Linkuri accesibilitate

Distrugerea patrimoniului sau a documentelor identitare ale Moldovei


Alecu Reniță: „vrem să aflăm dacă există sau nu voinţă politică pentru a stăvili aceste procese barbare la acest început de secol şi de mileniu”.



Un citat dintr-o scrisoare deschisă, adresată şefului interimar al statului şi premierului: „Distrugerile în Chişinăul istoric în ultimii 20 de ani le-au depăşit prin amploare şi insistenţă pe cele care au fost operate în timpul regimului sovietic”. Şi este vorba de patrimoniul cultural construit al ţării. Cum s-a ajuns la acest grad avansat de autodistrugere culturală şi ce soluţii mai sunt posibile? Răspunsul la aceste şi alte întrebări - într-un interviu cu preşedintele Mişcării Ecologiste din Republica Moldova, Alecu Reniţă.

Interviul matinal EL: cu Alecu Reniță despre dosarul Patrimoniului cultural
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:58 0:00
Link direct


Europa Liberă: Dle Reniţă, sunteţi în calitate de preşedinte al Mişcării Ecologiste din Moldova unul dintre mai mulţi semnatari ai unei scrisori deschise adresate preşedintelui interimar şi premierului, scrisoare care pare a fi mai degrabă expresia unui gest de disperare. Dacă ar fi să rezumăm scurt motivele acestei stări de disperare pe care-l exprimă prin această scrisoare reprezentanţii mai multor organizaţii non-guvernamentale şi instituţii de cultură, cum aţi face-o?

Alecu Reniță

Alecu Reniță: „Nu ştiu dacă este un gest de disperare, cât este un gest de atenţionare a instituţiilor de stat. Problema pe care noi o abordăm este una veche, cel puţin de o jumătate de secol şi, din păcate, aş spune că tot ceea ce ţine de patrimoniu se află la coada unei agende pe care noi foarte puţin o cunoaştem şi am vrea să o cunoaştem mult mai des.

În rezumat aş putea spune că este un strigăt, nu atât de disperare, cât un strigăt spre solidarizarea tuturor celor care nu sunt indiferenţi faţă de patrimoniul nostru cultural. Pe de altă parte, este un strigăt către instituţiile principale în stat de a lua la modul serios problema protejării patrimoniul nostru cultural.”

Europa Liberă: Zidirile şi tot ce le pune în valoare de patrimoniu se regăsesc în registre oficiale de protecţie. În faţa realităţii, oricine se poate întreba: mai dă cineva doi bani pe aceste registre?

Alecu Reniţă:
„La sigur ceea ce unora li se par nişte lucruri mai puţin moderne, de fapt, este nimic altceva decât documentul identitar al unui popor. Tot ceea ce înseamnă patrimoniu, înceamnă istorie, înseamnă mărturii, înseamnă acte în regulă ale oricărui popor care a lăsat ceva în urma sa.

Nu putem să ne luăm după nişte opinii superficiale care uneori, din păcate, pot fi dominante, că mai bine trântim un zgârâie nori în centrul Chişinăului decât mai lăsăm un monument făcut de Bernardazzi, aşa cum s-a făcut în timpul guvernării comuniste când un superb edificiu din faţa Ministerului Agriculturii, pur şi simplu a fost spulberat în câteva ore de către autorităţile comuniste. Este un exemplu clasic când puterea face abuz, când puterea crede că dacă deţine anumite ştampile are dreptul să şi semneze tot ceea ce la un moment dat împiedică intereselor unor grupuri care domină o situaţie sau alta.

De aceea noi suntem convinşi că, dacă o societate ar fi mult mai solidară, ar fi să-şi protejeze tot ceea ce are mai valoros. Din păcate, noi nu putem vorbi astăzi despre un nivel de conştiinţă civică, dar şi despre o solidaritate care ar pune barieră tutror intereselor egoiste.”

Europa Liberă: Dle Reniţă, atunci când s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu acea casă de Bernardazzi, era aceeaşi legislaţie care-i urmărea penal pe cei care distrug acest patrimoniu. Autorităţile de atunci au ignorat cu seninătate această legislaţie, dar iată că acum Dvs şi mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale apelaţi, după cum văd în această scrisoare, la voinţa politică stringent necesară pe lângă legislaţia sau toate actele în vigoare. Credeţi că, acum, voinţa politică va fi eficientă, va fi soluţia pe lângă legislaţia nefuncţională care a existat atunci şi există şi acum?

Alecu Reniţă:
„Şi atunci a fost vorba de voinţă politică şi acum este voinţă politică.”

Europa Liberă: Poate că atunci a fost vorba de voinţă politică în sens invers, orientată spre distrugere?

Alecu Reniţă:
„Exact, atunci această voinţă politică s-a orientat spre distrugerea unor monumente excepţionale care se păstrau pe ici colea în capitală. În spate stau aceleaşi personaje sinistre, grupuri de interese care consdieră că dacă le convine să demoleze o anumită clădire, o vor face, fiindcă ei caută tot ceea ce este slab în legislaţie şi tot ceea ce este slab în instituţiile statului.

Atunci ei găsesc modalităţile deja tradiţionale pentru a cumpăra orice loc din Republica Moldova, fiindcă dacă aţi fost atent noi această scrisoare am împărţit-o clar în două, adică ceea se întâmplă astăzi în capitală, dar mai ales ceea ce se întâmplă în ansamblu în Republica Moldova. Nu este vorba doar de clădirile pe care le pierdem în centrul Chişinăului istoric, dar este vorba de tot ceea ce se întâmplă la nivel naţional şi asta e chiar groaznic, fiindcă nu este o chestie localizată, nu putem vorbi doar despre Chişinău, Bălţi sau Tighina, deja în foarte multe localităţi bijuterii arhitecturale au fost demolate or, dimpotrivă, au fost astfel reparate încât îţi pui mâinile în cap.

Aş putea chiar aduce două cazuri: Biserica de la Hârjăuca, o minune şi un document al geniului popular şi Mănăstirea de la Japca. Într-un caz pereţii au fost feţuiţi cu pietre de Orhei, adică s-a făcut un fel de kitsch clasic, cam ceea ce vedem pe la boierii de la Chişinău. La Mănăstirea de la Japca, unde totul era în armonie, s-au pus ferestre de termopan în locul unor ferestre clasice de lemn. Noi nu avem nimic împotriva ca aceste clădiri să fie restaurate dar suntem categoric împotriva kitsch - ului care vine şi profanează o operă de artă.”

Europa Liberă: Există, de altfel, vreun precedent juridic moldovenesc de tragere la răspundere a vreunei persoane fizice sau juridice pentru distrugerea patrimoniului cultural?

Alecu Reniţă:
„Nu cunosc asemenea cazuri. Din păcate, trebuie să recunosc că nu-mi amintesc ca vreodată în perioada sovietică, până la 1991, atunci când s-au pierdut zeci şi sute de bijuterii naţionale, atunci când au fost furate şi duse în diferite centre ale Uniunii Sovietice, nu îmi amintesc ca cineva să fi fost pedepsit. Din contra, erau încurajaţi cei care puneau dinamită sub bisericile noastre, sub clădirile noastre istorice, şi în felul acesta se ştergea, în opinia lor, urmele unei dominaţii, fie româneşti, fie burghezo-româneşti.”

Europa Liberă: Acum, credeţi că situaţia se va redresa cât de cât?

Alecu Reniţă:
„Personal am fost contactat de consilierul dlui preşedinte interimar, am rămas pe aceeaşi poziţie ca să avem în curând o întrevedere. Dosarul patrimoniului cultural este pregătit. Vrem să avem o discuţie cu adevărat deschisă, nu doar scrisoarea să fie deschisă, în care să aflăm dacă există sau nu voinţă politică pentru a stăvili aceste procese care, pur şi simplu, sunt barbare la acest început de secol şi de mileniu.

Ce se va întâmpla într-o sută de ani, ce va rămâne ca mărturie pe acest pământ? Sunt nişte nelinişti care ar trebui să treacă de la acest grup de semnatari la întreaga societate moldovenească care bănuiesc că vrea să aibă şi să lase în spate un şir de documente al existenţei pe care au avut-o de-a lunul secolelor.”

Europa Liberă: Dle Reniţă, vă dorim succes în această intenţie şi acţiune.
XS
SM
MD
LG