Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Deportările în Bărăgan (1)


Sala memorialului de la Sighet dedicată victimelor colectivizărilor și deportărilor forțate

Sala memorialului de la Sighet dedicată victimelor colectivizărilor și deportărilor forțate

60 de ani de la deportările forţate. Faza de pregătire a dislocărilor.






Despre aşa numita „stalinizare” a României ne vorbeşte astăzi William Totok în Jurnalul său de corespondent:

Jurnal de corespondent: Berlin


„Lupta de clasă” însemna în prima fază a stalinizării României, transformarea întregii societăţi într-o turmă docilă. Tensiunile pe plan internaţional, datorate aşa numitului „război rece”, au facilitat accelerarea procesului intern de comunizare prin teroare. Conflictul ivit între blocul ţărilor fidele lui Stalin şi Iugoslavia lui Tito, a constituit pentru liderul P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej, un prilej binevenit de a se stiliza în apărătorul liniei ortodoxe. El a demonstrat în anul 1949 un radicalism ideologic nedepăşit şi-n acelaşi timp o supuşenie totală faţă de linia lui Stalin impusă Cominformului în denunţarea liderului iugoslav Tito.

În raportul său intitulat „Partidul Comunist din Iugoslavia în mâinile unor asasini şi spioni”, prezentat la consfătuirea Biroului Informativ (Cominform) al partidelor comuniste şi muncitoreşti în noiembrie 1949, Dej atrage atenţia asupra pericolului infiltrării în rîndurile partidului ale unor elemente duşmănoase. Abilul intrigant Gheorghiu-Dej a exploatat la maxim această criză ideologică, înăsprind metodele de represiune internă prin iniţierea deportărilor de masă în Bărăgan.

În pofida faptului, că Dej a repetat de-a lungul aceluiaşi an ameninţările îndreptate împotriva populaţiei din zona de frontieră cu Iugoslavia, nimeni nu-şi închipuia că ele ar putea deveni realitate: „Vigilenţa masselor trebuie să ia forme organizatorice. Trebue să demascăm şi să stârpim în rândurile noastre elementele naţionaliste burgheze şi pe toti agenţii imperialismului, sub orice formă s'ar ascunde.” (...) „Populaţia muncitoare sârbă, în întregul ei, trebuie să fie o forţă activă în lupta împotriva bandei de spioni şi asasini a lui Tito-Rankovici. Banda Tito-Rankovici caută să infiltreze în rândurile acestei populaţii pe agenţii ei plătiţi. Noi trebuie să obţinem ca poporul muncitor român şi naţionalităţile conlocuitoare, inclusiv populaţia muncitoare sârbă din R.P.R., să formeze un zid de nepătruns pentru agenţii criminalei clici de spioni şi asasini a lui Tito.”

Declanşarea colectivizării agriculturii şi întîmpinarea unei rezistenţe pasive aproape generalizate, dar şi greutăţile în uniformizarea marilor centre urbane au devenit priorităţile absolute pentru conducerea partidului. În foarte multe localităţi bănăţene vizate pentru dislocarea planificată, majoritatea populaţiei a fost de origine germană, deposedată aproape total de pămînt.

Pentru mulţi germani crearea Gospodăriilor Agricole de Stat (G.A.S.) şi Gospodăriilor Agricole Colective (G.A.C.) a însemnat singura posibilitate de asigurare a subzistenţei. De aceea în regiunea multietnică nord-bănăţeană rezistenţa împotriva înfiinţării G.A.C.-urilor a venit din partea mai puţin numeroasă a ţăranilor mijlocaşi români, sîrbi, bulgari sau maghiari. În localităţile de frontieră s-au stabilit după război şi numerosi refugiaţi din Basarabia şi Bucovina respectiv germani fugiţi din Iugoslavia, pentru care, asemenea şvabilor, colectivele şi fermele agricole de stat ofereau singura garanţie de supravieţuire.

Dislocările planificate de conducerea P.M.R. necesitau masive forţe organizatorice şi administrative, la care au participat, potrivit documentelor din arhivele româneşti, activişti de partid şi de stat, lucrători ai ministerului de interne, trupe de securitate şi armată, funcţionari ai diferitelor ministere.

Toată acţiunea a fost coordonată de Ministerul de Interne, în frunte cu Teohari Georgescu. Conform unei „Directive” strict secrete trebuiau dislocate „pe o adâncime de 25 km” lîngă frontiera cu Iugoslavia trei „categorii de elemente periculoase”. În „prima categorie” intrau „cetăţenii statelor imperialiste şi ai Iugoslaviei, precum şi persoanele cărora aceste state nu le mai recunosc cetăţenia”, „funcţionarii epuraţi, militarii deblocaţi şi liberii profesionişti excluşi... care nu sunt originari din această zonă”.

În categoria a 2-a intrau refugiaţii din Basarabia, macedonenii, „elementele care au făcut parte din unităţile germane S.S.”, titoiştii, contrabandiştii şi călăuzele pentru treceri frauduloase de frontieră, „rudele celor care au fugit din ţară” şi celor „care au ţinut sau ţin legătură cu bandiţii lichidaţi sau cei în curs de lichidare, precum şi cei care i-au sprijinit sub orice formă”, chiaburii şi cîrciumarii, foştii comercianţi care au lucrat cu străinătatea, industriaşii şi moşierii.

Din cea de-a 3-a categorie făceau parte foşti deţinuţi politici şi foşti deţinuţi de drept comun care au săvîrşit o infracţiune gravă („sabotaj economic, delapidare, tâlhărie”).
XS
SM
MD
LG