Este un serviciu care există în toate
Vadim Pistrinciuc, ministrul adjunct al muncii

statele unde serviciile sociale sunt dezvoltate. În unele societăți se numește „familia forță” și este o soluție chiar bună, aș spune eu. În mod evident, în asistența parentală profesionistă sunt plasați acei copii care nu au la momentul dat posilitățile celor care pot fi integrați în familia lor bilogica.”

Europa Liberă: Domnule ministru, revenim la această situație a copilului, acum s-a anunțat că acest serviciu se extinde în alte 11 localități. Despre ce fel de proiect este vorba??

Vadim Pistrinciuc:
„La moment avem 111 familii de asistență parentală profesionistă, care sunt finanțate de la buget. În mod evident că distribuția geografică a acestor familii de asistență parentală profesionistă nu este garantat, de aceea Ministerul Muncii, Protecției Sociale și a Familiei, de comun acord cu organizația parteneră EveryChild, intenționează să extindă rețeaua de asistență parentală profesionistă la nivelul întregii țări. Este un serviciu care are un efect foarte bun. Copiii fără îngrijire părintească sunt educați într-o familie, fie și de plasament, dar în condiții net mai bune decât într-o instituție.”

Europa Liberă: Sunt 11 ani de la lansarea acestui serviciu. Despre ce fel de rezultate s-ar putea vorbi, dacă am privi înapoi?

Vadim Pistrinciuc:
„Serviciul într-adevăr a fost lansat la începutul anilor 2000. În 2004, 2007 existau câteva zeci de familii de asistență parentală profesionistă care au fost create la inițiativa ONG-urilor, în special EveryChild, dar, din pacate, atunci Guvernul nu a preluat finanțare acestor servicii, altfel zis, costurile pentru plasarea copiilor erau suportate de aceleași ONG-uri. Deja în 2009 aceste servicii au fost incluse în bugetul statului și planificarea bugetară pentru anii ulteriori. Acest lucru ne dă posibilitatea să ne gândim la extinderea serviciului. De ce este important acest proiect? Este un proces complicat de identificare a acestor familii, trebuie sa fie instruite și trebuie să existe un mecanism de monitorizare a situației copiilor care sunt plasați în astfel de familii.”

Europa Liberă: Înțeleg că acest proiect este finanțat de World Childhood Foundation. Statul, după cum ați spus, suportă o parte din cheltuielile acestui proiect?

Vadim Pistrinciuc:
„În mod evident, statul este cel care trebuie să co-participe. La implementarea proiectului noi suntem responsabili de tot ce ține de activitățile de instruire, activitățile de documentare în acest proces. Însă mai important este ca statul de fapt să finanțeze aceste familii, aceste servicii sociale atunci când ele sunt creeate. Numai așa se asigura o durabilitate a lor, și acest lucru ni-l asumăm pe deplin.”

Europa Liberă: Cum identificați familiile, părinții care iată vor să devină asistenți parentali profesioniști, și până la urmă ce i-ar motiva să devină asistenți parentali?

Vadim Pistrinciuc:
„Există un set de criterii, conform cărora aceste familii pot fi identificate. În procesul de găsire a lor sunt implicate toate institutiile comunitare, dar accentul evident se face pe asistenții sociali din comunități, asistenții sociali din cadrul serviciilor sociale. Motivația cea mai mare a lor, eu aș zice că de fapt este dorința de a face un bine. În mod evident ei sunt angajați, primesc un salariu, aceasta ar putea fi o mică motivație, dar salariul nu este atât de mare încât motivația economică să fie cea dominantă. De multe ori chiar și dragostea față de aproapele lor este o motivație sau sunt familii care își văd rolul de a educa copiii, inclusiv și pe cei care nu fac parte din familia lor. Sunt gata să ofere un spațiu pentru alți copii.”

Europa Liberă: Aici e limpede, mai mult sau mai puțin, dragostea față de aproape, alte motivații nobile în ultima instanță, dar cine și cum constată, de exemplu, că un copil este în situația de a fi victimă a diverselor forme de violență, neglijență sau de exploatare în timp ce se alfă în grija unuia sau ambilor părinți? Cum sunt selectați copiii respectivi?

Vadim Pistrinciuc:
„În primul rând vorbim despre copiii care sunt plasați în instituții rezidențiale. Actualmente avem circa 7000 de copii care sunt în instituțiii de tip internat sau casă de copii. Or, vorbim în primul rând despre acești copii. Altfel zis, statutul lor deja le permite să fie plasați acolo. În altă ordine de idei, sunt multe situații în care părinții sunt lipsiți de drepturile părintești temporar, sau pentru o perioadă mai îndelungată de timp, ca urmare a sesizărilor de abuz sau neimplicarea părinților în educația copiilor, decizia definitivă este luată de către instanța de judecată. Cei care operează cazul sunt autoritățile tutelare, specialiștii pentru protecția drepturilor copilului și nu în ultimul rând asistenții sociali. Dar cei care sesizează abuzurile pot fi și profesorii, instituția școlară și rudele apropiate ale copilului, autoritățile publice locale.”

Europa Liberă: Domnule Pistrinciuc, o persoană sau o familie, chiar o familie degradată este deseori irecuperabilă, ca să fim suficient de realiști. În acest caz, de fapt cum se poate, în calitate de instituție a statului sau neguvernamentală să-ți propui ca scop reintegrarea copilului în familia biologică? Nu se pune copilul în fața unei alegeri imposibile?

Vadim Pistrinciuc:
„Relațiile de familie chiar rămân în continuare o enigmă. Uneori credem ca sunt cazuri irecuperabile, dar cu puțină atenție și cu puțin lucru sperăm că se reușește. Noi avem foarte multe exemple în acest sens. Vreau să vă spun ca numărul copiilor în instituții acum 5 ani de zile era mult mai mare decât este astăzi, ceea ce înseamnă că mulți copii au fost reintegrați în familii biologice, ca urmare a unor, să spunem așa, intervenții punctuale și foarte specifice vis-a-vis de fiecare familie. Undeva este nevoie de puțin ajutor, inclusiv și material, ca aceștia să-și ia responsabilitatea asupra copilului.

În mare parte discutăm despre lucrul cu părinții. Ceea ce ține de irecuperabilitate, da, sunt și cazuri irecuperabile, în cazul consumului excesiv de alcool, de alte substanțe sau de situații când părinții pur și simplu nu doresc sa aibă grija de copii, sunt plecați sau se eschivează în mod direct. Există și astfel de cazuri, de aceea și avem nevoie de astfel de servicii, cum ar fi asistența parentală profesionistă. Este un principiu in asistența socială a familiei, care spune că niciodată nu poți să fii sigur ca relația cu familia care astăzi nu-și exercită obligațiunile așa cum trebuie va fi în permanență așa. Sunt situații când părinții abandonează copiii și revin să aibă grijă de ei peste ani de zile.”

Europa Liberă: Până în prezent în Republica Moldova, după cum ați spus, sunt 111 asistenți parentali profesioniști, în plasamentul lor se află deocamdată 166 de copii. La numărul uriaș de copii lăsați în dificultate, inclusiv de gastarbaiteri, cifra pare imens de mică. Se acoperă doar „te miri ce” din partea vizibilă a aisbergului? Cum să înțelegem aceste cifre, totuși, luînd în considerație că numărul copiilor care suferă într-un fel sau altul din varii motive este uriaș ma mare?

Vadim Pistrinciuc:
„În primul rând trebuie să facem diferența între copiii rămași fără îngrijire părintească ca urmare a migrației de muncă ori aceștia sunt plasați în grija unor rude, iar serviciul despre care vorbim este destinat în primul rând celor copii care sunt temporar abandonați de părinți. Abandonați, nu lăsați în grija cuiva. Și mai grav, când sunt lipsiți de drepturi părintești, din varii motive. Sunt două chestii distincte.

Altfel zis, nu numai migrația este cauza plasării copiilor în asistență parentală profesionistă ci o incalcare destul de evidentă a drepturilor copiilor și a obligațiilor părintești și o eschivare din cauze obiective sau subiective de la exercitarea acestor drepturi. Dar, dacă vorbim despre copiii aflați fără îngrijire părintească ca urmare a migrației, aici există un spectru mai larg ce ține de îngrijirea copilului, sunt alte forme de protecție – tutela sau servicii comunitare de monitorizare a aflării copiilor în comunitate sau în alte familii.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG