Linkuri accesibilitate

Ne sînt prezentate produse de propagandă grosolană, care falsifică istoria şi, în fond, jignesc memoria victimelor comunismului.



Cînd unele televiziuni au început să transmită filme româneşti din anii ’70 – ’80 mă gîndeam că interesul şi curiozitatea eventualilor amatori vor fi repede satisfăcute. Mă înşelam. Fenomenul a luat proporţii devenind o practică obişnuită şi nu o modă efemeră.


Jurnal de corespondent: Iaşi



Înţeleg sentimentele anumitor categorii de spectatori atunci cînd îi revăd pe actorii cu care şi-au trăit tinereţea, un Toma Caragiu, un Dem Rădulescu, un Amza Pellea. Dar de aici pînă la a reprograma la nesfîrşit seria cu Brigada Diverse în acţiune e oarecare distanţă. La fel, filmele lui Sergiu Nicolaescu, pe care mulţi le ştiu, probabil, pe de rost.

Nostalgia e un sentiment firesc. Anumite lucruri ne aduc în minte altele, legate de anumite momente ale existenţei noastre. Cînd nostalgia devine fixaţie, idealizare iraţională a trecutului, ceva nu e în ordine. Ni se servesc la TV şi filmele din seria pe care Nicolae Ceauşescu le numise „epopeea naţională”, cele cu Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş, expresie a unui naţionalism sforăitor. Simplistă e şi viziunea din filmele cu haiduci, dar, mă rog, să zicem că ele sînt totuşi producţii de divertisment.

Ce ne facem însă cu filmele care prezintă lupta eroică a comuniştilor ilegalişti în regimul burghezo-moşieresc? Ce mai contează că pe comunişti îi puteai număra pe degete, filmele respective le exaltă isprăvile şi dîrzenia neînfricată. Ne sînt prezentate, astfel, produse de propagandă grosolană, care falsifică istoria şi, în fond, jignesc memoria victimelor comunismului.

Iată de ce zic că nostalgia poate fi nocivă. Nu ştiu, pe de altă parte, ce înţeleg adolescenţii şi tinerii de la asemenea filme, în caz că se uită la ele. Nu putem pretinde că am condamnat oficial comunismul şi în acelaşi timp să dăm filme cu ilegalişti la televizor. Deunăzi, pe un post public am văzut fragmente dintr-o piesă de teatru tot de prin anii ’70, de un tezism înfricoşător. Ce folos că am revăzut doi actori pe atunci foarte tineri, pe Valeria Seciu şi pe Ovidiu Iuliu Moldovan. Mi-a părut rău pentru ei şi pentru talentul pe care şi l-au irosit.
XS
SM
MD
LG