Linkuri accesibilitate

60 de ani de la trimiterile forţate. „Faza de execuţie”.



William Totok continuă în Jurnalul său de corespondent seria rememorărilor despre deportările în Bărăgan, România, de acum 60 de ani.


Incidentele de ordin organizatoric au generat după terminarea operaţiunii punerea în mişcare a învinuirilor după principiul centralismului totalitar. Maşina autocriticii a lovit, în primul rînd, forurile inferioare. Ele au fost acuzate de greşeli de aplicare a ordinelor, de abuzuri, de încălcări ale legilor sau de nerespectarea regulilor de conspirativitate.

Pentru orice eşec trebuiau depistaţi ţapi ispăşitori: ba sabotori, care au împiedicat transportul pe căile ferate, ba „delegaţii trimişi de Ministerul Agriculturii” care au „deconspirat acţiunea” de deportare, ba nişte persoane alarmiste neidentificate, de la care „chiaburii au aflat că vor fi mutaţi”, divulgîndu-le „secretul”.

Grupurile stabilite pentru aplicarea operaţiunii fulger erau sub controlul direct al Regionalei de Partid. „Execuţia” propriu-zisă era supravegheată îndeaproape de membrii Comisiei Centrale de la Bucureşti formată din cinci persoane. În fruntea acestei Comisii a fost numit viitorul ministru de interne, Alexandru Drăghici, care a supravegheat întreaga operaţiune la Timişoara.

Din punct de vedere psihologic securitatea s-a ghidat după principiul riscului limitat, alegînd cu grijă o zi de repaos. Nu întîmplător ziua stabilită pentru declanşarea actiunii urma să cadă pe o duminică. Pentru marea majoritate a românilor ortodocşi la 17 iunie 1951 se mai sărbătoarea şi duminica Rusaliilor.

În noaptea spre luni forţele staţionate în localităţile prevăzute din judeţele Timiş, Caraş Severin şi Mehedinţi, trebuiau să treacă neîntîrziat la executarea acţiunii planificată să dureze cel mult 48 de ore. În cele 12 raioane (Sînnicolaul-Mare, Timişoara, Deta, Oraviţa, Reşiţa, Moldova-Nouă, Almăj, Turnu-Severin, Strehaia, Baia de Aramă, Vînju-Mare şi Pleniţa) prezenţa masivă a militarilor, miliţienilor, activiştilor de partid şi a securiştilor a provocat nervozitate şi nelinişte în rîndurile sătenilor.

În unele comune trupele de miliţie staţionate au săvîrsit deja abuzuri înaintea începerii deportărilor propriu-zise. Dintr-un „Referat asupra activităţii Miliţiei”, redactat la 22 iunie 1951, pentru „Comitetul Regional de Partid Timişoara” reiese că autorităţile responsabile erau perfect informate asupra întîmplărilor din acele zile tragice. Acest document dezminte şi acel mit comunist potrivit căruia conducerea superioară de partid şi de stat n-ar fi ştiut ce se întîmplă la bază. Documentul dezvăluie că securitatea a cules informaţii şi despre cele mai mici şi banale amănunte, pe care le-a înaintat superiorilor sub forma unor rapoarte-sinteză.

Potrivit unei „Directive strict secrete” dislocaţii puteau lua cu ei „tot ce le aparţine”, „fiecărei familii punîndu-i-se la dispoziţie cel puţin un vagon”. Bunurile rămase urmau să fie cumpărate la preţuri derizorii de „colectivele de primire formate din delegaţi ai Sfaturilor Populare şi ai Ministerului Agriculturii”. În unele localităţi, însă, „Miliţia a ordonat împachetarea dislocaţilor în 2 ore, în care timp nu au putut lua cu ei aproape nimic.“ Din cauza defecţiunilor organizatorice, „mulţi cetăţeni au trebuit să lase bunurile fără plată”, se arată în „Stenograma” şedinţei de analiză a operaţiunii, prezidată de primul-secretar al regionalei Timişoara, Isac Martin, avîndu-l ca invitat pe adjunctul Ministrului de Interne, Alexandru Drăghici.

Dintr-un exces de zel dar şi din spirit de căpătuială, comisiile s-au dedat în mai toate localităţile la abuzuri evidente, interzicînd uneori dislocaţilor să-şi ia bunurile.
Excesul de zel a provocat în rîndurile altor lideri locali situaţii, de-adreptul, tragi-comice. Din Raionul Timişoara delegatul P.M.R. relatează la şedinţa de analiză din 19 iunie despre localităţi „care nu intrau sub incidenţa măsurilor de deportare” şi-n care „autorităţile locale ar fi dorit” să fie luate aceleaşi măsuri împotriva „duşmanilor de clasă”.

„Preşedintele Sfatului dela Şag s'a îmbătat de bucurie, el nu şi-a dat seama că, comuna nu intră în zona respectivă şi a băgat în sperieţi populaţia.” Aceste manifestări sînt calificate de raportorul P.M.R. drept „stângisme” ale unor secretari de partid.

„La Jimbolia”, se arată în documentul sus amintit, „au fost unele cazuri, când basarabeni au rămas în afara listei”, de aceea s-au întocmit „liste suplimentare”. Lipsa de solidaritate şi delaţiunea - ca efecte ale politicii staliniste - sînt remarcate şi de acest activist, care, satisfăcut, relatează despre mai multe cazuri de „chiaburi” obligaţi să plece, care au „denunţat” pe „alţi chiaburi care nu au fost pe listă. La fel au fost cazuri, când cetăţenii, care au rămas, au demascat pe unii, care nu au fost pe listă”.

În disperarea lor delaţiunea primitivă a însemnat o formă de autoapărare fără raţionament logic. Normalitatea sistemului consta tocmai în proliferarea unor modele de convieţuire anormală prin generarea suspiciunii, a învrăjbirii iraţionale şi a fricii atotstăpînitoare.

Microcosmosul concentraţionar român, ca de-altfel şi Gulag-ul stalinist instaurat în toate „democraţiile populare”, a fost o pepinieră a dezumanizării forţate prin exorcizare sistematică, prin teroare fizică şi psihică permanentizată, prin ridicarea stării excepţionale la rangul de normalitate cotidiană. Autorii scenariilor pentru operaţiunile de reprimare s-au aflat în vîrful piramidei politice. Ei nu au emis doar ordinele de executare, ci au coordonat, de regulă, direct acţiunile represive de anvergură. Aşa cum seful partidului Gheorghiu-Dej a hotărît prin propria sa semnătură executarea rivalului său, Lucreţiu Pătrăşcanu, aşa generalul Nicolschi a supravegheat personal experimentele de la Piteşti şi viitorul ministru de interne, Alexandru Drăghici a urmărit la faţa locului desfăşurarea deportărilor de masă în Bărăgan.
XS
SM
MD
LG