Linkuri accesibilitate

Dorin Chirtoacă din nou la lucru


Chirtoacă a revenit astăzi la primărie, participând la o şedinţă operativă cu șefii întreprinderilor municipale.



În prima declaraţie de presă după ce a recâştigat fotoliul de primar cu un avans de doar câteva mii de voturi, Chirtoacă a spus că îşi doreşte revenirea „la normalitate” şi că va considera drept reacţie „isterică” o eventuală contestarea a rezultatelor de către rivalul său.

Citat de agențiile de presă, el a spus: „A trecut campania, primarul s-a intors la serviciu. Incepe din nou munca intensa pentru ca asteptarile locuitorilor capitalei sunt mari”.

Liberalul Dorin Chirtoacă a declarat că va fi un bun primar pentru toţi locuitorii capitalei, inclusiv pentru cei peste 180 de mii care l-au sprijinit pe candidatul comunist Igor Dodon duminică, la turul doi de scrutin. Candidatul comunist nu a făcut deocamdată declaraţii de presă.

Potrivit rezultatelor preliminare, Chirtoacă a învins cu 50,6 la sută din voturi, în timp ce Dodon a obţinut 49,4 la sută. Participarea la vot a depăşit 59 la sută, înregistrându-se o prezenţă record.

După o lună şi jumătate de campanie, Chirtoacă a revenit astăzi la primărie, participând la şedinţa operativă, chiar dacă noul său mandat încă nu a fost validat. El şi-a exprimat speranţa că va putea coopera cu noul Consiliu Municipal, unde comuniştii vor avea o prezenţă masivă. Rezultatele alegerilor din 5 iunie care ofereau comuniştilor majoritatea au fost contestate de liberali iar numărarea repetată a voturilor va avea loc pe 23 iunie.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG