Linkuri accesibilitate

Spațiul confruntării eterne


Ura, confruntarea, dispreţul voalat de făţărnicie proliferează.


Zice-se că trăim într-un spaţiu mioritic în care domnesc liniştea şi armonia. La o privire mai atentă însă, se poate constata că Republica Moldova e un spaţiu al confruntării eterne. Fireşte, aici nu explodează bombe ca pe alte meridiane, dar ura mocnită şi neacceptarea celuilalt au luat în Moldova demult forme groteşti-dizgraţioase. În spaţiul, pe care unii îl numesc cu mîndrie „polietnic”, dispreţul faţă de concetăţeanul diferit e la ordinea zilei.


Realitatea cu amănuntul şi cu Iulian Ciocan
Realitatea cu amănuntul şi cu Iulian Ciocan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:58 0:00
Link direct



Să trecem în revistă cîteva dintre animozităţile care fac ţara noastră inconfundabilă. Comuniştii rusofili îi urăsc pe aşa-zişii românizatori care chipurile vor să distrugă statul moldovenesc polietnic şi armonios. Pe de altă parte, românizatorii unionişti îi detestă pe comuniştii rusofili care sînt chiar consideraţi nişte urmaşi ai lui Stalin.

Există însă disensiuni insolubile şi între cei care se simt moldoveni şi cei care se simt români. Preoţilor ortodocşi nu le place legalizarea islamului. Unor creştini zeloşi nu le convine amplasarea menorei evreieşti în centrul capitalei. Ortodoxia însăşi a fost multă vreme bulversată de conflictul dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei. Acum ostilităţile au încetat, dar conflictul pare îngheţat şi poate reîncepe oricînd. Foarte mulţi sînt tulburaţi şi chiar înfuriaţi de existenţa minorităţilor sexuale care chipurile pun în pericol sănătatea spirituală a întregii societăţi.

Celălalt e asociat mereu cu un pericol iminent. Nu te poţi aştepta la nimic bun din partea lui. Pentru că el urzeşte ceva împotriva ta. Prin urmare, duşmanul trebuie intimidat şi pus la respect. Ura, confruntarea, dispreţul voalat de făţărnicie proliferează. Săracul îl urăşte pe bogatul care îl dispreţuieşte şi îl ignoră, la rîndul lui, pe sărac. Locatarii blocului de locuinţe luptă cu bomjii aciuaţi în subsolul casei care sînt văzuţi în cel mai bun caz ca un focar de infecţie. Şoferii îi dispreţuiesc pe poliţişti. Intelectualul rasat pe ţăranul necioplit şi ignorant. De bălăcăreala dintre partide nici nu are rost să mai pomenim. Caricaturizarea oponentului politic, beşteleala lui bădărănoasă au devenit demult normă aici.

Iar în aer pluteşte pretutindeni convingerea că celălalt vrea să-şi facă ceva rău, că nu poţi avea încredere în nimeni, oricît de jovial şi neprihănit ar părea.

Ei bine, spuneţi-mi, stimaţi ascultători, cum poate un asemenea spaţiu al confruntării eterne să se modernizeze şi să iasă din sărăcie? De aceea, în ultimii 20 de ani mare lucru nu s-a schimbat aici. Refacerea ţării e imposibilă cînd prejudecăţile iau forme hidoase.
XS
SM
MD
LG