Linkuri accesibilitate


Până la şapte ani am copilărit la bunici, într-un sat deosebit de pitoresc înconjurat de trei păduri – aproape ca-ntr-un basm cu zâne, vârcolaci şi tot felul de minunăţii. În închipuirea mea de atunci, dracii erau la fel de reali ca… animalele domestice, doar că la ora la care ei îşi făceau apariţia eu dormeam demult. Ori de câte mi se întâmpla să trag o sperietură zdravănă, bunica mă descânta afumându-mă cu păr de câine – şi lumea-şi recăpăta vraja!

Nu am să uit în viaţa mea cum, într-o seară, toata familia – adică bunicii & nepoţii, alias eu şi fratele meu mai mic, plus părinţii veniţi în concediu – s-a săltat să meargă pe ospeţe la o rudă de-a noastră, pentru a-l vedea la televizor pe Andrei Lupan (poet-academician, unul dintre părinţii realismului socialist din RM, decorat ulterior cu steaua de Erou al Muncii Socialiste)! Felul în care i se pronunţase numele, ca unui Papă sau – rămânând pe pământ ortodox – Patriarh ecumenic, prevestea dacă nu o ivire a lui Mesia dreptcredincioşilor, cel puţin o predică de zile mari! Ne pornisem de-acasă entre chien et loup, până să ajungem însă la destinaţie trebuie că s-a făcut întuneric. Acum n-aş putea spune dacă rudele noastre (binişor trecute de prima tinereţe, şi fără speranţă de a mai avea vreodată copii) ne aşteptau sau dădusem buzna pe nepusă masă; dar şi după patru decenii ţin minte acea atmosferă solemnă ce a precedat evenimentul.

Femeile trebăluiau în jurul mesei, bărbaţii discutau „politică” uitându-se pe furiş la ceas, fără a porni televizorul – pragmatici, ţăranii moldoveni: de ce-ar lucra aparatul în gol?! Când în cele din urmă într-un soi de ladă pătrată s-a aprins o „fereastră” în cadrul căreia s-a arătat un cap vorbitor, toată lumea şi-a lipit privirea de ecran, fără să scoată un cuvânt. Şi astăzi stau şi mă mir de ce nu m-a speriat acel cap vorbitor – nici măcar nu-i întrebasem pe adulţi cum de-a încăput acolo şi unde i-i trupul! –, iar priveliştea (mai degrabă – auzeliştea, căci capul nu făcea decât să dea din gură!) nu m-a impresionat câtuşi de puţin, ceea ce nu se poate spune despre adulţii care vor comenta îndelung, după stingerea televizorului, spusele lui Andrei Lupan. (Buni povestitori atât bunicul cât şi bunica, „văzusem” atâtea minunăţii cu zâne, zmei, draci, animale fabuloase etc., etc., încât „minunea tehnicii” pălea pe lângă graiul lor viu ce-mi stârnea, seară de seară, imaginaţia…) Odată emisiunea încheiată, gazda a stins televizorul şi ne-a invitat la masă, unde toată lumea (mai puţin noi, copiii) s-a dat cu părerea despre cele auzite, ca şi cum capul vorbitor li s-ar fi adresat anume lor, dacă nu cumva fiecărui în parte . Aici „filmul” meu se rupe – până la cea de a doua întâlnire cu televizorul, deja la oraş, puţin înainte de a merge în clasa întâi. De data aceasta, am privit – cu alţi ochi! – povestea de seară! Între timp, basmul cu zâne, vârcolaci şi tot felul de minunăţii luase sfârşit!... Nu vor trece nici doi ani şi, elev într-a treia, mă aflat împreună cu alţi pici alde mine într-un studio televizat, unde se filma o emisiune (probabil aniversară) cu Petrea Cruceniuc – ni se repartizase fiecăruia câte o replică sau întrebare, chipurile octombreii & pionierii cresc cu versurile poetului veteran de război.

De ce mi-am amintit toate acestea? Pentru atmosfera aproape religioasă creată mai întâi de aşteptarea evenimentului, apoi de priveliştea propriu-zisă, care făcea ca nişte ţărani & fii de ţărani să asculte vrăjiţi un intelectual – fie şi angajat, dar care le vorbea pe înţelesul lor! – în al cărui cuvânt aveau toată încrederea. Între timp, intelectualul aproape că a dispărut de pe ecrane, în locui-i dându-se cu părerea tot felul de experţi (politologi, sociologi, istorici etc., etc.), ca să nu mai vorbim de oamenii politici, adevărate vedete media, într-o cacofonie cvasi-generală. Şi atunci stau şi mă întreb: pe cine va reţine, peste ani, cel ce deschide azi, în ultima săptămână a campaniei electorale, televizorul?!...

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG