Linkuri accesibilitate

Ion Păduraru: „Ar trebui să avem nişte legi foarte precise, interpretate univoc”.


Greşelile – cu voie sau fără de voie – ale judecătorilor care au dat hotărâri în urma cărora Curtea Europeană a condamnat Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor omului vor fi în continuare trecute cu vederea şi nu vor constitui o abatere disciplinară. Abatere pentru care magistratul să fie tras la răspundere. În orice caz Curtea Constituţională a invalidat nişte amendamente la Legea statului judecătorului care ar fi urmat să responsabilizeze în acest sens magistraţii. De ce o astfel decizie a Curţii Constituţionale şi cum în acest caz se mai pot stabili vinovaţii pentru pierderea de către stat a dosarelor în instanţa europeană ? - sunt temele discuţiei de astăzi cu dl Ion Păduraru, vicepreşedintele Consiliului Baroului Avocaţilor din Moldova, ministru al Justiţiei în anii '98-99.

Interviul matinal EL: despre justiție cu un fost ministru Ion Păduraru


Europa Liberă: Dle Păduraru, Curtea Constituţională a invalidat nişte amendamente de anul trecut la Legea statutului judecătorului. Amendamente care prevedeau sancţionarea disciplinară şi de altă natură a judecătorilor ale căror hotărâri au fost ulterior condamnate la CEDO. Dl Pulbere a ţinut să precizeze că nu atât consfinţirea prin lege a responsabilităţii magistratului este neconstituţională. Neconstituţionale ar fi amendamentele, aşa cum au fost formulate. Ştiţi cumva ce-a fost prost sau neconstituţional în modul în care a fost amendată Legea statutului judecătorului ?

Ion Păduraru:
„Este o situaţie mult mai complicată decât declararea drept neconstituţională a acestei prevederi legale introduse relativ recent. Situaţia, ca atare, în jurul justiţiei este complicată. Pe de o parte, de-a lungul multor ani se încearcă de a interveni în justiţie, din partea puterii politice mai ales, de a lua sub control, într-un fel sau altul, această autoritate destul de puternică.

Ion Păduraru în studioul Europei Libere

Aici pot să aduc multe exemple începând cu anii 1996, când a fost adoptat pachetul de legi consacrat reformării justiţiei, inclusiv şi a legii care se referă la statutul judecătorului. Această dorinţă a politicului de a controla justiţia există întotdeauna şi nu numai la noi în ţară, şi este într-un fel şi firesc fiindcă orice putere a oricărei alte autorităţi, fie executivă, parlamentară sau judecătorească deranjează unii pe alţii reciproc, pentru că într-un fel ştirbesc din autoritatea fiecăruia.

Guvernul nu poate face nimic din capul lui fiindcă poate fi dat în judecată, Parlamentul tot aşa fiindcă se poate pronunţa Curtea Constituţională. Există un şir de pârghii care într-o societate normală ar trebui să funcţioneze corect, bine, echilibrat, şi aceste autorităţi ar trebui să colaboreze aşa cum spune Constituţia. În Republica Moldova acest interes de a lua sub control puterea judecătorească este, totuşi, puţin exagerat.”

Europa Liberă: Dle Păduraru, dvs insistaţi asupra expresiei a „lua sub control” autoritatea judecătorească. Sugeraţi că aceste amendamente invalidate sau declarate neconstituţionale de către Curte ar fi un exemplu clar de tentativă de a lua sub control.

Ion Păduraru:
„Nu, aceste amendamente au venit drept urmare a condamnării multiple a Republicii Moldova de către CEDO. Acum este o listă clară şi mai mult ca atât sunt cazuri repetitive, ceea ce este cel mai dramatic – atunci când se repetă aceleaşi încălcări. Modificarea respectivă din lege a fost adoptată anume în acest context.

Eu dau dreptate parţial explicaţiilor făcute de preşedintele Curţii, spunând că formularea nu este cea mai reuşită. Nu întâmplător niciun judecător nu a fost până acum tras la răspundere pentru acest fel de încălcare. Însă, nicidecum nu sunt de acord că legea este neconstituţională pentru că, vedeţi dvs, sunt şi alţii care răspund pentru condamnarea la CEDO, dar ei nu sunt atraşi la răspundere. Asta e altă problemă!

În cazul dat, dorinţa legislatorului a fost de a pune întrebarea tragerii la răspundere a judecătorilor pentru condamnările la CEDO atunci când s-a constata violarea drepturilor omului prin hotărâre judecătorească. Nu este exclus că parlamentul va reveni la această formulare şi va adopta o altă formulare mult mai reuşită, ca un judecător care cu bună ştiinţă, ignorând jurisprudenţa Curţii Europene, pronunţă hotărâri care din start vin în contradicţie cu prevederile CEDO.

Vreau să vă aduc exemple: Având cazul condamnării Republicii Moldova în cazul hotelului Dacia, judecătorii au continuat să pronune hotărâri care afectau dreptul la proprietate în cazuri similare, inclusiv cazul IPTEH, care era evident de la început că va fi condamnat la CEDO. Iată aici ar trebui magistraţii şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii să-şi pună întrebarea: de ce judecătorii respectivi nu au fost traşi la răspundere nici până acum?”

Europa Liberă: Reprezentantul Curţii Supreme, care a contestat amendamentele a spus că „Judecătorul trebuie să examineze cauza liber de orice presiuni chiar şi de posibila lui sancţionare ulterioară”. Pare a fi corect. Şi poate că amendamentele au fost neinspirat formulate. Dar cum altfel se poate asigura o buna credinţă şi responsabilitatea sine qua non a magistraţilor în general: prin buchia legii, adică prin reglementări foarte exacte ale legii, sau prin spiritul acesteia?

Ion Păduraru:
„Ar trebui să avem nişte legi foarte precise, interpretate univoc, însă nu sunt de acord cu părerea reprezentantului Curţii Supreme de Justiţie. Din ce considerente? Răspunderea judecătorească ca atare este poate elementul cel mai important în ceea ce ţine de autoritatea judecătorească, fiindcă şi judecătorul şi oricine altul trebuie să ştie că există o răspundere pentru acţiunile sale ilegale, atunci când el acţionează prin neglijenţă sau intenţionat contra legii. Nu putem exclude răspunderea judecătorească ca atare. Desigur, este un articol – 307 în Codul Penal care prevede că judecătorul răspunde pentru pronunţarea cu bună ştiinţă a unei hotărâri, încheieri, contrar legii. Dar încă nimeni în Republica Moldova nu a fost atras la răspundere.”

Europa Liberă: La nivelul omului simplu, concluzia poate fi simplă: „casta se apără din interior” şi fuge de răspundere. Dar poate că şi magistraţii au adevărul lor şi toată justificarea, atunci când îşi apără dreptul de a exclude orice presiune atunci când trebuie să ia o decizie. Iată că se schimbă regimurile politice, dar năravurile de a pune sub control justiţia rămân intecte?

Ion Păduraru:
„Aveţi perfectă dreptate. Trebuie să existe un echilibru, or la noi acest echilibru nu există. Pe de o parte sunt încercările politicului de a subordona aşa sau altfel justiţia şi aici vă dau şi un exemplu: amânarea confirmării în Parlament a unui judecător a Curţii Supreme şi a unui vicepreşedinte al Curţii Supreme, cum poate fi explicată? Ce fel de amânare? Care este problema decât doar de a vedea dacă se încadrează sau nu în algoritm?

Pe de altă parte, pot să aduc exemple cu mult mai multe când tocmai instanţele judecătoreşti au subordonat Guvernul şi autorităţile publice. Există o reţea întreagă în Republica Moldova, inclusiv legată cu autorităţile publice din Chişinău şi guvernamentale, când folosind mecanismul instanţelor judecătoreşti, artificial şi ilegal, pentru a substitui deciziile organului care este competent, fie că e Consiliu Municipal, fie că e Primăria sau Pretura. Începând cu lucruri banale, transformarea unui apartament într-un spaţiu comercial, legalizarea unei construcţii neautorizate, etc.”

Europa Liberă: Oleg Efrim, ministrul Justiţiei, a spus că se vor căuta mecanisme constituţionale pentru responsabilizarea magistraţilor. Ce posibilităţi de manevră mai are Ministerul Justiţiei în acest sens?

Ion Păduraru:
„Eu vreau să afirm cu responsabilitate că şi acum art. 22 din Legea cu privire la statutul judecătorului prevede temeiuri suficiente pentru ca un magistrat prost sau care încalcă conştient legea să fie atras la răspundere disciplinară pentru hotărârile ilegale. În asemenea situaţii l-aş sfătui pe dl Ministru şi pe ceilalţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii să folosească mecanismele existente. Doar membrii CSM pot ridica problema atragerii la răspundere a fiecărui judecător.

Dacă ei nu vor porni proceduri disciplinare atunci când aceasta se impune, cu atât mai rău va fi dacă se va reveni la formulele politice de a adopa legi noi, de a trage sub articole noi orice situaţie din comportamentul judecătorului, numai ca el să poată fi pus la respect. Asta va fi o greşeală. Să se folosească acum posibilităţile care există. atunci când există încălcare să fie atras la răspundere judecătorul. O dată, două ori, şi o să vedeţi că o să apară ordine.”

Europa Liberă: Dle Păduraru, vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG