Linkuri accesibilitate



Va supraviețui NATO războiului din Libia? Dar următorului conflict? Să începem cu răspunsurile, mai ales că nu e vorba de răspunsuri tranșante. Pe scurt: da, dar nu în formula pe care o cunoaștem. Adevărul e că alianța NATO traversează un test istoric pentru care tot mai mulți membri nu par pregătiți. Războiul din Libia a adus impasul la vedere.

Refuzul de implicare al Germaniei, într-un război precipitat de Franța, a trimis un semnal clar: Germania, marea putere economică prinsă pînă peste cap cu subvenționarea infracțiunilor comise de colegii falimentari din UE, nu mai are timp și apetit pentru NATO. Problema e mai veche și izvorul ei istoric e de găsit în pacifismul transformat în doctrină de stat, după 1945. Însă lipsa de interes pentru NATO și chestiunile militare e un virus paneuropean. Cu exepția Marii Britanii și lăsînd la o parte accesele izolate ale Franței, vechile puteri europene sînt în retragere.

Discursul
de rămas bun rostit, la Bruxelles, de Ministrul american al Apărării, Robert Gates, e plin de reproșuri indirecte și de observații care semnalează politicos dar grav dezangajarea europeană. Problema nu trebuie, totuși, confundată cu neîndeplinirea cotelor de finanțare, deși cheltuielile miltare europene au scăzut cu aproape 15% în ultimii 10 ani. Evident, nimeni nu poate pretinde statelor est-europene țintuite de criză să respecte nivelul de 2% din PIB convenit la nivelul alianței. Nu aici e problema. Impasul vine de altundeva: din obișnuința istorică de a considera problemele de securitate o datorie preluată și finanțată de americani. 40 de ani de protecție militară americană au scutit Europa vestică de cheltuieli și au încurajat o viziune militară mai degrabă teoretică decît practică.

În aceste condiții, NATO e, acum, o alianță în doi, cu Statele Unite la comandă și cu Marea Britanie într-o relație de fidelitate nenegociabilă (deși presiunile bugetare riscă să facă din aparatul militar britanic un sistem în impas). Franța rămîne un participant pasager, condiționat în mare măsură de agenda internă. Agitația solitară pe tema Libiei s-a soldat cu un război prost pregătit care a satisfăcut necesarul electoral francez dar a creat probleme de imagine enorme aliaților ameriani și britanici. Însă asta nu înseamnă, totuși, dispariția sau limitarea severă a obiectivelor strategice occidentale pe care NATO le-a acoperit mult timp fără ezitare.
XS
SM
MD
LG