Linkuri accesibilitate

Robert Gates: diplomația americană inițiază contacte cu mișcarea talibanilor din Afganistan în vederea unor posibile convorbiri de pace


Ministrul american al apărării, Robert Gates a declarat că Departamentul de Stat împreună cu diplomaţi din alte ţări poartă convorbiri preliminare cu talibanii din Afganistan.
Gates a declarat televiziunii CNN că aceste contacte aflate la o fază „foarte timpurie” au scopul să determine „cine reprezintă cu adevărat talibanii”, înainte de a începe convorbiri cu cei care pretind că l-ar reprezenta pe liderul talibanilor, Mullah Omar.
Ministrul american a făcut declaraţia duminică, după ce preşedintele afgan, Hamid Karzai anunţase că Statele Unite se află în contact cu talibanii în vederea posibilei încheieri a războiului de aproape două decenii.
XS
SM
MD
LG