Linkuri accesibilitate

O luptă de decenii împotriva ayatolahilor represiunii libertății de expresie.




Amnesty International, cunoscuta organizație pentru apărarea drepturilor omului, aniversează zilele acestea 50 de ani de la crearea ei, în iunie 1961, după ce Peter Benenson, un avocat britanic, lansa la 28 mai, în publicația „The Observer”, un apel intitulat „The Forgotten Prisoners” (Deținuții uitați). Apelul cerea amnistierea a doi studenți, închiși de autoritățile portugheze, pentru vina de a fi închinat un toast pentru libertate!


Cultură și politică la aniversarea Amnesty International


In decurs de o lună, un birou și o bibliotecă, ambele cu
Primul sediu la Londra

personal voluntar, neplătit, se deschideau la Londra, iar primele grupuri de militanți Amnesty International se organizau în Germania de Vest, Olanda, Franța, Italia și Elveția.

Primele misiuni de documentare au fost efectuate începînd din 1962, în ianuarie în Ghana și Cehoslovacia, urmate în februarie de altele în Portugalia și Germania de Est.

Treptat au fost adunate fonduri pentru sprijinirea prizonierilor de opinie și a apropiaților lor, în primul an de activitate fiind „adoptați” pentru a fi protejați prin acțiuni internaționale ale primelor 70 de grupuri formate în șapte state, 120 de deținuți politici. Centrul de documentare și biblioteca aferentă deținea de la aceeași dată informații despre 1200 de cazuri de încălcări ale drepturilor omului.

Primul raport asupra condițiilor carcerale, între care cele din închisorile din România, era publicat în septembrie 1965, anul venirii la putere a lui Nicolae Ceaușescu. Un an mai tîrziu, declanșarea revoluției culturale în China și începutul unei acțiuni de propagandă masivă împotriva activităților Amnesty International în țările din centrul și estul Europei, pornită din Berlinul răsăritean, introduceau elemente noi într-o luptă cu forțe inegale pentru a face respectate drepturile omului, inclusiv cele culturale.

Aniversarea a 20 de ani de la semnarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, urmată de înăbușirea primăverii pragheze în 1968 și activitatea febrilă și eficientă a Organizației, au determinat Unesco, în 1969, să acorde organizației Amnesty International statutul oficial de organism consultativ. O recunoaștere meritată a influenței internaționale semnificative cîștigată în decurs de mai puțin de un deceniu.

Susținerea scriitorului rus Alexandr Soljenițin, premiu Nobel în 1970, a poetului est-german Wolfgang Welsch, eliberat în 1971, apărarea celor 19 tineri, membri a două formații disidente de rock din Cehoslovacia, arestați și judecați în 1976 sub vina de a fi „tulburat ordinea

publică”, apărarea prizonierului de conștiință ucrainean Miroslav Marinovitch în 1977, au fost doar cîteva dintre acțiunile programatice în apărarea drepturilor politice și culturale ale omului. Amnesty International cunoștea în deceniul ’70 momentul său de glorie odată cu atribuirea Premiului Nobel pentru Pace (1977) și a celui pentru drepturile omului din partea ONU (1978).

Deceniul ’80, pînă la căderea Zidului Berlinului avea să înregistreze o amplificare a acțiunilor ce îmbinau intervenția politică și apărarea culturii și a promotorilor ei, inclusiv în România ceaușistă, determinînd critici masive lansate de ayatolahii represiunii, de la Moscova pînă la Teheran.


Troy Davis: Making the invisible visible from Amnesty International.

Numeroși scriitori, artiști plastici, muzicieni ai scenei muzicale clasice, de jazz sau pop s-au alăturat acțiunilor organizației, într-un proiect mondial cu titlul Art for Amnesty. Iar între concertele remarcabile, cel al jazzman-ului Wynton Marsalis, de exemplu, în fața a peste 80 de mii de spectatori în Chille a rămas în istorie.



Iar după începutul democratizării lor, după 1990, mișcării i s-au alăturat și Moldova și România devenite și ele teren pentru acțiuni în favoarea respectării drepturilor culturale și politice ale minorităților și ale unor persoane persecutate. O acțiune care continuă.
XS
SM
MD
LG