Linkuri accesibilitate

La „Librăria din cartier”, cu studentul Ion Bargan, despre preferinţele literare ale tinerilor.


Ion Bargan: „La momentul de față am pe masă o carte, este vorba de cartea lui Damian Hâncu „Moldova mă doare”. Îl cunosc pe autor şi chiar am participat la lansarea acestei cărţi. Îmi plac anume acest tip de cărţi documentare şi care au şi o încărcătură emoţională. Mai ales că sunt semenii de ai mei tinerii care au trecut prin greutăţi prin probleme în societatea moldovenească. De asemenea, mereu încerc să stabilesc ca prioritate cărţile scrise de autori moldoveni şi apoi de autori străini, aşa cum consider că în primul rând trebuie să ne cunoaştem autorii autohtoni.”

Europa Liberă: Dar ce cărţi de autori autohtoni preferi?

Ion Bargan: „La bucătărie mereu am o carte de Grigore Vieru, când am dorinţă deschid cartea şi citesc poeziile preferate.”

Europa Liberă: „Bine dar, în general, ce fel de tip de lecturi preferi? ”

Ion Bargan: „Prefer cărţile de dezvoltare personală. În aceste cărţi autorii vorbesc despre felul în care poţi să-ţi autoperfecţionezi comportamentul. Nu demult am citit cartea lui Tom Vanderbilt „Traffic”, cum şofăm şi ce spune asta despre noi. Foarte interesant, îmi aduc aminte că în carte la un moment dat se spune că atunci când ne urcăm la volanul maşinii uităm de faptul că suntem uneori şi pietoni, încălcăm foarte des drepturile pietonilor. Aceasta din cauza că ne aflăm într-un spaţiu închis, adică avem o barieră – parbrizul, ferestrele, etc.”
XS
SM
MD
LG