Linkuri accesibilitate

Dmitri Medvedev: Rusia trebuie să-şi reducă dependenţa de exporturile de petrol


Adresându-se unui forum economic la St.Petersburg preşedintele Rusiei Dmitry Medvedev a spus astăzi că ţara sa trebuie să-şi reducă dependenţa de nivelul preţurilor petrolului. Medvedev a spus că Rusia nu poate conta la nesfârşit că preţurile ţiţeiului vor fi înalte şi în creştere continuă. El a adăugat că economia rusă trebuie să se modernizeze în anii următori, indiferent cine va fi la putere. La forumul din metropola rusă a nordului urma să ia cuvântul şi preşedintele Chinei, Hu Jintao, care este invitat de onoare. Între timp un oficial de rang înalt al concernului Gazprom a spus că gigantul energetic rus NU va semna pe marginea forumului vreun acord important cu China, cum a anticipat presa. Negocierile ruso-chineze asupra unui contract de gaze în valoare de o mie de miliarde de dolari durează de cinci ani.
XS
SM
MD
LG