Linkuri accesibilitate

Prezumarea averii ca fiind licită nu există în nici o constituție europeană. Cu o excepția României și a Moldovei.


Recent Curtea Constituţională din România a respins o serie de propuneri de modificare a Constituţiei care ar fi făcut mai eficientă lupta cu corupţia. Mai ales corupţia la nivel înalt. Comentează Neculai Constantin Munteanu:

Punctul de vedere al lui Neculai Constantin Munteanu


A auzit cineva ceva de drepturile fundamentale ale tâlharului? Nu? Ei și? S-a auzit până acum de „dreptul fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică”? Și totuși năstrușnicia juridică a fost invocată de judecătorii Curții Constituținale, pentru a se opune restrângerii imunității parlamentare pentru „fapte care nu au legatură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”.

Este o absurditate. Drepturile fundamentale sunt universale, recunoscute în toate constituțiile statelor civilizate și în convențiile internaționale, sunt drepturi ale omului, nu drepturi ale demnitarului, magistratului sau biciclistului. Interpretarea Curții este însă o șmecherie dâmbovițeană, un exces de interpretare, cunoscută în literatura de specialitate ca „abuz de drept”.

Acest abuz al judecătorilor Curții Constituționale își are obârșia în altă șmecherie, impusă în Constituția iorgovană pentru uzul strigoiului comunist Ion Iliescu. Este vorba de o parșivă limitare a unei posibile revizuirii a Constituției care precizeaza, în articolul 152, că „nici o revizuire nu poate fi facută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetațenilor sau a garanțiilor acestora”. Articolul 152 este invocat în refuzul Curții de a restrânge imunitatea demnitarilor, în eliminarea a prevederii conform căreia „caracterul licit al dobândirii proprietății se prezumă”, în eliminarea amestecului instanțelor judecătorești în politicile fiscale si bugetare, precum și în modificările referitoare al Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe scurt, cu un minim efort de interpretare, articolul 152 face din Constituția iorgovană un fel de tablele lui Moise. Este bătută în piatră și este imună la orice schimbare. In realitate ea este opera unor oameni care pot avea interese sau pot greși, iar greșelile pot fi îndreptate tot de către oameni. Hotărât lucru, inocentul Mircea Geoană a avut dreptate. Cu democrația lui originală, Ion Iliescu rămâne cancerul democrației românești. Constituția croită pentru uzul lui, născută în bună parte din somnul rațiunii și la națiunii, continuă să producă monștri.

Lângă dreptul fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică, cel mai drăgălaș dintre monștri, din care se hrănesc astăzi și judecătorii Curții Constituționale, este prezumarea caracterului licit al dobândirii proprietății. Care, după cum s-a observat, este o invitație la furt. Și asta în numele garantării dreptului de proprietate. Garantare care i-a dat mari batăi de cap lui Ion Iliescu la începuturile post-revoluționare și a fost sursa unor abuzuri pe care România le plătește și azi.

În varianta inițială, Constituția iorgovană nu garanta proprietatea, doar o „ocrotea”. Și a fost ocrotită până când baieții care l-au ajutat pe Iliescu să vină la putere și-au însușit-o prin rapt, temelia capitalismului de cumetrie. Odată însușită, deveniți proprietari, baieții cei buni au apelat și la garantare.

Prezumarea averii ca fiind licită nu există în nici o constituție europeană. Cu o excepția României și a Moldovei. Care a folosit ca sursă de inspirație Constituția României. Și cu același consecințe. Din acest punct de vedere, românii și moldovenii se au ca frații.

Desigur, parlamentarii pot ignora avizul Curții Constituționale. N-o vor face. Sunt printre mari benficiari ai prezumpției referitoare la dobândrea licită a averii. Il vede cineva pe parlamentarul îmbogățit prin testamente discutabile, de la mătuși și mai discutabile, votând pentru o astfel de revizuire a Constituției?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG