Linkuri accesibilitate

O discuție cu scriitorul Mihai Potorac despre un ghetou literar și spațiul liber al Internetului.



La Chişinău a apărut o nouă culegere de proză scurtă în îngrijirea asociaţiei literare Belîi Arap şi cuprinzând lucrări ale scriitorilor de limbă rusă originari din Moldova. Despre acest proiect al asociaţiei aflat la a treia ediţie a discutat Vasile Botnaru cu unul din autori, scriitorul Mihail Potorac:

Agenda culturală a zilei: Un proiect cultural al scriitorilor de limbă rusă din Moldova.


Mihai Potorac: „Este singura posibilitate să ne edităm pe hârtie. Adică nu singura, pentru că mai există încă şi o revistă literară în Moldova, „Russcoe pole” se numeşte. Iniţiativa îi aparţine lui Oleg Krasnov şi în 2009, când a fost editată prima ediţie, „Tolstîi Jurnal” se numea, deci a fost unica posibilitate. Uniunea „Belîi Arap” este o asociaţie neoficială, alte activităţi decât să scrii proză şi să trimiţi pentru a fi publicat în ediţia anulă, în almanah sau să aprticipi la concursul pentru „Potcoava de argint”, alte activităţi nu se duce. Adică se fac nişte serate de creaţie.”

Europa Liberă: Nu seamănă asta a ghetou literar?

Mihai Potorac:
„Toate acestea pot să semene a ghetou literar. Scriitorii de limbă rusă nu s-au separat singuri. Mie îmi pare că apariţia unui asemenea proiect şi o dinamică pozitivă a unui asemenea proiect, pentru că la primul concurs au participat 25 de texte, în 2009. În 2010 au fost circa 80. La ediţia aceasta la concurs au fost trimise mai mult de o sută de texte. După părerea mea, creşte nivelul textelor şi în fiecare ediţie apar nişte nume noi.”

Europa Liberă: Dar totuşi este un cenaclu.

Mihai Potorac:
„Anul acesta, dacă nu mă înşel, sunt 500 de exemplare pentru publicul din Moldova, cititorul de limbă rusă. Mie îmi pare că e suficient.”

Europa Liberă: Ar fi posibilă integrarea asociaţiei Dumneavoastră în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova?

Mihai Potorac:
„Orice uniune a scriitorilor regională este o organizaţie, care şi-a expirat posibilităţile în realităţile noi, de când există internetul. Mie îmi pare ceva fenomenal că un proiect atât de calitativ, cum ar fi cărţile proiectului de la „Belîi Arap”, fără complimente – spun ca cititor, sau ultimele două numere a „Russkoe pole” apar într-o cultură provincială. E fenomenal, dar există o explicaţie: poate în ultimul deceniu, ceea ce se întâmplă în special în literatura rusă, datorită câtorva servere literare din internetul rus a provocat o creştere, a dat un impuls, o revoluţie în literatură, practic. Mai ales în poezie, cu proza stăm mai slab, dar mai ales în poezie.”

Europa Liberă: Mihai, dar cum e să scrii ruseşte, stând la Chişinău? Dumneavoastră vă simţiţi în provincie? Sau graţie internetului, nu mai există această senzaţie?

Mihai Potorac:
„Eu n-am senzaţia că mă aflu în provincie. Ajungând la o anumite vârstă încerc să evit, nu particip la evenimente, care au spiritul acesta provincial. Ce înseamnă provincial? Adică patetic, şi fals, şi secundar. Internetul îmi dă un spaţiu de comunicare. Şi înafară de aceasta, iată şi se vede că acei care scriu în masă, sau scriu pe internet şi se publică pe servere, au simţit nevoia de a se publica pe hârtie. Şi de a comunica, cel puţin la seratele de creaţie.”
XS
SM
MD
LG