Linkuri accesibilitate

Constituţia după Băsescu


Traian Băsescu
Traian Băsescu

Multe dintre schimbările propuse sunt rezultatul experienţelor personale ale preşedintelui României, trecut prin crize politice succesive.


În România, preşedintele Traian Băsescu vrea să amendeze constituţia pentru a schimba parlamentul bicameral într-unul unicameral. Mai mult, propunerile trimise acum consiliului legislativ, ar mări prerogativele preşedintelui legate de convocarea unui referendum. Mai multe de la Sabina Fati:


Corespondenţa zilei de la Bucureşti
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:03 0:00
Link direct



Parlament unicameral, cu maximum 300 de membri, este principala modificare a Constitutiei, conform proiectului prezentat astazi de Presedintele Romaniei.
Inainte de vacanta de vara a parlamentarilor romani, acestia ar putea avea pe masa modficarile pentru revizuirea Constitutiei, dupa cum a declarat presedintele Traian Basescu. Ultima revizuire a avut loc în 2002 și a fost o reușită, deși s-a facut cu un guvern minoritar. Traian Băsescu pleacă de la această ipoteză si crede ca poate avea succes cu proiectul sau privind o noua republica, mai cu seama ca seful statului roman are o sustinere de peste 50 la suta in parlament.

Presedintele roman a declarat astazi ca mizeaza pe „responsabilitatea parlamentului”, aducindu-le aminte senatorilor si deputatilor ca referendumul din 2009 a aratat ca aproape 80 la suta dintre romani isi doresc un parlament uninominal. Noua Constituie ar urma sa fie validata prin referendum la alegerile locale de anul viitor din iunie, potrivit calendarului imaginat de presedintele roman.

Revizuirea Constitutiei nu vizeaza actualul mandat al presedintelui, a declarat Traian Basescu, precizind insa ca ar putea negocia cu partidele suprapunerea alegerilor prezidentiale peste cele parlamentare, sugerind ca ar fi de acord sa renunte la doi ani din mandatul sau, care expira in 2014, in vreme ce scrutinul parlamentar este programat anul viitor. Traian Basescu le transmite astfel liderilor din opozitie semnalul ca este gata sa-si sacrifice o parte din mandat, daca acestia vor fi de acord sa reformeze actuala Constitutie a Romaniei.

Printre modificari exista prevederea ca parlamentarii sa poata fi retinuti, fara acordul legislativului, suspendindu-se astfel imunitatea membrilor legislativului. In ceea ce priveste precedeul suspendarii presedintelui, pentru a se preveni abuzul de putere al parlamentului, proiectul de revizuire a legii fundamentale a Romaniei prevede avizul obligatoriu al Curtii Constitutionale. Traian Basescu a fost suspendat in 2007 de parlament, desi Curtea Constitutionala nu a avizat decizia Parlamentului, iar presedintele roman a explicat ca aceste modificari nu-l mai vizeaza.

Proiectul de revizuire a Constitutiei, initiat de seful statului, prevede ca deficitul bugetului de stat nu poate sa fie mai mare de 3% din produsul Intern Brut (PIB), iar datoria publica nu poate depasi 60% din PIB.

De asemenea, proiectul de revizuire abroga prevederea potrivit careia numai parlamentul si presedintele pot cere urmarirea penala a membrilor Guvernului, urmand ca raspunderea penala a ministrilor sa fie stabilita prin lege organica.

Totodata, se elimina din Constitutie prezumtia caracterului licit al averii, dupa cum propusese acum citiva ani ministra justitiei Monica Macovei.

Multe dintre schimbarile propuse de Traian Basescu reprezinta rezultatul experientelor personale ale sefului statului roman, care se afla in functie din 2005 si care a fost nevoit sa treaca prin crize politice succesive si care si-a asumat masurile dure de reducere a salariilor si pensiilor in plina criza economica.
XS
SM
MD
LG