Linkuri accesibilitate

Liderii AIE ar trebui să îndemne electoratul să nu voteze candidatul comuniștilor (C. Tănase/Timpul).



Ziarul „Timpul” publică un editorial semnat de Constantin Tănase în care autorul afirmă că dacă premierul Vlad Filat doreşte sincer ca oraşul Chişinăul să nu nimerească în mâinile Partidului Comuniştilor şi îl susţine cu aceeaşi sinceritate pe Dorin Chirtoacă la funcţia de primar general, premierul trebuie să facă un singur lucru: să pună în uz toată autoritatea şi tot talentul pentru a-i convinge pe Marian Lupu şi Mihai Ghimpu să iasă în trei în faţa naţiunii şi să-i îndemne pe chişinăuieni să nu voteze cu Igor Dodon. Constantin Tănase se arată convins că acest gest le-ar spăla liderilor Alianţei toate păcatele lor cele cu voie şi fără de voie.

Moldova suverană” afirmă, într-un articol semnat de Vladimir Bukarski, că „marşul Victoriei din 9 mai 2011 la Chişinău a diminuat simţitor efectul consolidării tuturor forţelor Alianţei pentru Integrare Europeană în jurul candidaturii lui Dorin Chirtoacă la postul de primar al Chişinăului”.

Cotidianul „Adevărul” a aflat cât percep pentru serviciile lor cei mai cunoscuţi avocaţi din Republica Moldova, atât în instanţele naţionale, cât şi la Curtea de la Strasbourg. Plăţile variază de la câteva zeci până la 500 de euro pe oră. Criteriul după care o persoană îşi alege un apărător este, în primul rând, notorietatea. Atenţie însă! avertizează jurnaliştii de la Adevărul, dacă baţi la uşa unui avocat cunoscut, fii gata să scoţi sute de euro pe oră”.

Republica Moldova rămâne încă o ţară neatractivă investiţiilor străine, scrie săptămânalul Economist. Un raport al Băncii Mondiale pentru anul 2011 plasează Republica Moldova pe poziţia 90, cu o scădere a ratingului cu 3 puncte. Cât priveşte Indexul Libertăţii Economice, Moldova înregistrează o uşoară creştere, dar rămâne o ţară în care libertatea economică mai degrabă nu există.

Moldavskie vedomosti” scrie că „activitatea autorităţilor române a devenit cu mult mai dinamică pe direcţia moldovenească, odată cu apropierea alegerilor”. „Astfel, ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, ţinând un discurs la deschiderea nouluio consulat al României la Ungheni, n-a ezitat să-şi exprime speranţa că după, alegerile locale, în Moldova se va instaura stabilitatea politică care va favoriza realizarea reformelor democratice şi europene”, subliniază „Moldavskie vedomosti”.
XS
SM
MD
LG