Linkuri accesibilitate

Coaliţia de centru-dreapta din Germania a anunţat că a căzut de acord ca pînă în 2022 să închidă toate centralele nucleare din ţară.


Decizia a venit pe fundalul dezbaterilor publice despre securitatea centralelor nucleare după accidentul de la centrala nucleară Fukushima din Japonia, din luna martie. Germania este prima ţară puternic industrializată care adoptă o astfel de decizie. Corespondenţa serviciului central de ştiri al Europei Libere este rezumată de Oana Serafim.


Germania renunţă la „nucleu”



Decizia a fost luată în zorii zilei şi a fost anunţată de ministrul mediului, Norbert Roettgen:

„Coaliţia a ajuns la un acord în legătură cu politicile energetice şi la o schimbare. În ceea ce priveşte închiderea centralelor noastre nucleare acordul nostru prevede ca cele 7 centrale nucleare vechi, cele cuprinse în moratoriul existent, cît şi centrala de la Kruemmel, nu se vor mai afla în reţea. Alte 6 centrale vor ieşi din uz pînă în 2021 cel mai tîrziu, iar cele 3 centrale nucleare, cele mai moderne vor fi închise pînă în 2022”.

Ministrul german al mediului a precizat că guvernul a luat în considerare recomandările grupului de experţi numit de cancelara Merkel imediat după tragedia de la Fukushima şi guvernul a discutat ieri acest raport.

Centralele nucleare produc 23 % din energia necesară Germaniei. In ciuda faptului ca unii politicieni din arcul guvernamental au susţinut ideea revizuirii în viitor a situaţiei, ministrul mediului a fost categoric în a afirma că decizia luată în zorii zilei de astăzi va rămîne în vigoare.

Cancelara Germaniei, Angela Merkel a fost şi ea categorică la conferinţa de presă de astăzi:

„Activitatea comisiei de etica ne-a arătat că trebuie să schimbăm din temelii sistemul nostru energetic şi că poate fi radical modificat. Vrem ca în viitor electricitatea să fie mai sigură, să ne putem baza pe ea şi să fie şi viabilă economic în acelaşi timp”.

Tranziţia de la energia nucleară va fi costisitoare, dar va putea aduce Germania în fruntea ţărilor care vor dezvolta rapid tehnologii de energie regenerabile. Este ceea ce crede Nosrat Vaheedi, profesor pensionar de ştiinţe nucleare de la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen:

„Ca o naţiune industrială, Germania crede că acum este cel mai bun moment pentru a dezvolta şi introduce noi tehnologii. Dacă aceste tehnologii se vor dovedi de succes în Germania, ele îşi vor găsi locul pe piaţa mondială”.

Analişti politici susţin că decizia coaliţiei de la Berlin este şi o decizie politică. Ostilitatea opiniei publice faţă de energia nucleară a dus în luna martie la o victorie a ecologiştilor în landul Baden-Wuerttenberg în dauna Uniunii Creştin Democrate a doamnei Merkel. La acest sfîrşit de săptămînă zeci de mii de oameni au protestat în Germania împotriva centralelor nucleare, astfel încît decizia coaliţiei este menită să recîştige şi încrederea opiniei publice.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG