Linkuri accesibilitate

Chişinăuienii îşi aleg primarul


Cu microfonul Europei Libere la o secţie de vot din sectorul Botanica din Chişinău.


În Chişinău, sînt aşteptaţi azi la urne peste 660 mii de alegători. Dis-de-dimineaţă, la secţia de votare din incinta Colegiului de Transporturi din sectorul Botanica din boxe răsuna muzică de voie bună. Alegătorii au început să vină chiar de la prima oră, şi vîrstnici, dar şi tineri. Am încercat să aflu ce aşteptări au alegătorii matinali.


Vox populi la o secţie de votare din Chişinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:27 0:00
Link direct



Alegătoare: „Apu ni-i dor să votăm, să-l alejem pe conducătorul nostru cel mai bun”.

Europa Liberă: „Sînt importante aceste alegeri?”

Alegătoare: „Da, numaidecît. Osobenno pentru noi. Cî doi ani de zile n-o făcut nimica, cî astăia... Cred cî di data asta o să reuşască, ori încolo, ori încoace. Că nevozmojno să mai trăieşti aşa, într-aşa prostii”.

Europa Liberă: „Care ar fi problemele ce trebuie rezolvate?”

Alegător (rusă): „Consider că trebuie să se schimbe ceva în bine. Şi poporului să i se ofere stabilitate. Înţelegeţi?”

Europa Liberă: „Aceste alegeri sînt importante pentru d-voastră?”





Alt alegător: „Bineînţeles. Fiecare om trăitor în oraşul Chişinău vrea oraşul să fie mai frumos, străzile să fie mai aranjate. Şi unire între oameni”.

Europa Liberă: „Pentru ce aţi votat astăzi?”

Altă alegătoare: „Pentru un primar care să poată conduce şi să ne ajute şi pe noi, să mai ieşim din criza asta.”

Europa Liberă: „Cum trebuie să fie acest primar? Ce calităţi trebuie să aibă?”

Altă alegătoare: „Foarte bune calităţi trebuie să aibă. Şi trebuie să fie foarte înţelept.”

Europa Liberă: „Ce probleme trebuie să se rezolve după aceste alegeri?”

Altă alegătoare: „Multe probleme, pensia poate or mai ridica-o, că am rămas cu tătul, şi flămîndă, şi desculţă. ”

Soţul altei alegătoare: „Tăt se scumpeşte, aşa că...”

Europa Liberă: „Sînt importante aceste alegeri? Credeţi că vor putea să schimbe ceva?”

Soţul altei alegătoare: „Konecino. Ne gîndim că o să fie bine. ”

Altă alegătoare: „Ne gîndim că poate ceva spre bine a merje. Că deamu îi destul cît se fac alejeri şi avem şi noi credinţa într-înşii.”

Europa Liberă: „Vreau să vă întreb pentru ce aţi votat?”

Al treilea alegător: „Nu ni-o dat voie să votez pentru că la mine o expirat buletinul. ”

Europa Liberă: „Şi ţineţi cu tot dinadinsul să votaţi?”

Al treilea alegător: „Da, vreau”.

Europa Liberă: „Ce-aţi vrea să se schimbe?”

Al treilea alegător: „Să nu mai fie tîlhărie, tot numai cu bani se face. Tot cu amăjeală numai.”

Europa Liberă: „Da depinde asta de primar?”

Al treilea alegător: „Eu cred că în Chişinău da. Măcar de aici să începem”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG