Linkuri accesibilitate

Ar fi bine să ştim dacă vocea metalică care ne responsabilizează e totuna cu serviciile speciale care figurează în facturi.


Am discutat deunăzi cu o cunoscută foarte revoltată, care mi-a băgat sub nas o factură a Moldtelecom-ului. Am luat factura, am examinat-o preţ de cîteva clipe şi am înălţat din umeri.
„Nu înţelegi, nu-i aşa?” m-a întrebat cunoscuta răvăşită din cale-afară.
Nu înţelegeam.

Şi atunci doamna mi-a explicat motivul care a tulburat-o profund. Ea nu înţelegea de ce trebuie să plătească 48 de bani pentru nişte servicii speciale, care, reieşea din factură, i s-au oferit de 5 ori în luna aceea. Fireşte, 48 de bani nu e o sumă mare, mi-a zis doamna, dar imaginaţi-vă cît adună Moldtelecom pe lună numai dacă fiecare dintre noi plăteşte cîte 10 bani pentru aceste servicii speciale. Am întrebat-o ce sînt de fapt aceste servicii speciale şi doamna mi-a spus următoarele.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan


Vasăzică, se întîmplă să te sune un robot care îţi aminteşte că trebuie să plăteşti factura. Ăsta şi este serviciul special pentru care şi se reţin bănuţii. Or eu nu am nevoie să fiu responsabilizată. Sînt şi aşa foarte responsabilă. Şi de ce atunci Moldtelecom, fără să mă întrebe, mă obligă să ascult robotul şi îmi ia bănuţii?

Mi-am amintit imediat că şi pe mine mă sună sporadic o voce metalică care mă responsabilizează. Şi culmea ciudăţeniei e că vocea asta mă sună deseori după ce achit plata pentru factură. Ciudat e chiar faptul că o asemenea voce mă responsabilizează pe mine, care nu am fost niciodată un rău-platnic. Şi mi-am amintit că şi eu plătesc uneori nişte bănuţi pentru servicii speciale. Or eu habar nu am ce sînt astea. Nimeni nu mi-a explicat niciodată.

Prin urmare, ar fi bine să ştim dacă vocea metalică care ne responsabilizează e totuna cu serviciile speciale care figurează în facturi. Dacă e aşa, întrezăresc o mică problemă. Dacă nu e aşa, ar fi bine oricum să ştim despre ce e vorba.

Eu nu sînt deocamdată la fel de revoltat ca doamna sus-pomenită. Sînt doar curios. Apropo, de doamnă. La cît de revoltată era, ar fi fost normal să se ducă să ceară explicaţii la ghişeele Moldtelecom-ului, nu să-mi bage mie factura sub nas. Eu sînt doar un ziarist. E adevărat că un ziarist interesat de bizareriile cotidiene...
XS
SM
MD
LG