Linkuri accesibilitate

Jorge Semprun: „Din nefericire, revenim la o eră de apatie... Cea mai mare primejdie este apatia, dezamăgirea, indiferența, care provin din tot ce nu oferim tinerilor noștri...”



Odată cu stingerea din viață a scriitorului, a gînditorului, omului politic și de cultură Jorge Semprun dispare unul din cei mai pătrunzători martori și memorialiști ai secolului al XX-lea.

La dispariția unui gînditor și om de cultură al secolului al XX-lea

Semprun obișnuia să spună: „Am spus adesea că nu sînt un „adevărat” romacier, fiindcă pentru mine un autor real poate folosi elemente ale realității pentru a crea o lume care este mai adevărată decît realitatea însăși, tocmai fiindcă este complet imaginară. Im place acel rînd scris de Boris Vian, „în acest roman totul este de adevărat pentru că totul e fictiv”. Acesta este, după părerea mea un roman. Și nu voi fi niciodată capabil capabil de așa ceva fiindcă mă simt împins, inexorabil, spre materialul autobiografic¨.

Iar „materialul biografic” nu i-a lipsit acestui auror excepțional, născut la Madrid în decembrie 1923 și a cărui familie se exila din Spania, în cursul războiului civil, în 1937, în Franța. Semprun și-a continuat școala la Paris, unde a absolvit apoi studii de filozofie la Sorbona. Atras, asemenea altor intelectuali, de stînga, în 1941 a aderat la organizația comunistă Resistance des Franc-Tireurs et Partisans, iar apoi la Partidul comunist spaniol. In 1943, arestat de naziști a fost deportat în lagărul de concentrare de la Buchenwald, fiind eliberat în 1945.

Traducător ulterior pentru Unesco, coordonator al activităților clandestine ale comuniștilor spanioli împotriva dictatorului Franco, Semprun își făcea treptat și un nume de scriitor. O meserie pe care o va continua după excluderea sa din Partidul comunist, în 1964, pe motivul unor divergențe de idei.



Lansat internațional pe scena literară odată cu primirea Premiului Femina, în 1969, pentru „Cea de-a doua moarte a lui Ramon Mercador”, Semprun a fost un scriitor împlinit și citit, mult editat la Gallimard, Grasset și Climats, unde a publicat între altele: „Scrisul, viața. Amintiri”/Ecriture, vie. Souvenirs, premiul Vacaresco și Premiul Literar al Drepturilor Omului, în 1994, respectiv 1995), „Adio, trăaiască claritatea... albă” (1998), „Intoarcerea Carolei Neher”, „Autobiografia lui Frederico Sanchez” (pseudonimul său în cursul activității clandestine în Spania) ș.a.m.d.

După instaurarea democrației în Spania, a devenit Ministrul al Culturii (1988-1991). In 1996 a fost ales membru al Academiei Goncourt. Semprun a fost și un scenarist de film apreciat, lucrînd între alții cu Alain Renais, în 1974 sau semnînd scenariul filmului „Războiul s-a încheiat”, în 1994.

Cu Semprun dispare și unul din gînditorii cei mai creatori ai Europei postbelice, cel care după ce avertizase în cartea sa „Omul european” despre primejdia care confruntă Europa: apatia, spunea în unul din numeroasele sale interviuri, îl citez, „Din nefericire, revenim la o eră de apatie... Cea mai mare primejdie este apatia, dezamăgirea, indiferența, care provin din tot ce nu oferim tinerilor noștri... E nevoie să le oferim mai mult decît programe Erasmus...”
XS
SM
MD
LG